Cum a devenit Lituania și cum poate deveni Moldova membru al UE, după președintele Parlamentului lituanian. Info-Prim Neo. 09.07.2012.

336

Lituania a devenit membru al Uniunii Europene (UE) datorită câtorva circumstanțe favorabile: i-a fost oferită perspectiva de a deveni membru al Comunității, a avut sprijinul Țărilor Nordice și a fost condusă de către o forță politică patriotică pro-occidentală. Pentru a deveni membru al UE și Moldovei trebuie să i se acorde o perspectivă similară, dar și ea trebuie să insiste pe promovarea reformelor, în special, în ceea ce privește justiția și combaterea corupției. Declarații în acest sens a făcut pentru Info-Prim Neo președinta Seimului Republicii Lituania, Irena DegutienÄ—. Interviul intitulat „Lituania îi acordă Moldovei perspectiva de membru al UE”, a fost publicat luni, 9 iulie 2012.

„Hotărârea cu care am realizat reformele în Lituania a fost determinată de decizia UE de a acorda Lituaniei perspectiva de a deveni membru al Comunității. Pentru a deveni membru al UE, Lituania urma să accepte regulile europene care, la rândul lor, au și contribuit la realizarea transformărilor politice și economice în țara noastră. Un mare rol l-a jucat și faptul că noi ne aflăm în zona Mării Baltice, iar Țările Nordice au fost interesate de faptul ca Țările Baltice să devină membri ai familiei europene comune. Țările de Nord au transmis statelor baltice practica lor înaintată, au asigurat o susținere diplomatică în procesul de adoptare a deciziilor politice ale Uniunii Europene”, a declarat președinta Seimului lituanian.

În opinia sa, factorii politici interni au jucat, de asemenea, un rol important. „Lituania a fost condusă pe calea obținerii independenței politice de către o puternică forță politică patriotică pro-occidentală, obiectivul principal al căreia l-a constituit eliberarea statului din chingile economiei planificate”, afirmă Irena DegutienÄ—.

Înaltul demnitar de la Vilnius afirmă că și Republica Moldova are nevoie de o perspectivă clară privind aderarea la UE: „Lituania se va pronunța mereu pentru aceea ca UE să acorde Moldovei perspectiva calității de membru al Comunității. Consider că este vorba doar de o chestiune de timp”.

Irena DegutienÄ— crede că procesul de eurointegrare a Republicii Moldova este unul ireversibil. „Lituania se bucură pentru negocierile echilibrate dintre Moldova și UE pe marginea Acordului de asociere și pentru demararea reușită a negocierilor privind cooperarea multilaterală și comprehensivă în legătură cu spațiul de comerț liber. Noi salutăm, de asemenea, progresul Moldovei în intenția sa de a realiza un regim de circulație fără vize în spațiul UE. Este important ca Moldova să mențină și pe viitor aceleași ritmuri și să-și dea toată silința pentru realizarea reformelor de integrare europeană, în special a reformei sistemului de drept și în combaterea corupției. Noi suntem disponibili să-i acordăm și pe viitor Moldovei sprijin în realizarea ambițiilor sale europene. Cred că integrarea europeană a Moldovei este un proces ireversibil”, a spus în interviul pentru Info-Prim Neo președinta Seimului Republicii Lituania, Irena DegutienÄ—.

Interviul a fost realizat cu ocazia aniversării a 20-a de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-lituaniene, marcată pe 10 iulie 1992.