-Ce provocări are în față, în prezent, Republica Moldova?
Nicolae Timofti: Prioritatea noastră de politică externă este să ducem la îndeplinire programul ambițios de integrare europeană, pe care și l-a asumat coaliția liberal-democrată din Republica Moldova și pe care l-am acceptat și eu în calitate deșef al statului.În recentul Raport de Progres privind implementarea Planului de Acțiuni Republica Moldova-Uniunea Europeană, Comisia Europeană a constatat un progres apreciabil în aproape în toate capitolele Planului de Acțiuni a Politicii Europene de Vecinătate. În acest an urmează să finalizăm Acordul de Asociere, și, în particluar, să avansăm în negocierea Acordului de Creare a Zonei de Comerț Liber Cuprinzător și Aprofundat (DCFTA). De asemenea, suntem în proces de implementare a condiționalităților din cea de-a doua fază a Dialogului cu Uniunea Europeană privind liberalizarea regimului de vize.
Pe plan intern, suntem preocupați de eradicarea corupției, care este o reală problemă pentru toate instituțiile de stat. Am consacrat ultima ședință a Consiliului Suprem de Securitate acestei probleme. Calitatea mea de exponent al sistemului judecătoresc mă obligă să acord o atenție deosebită reformei acestui domeniu, care scârțâie din toate încheieturile. Vom elimina din sistem funcționarii care nu au înțeles să se încadreze în procesul de reformare a justiției și vom ajusta toate procedurile care să facă actul justiției corect și echitabil.
În plan social, avem de îmbunătățit condițiile de trai ale cetățenilor noștri. Pentru aceasta avem nevoie să atragem investiții străine, prin care vor fi create locuri de muncă.
-Cum ați putea caracteriza relațiile dintre Republica Moldova și Lituania? Care sunt prioritățile acestei relații?
Nicolae Timofti: Sunt bucuros să constat că în ultimii ani raporturile dintre țările noastre s-au întețit, și au depășit caracterul sporadic și formal de dinainte. Acum avem un dialog diplomatic intens și discuții tehnice foarte utile pe o platformă parlamentară, precum și între experți din diferie domenii.
Lituania a demonstrat că susține cu sinceritate eforturile Republicii Moldova de integrare europeană. Am avut o reală plăcere să mă întâlnesc recent la Chișinău cu Ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Audronius Azubalis. Domnul Azubalis este un prieten al Repubclii Moldova și ne-a demonstratacest lucru și în perioada în care Lituania deținea președinția OSCE, perioadă în care au fost reluate negocierile în format 5+2 în problema transnistreană.
Este o prietenie care, îndrăznesc să presupun, datează încă din perioada în care țările noastre făceau parte din URSS, și atunci ne-am desprins din imperiul sovietic, și unii și alții, cu aceeași dorință de libertate și afirmare.
-Cum vedeți procesul de soluționare aconflictului în regiunea transnistreană? Care pot fi diferențele de abordare în această problemă a Moscovei și a Kievului și ce atitudine are Chișinăul față de asemenea abordări?
Nicolae Timofti: Acest conflict este unul artificial, apărut fără un motiv întemeiat și trebuie rezolvat pe cale pașnică. Și Rusia, și Ucraina consimt că numai așa se poate imagina o soluție pentru acest conflict înghețat. Kievul sprijină în mod deosebit poziția Republicii Moldova, de reintegrare a țării, și noi le suntem recunoscători pentru aceasta partenerilor noștri ucraineni. În ceea ce privește Rusia, noi reiterăm că rușii trebuie să-și retragă armata și munițiile de pe teritoriul țării noastre, în conformitate cu angajamentele internaționale pe care și le-a asumat.
-Împărtășiți temerea legată de militarizarea și sporirea prezenței rusești în regiune?
Nicolae Timofti: Am asemenea temeri. Orice președinte ar fi îngrijorat dacă o parte apreciabilă din teritoriul țării ar fi controlat de forțe militare străine fără mandat.
-Ce atitudine aveți față de numirea lui Dmitrii Rogozin în funcția de reprezentant special pentru regiunea transnistreană al președintelui Federației Ruse?
Nicolae Timofti: Noi am fost surprinși de decizia președintelui rus de a-l numi pe domnul Rogozin în această funcție, pentru că această numire nu a fost discutată în prealabil cu diplomația noastră. Ulterior, ne-am întâlnit la Chișinău cu domnul Rogozin și m-am convins că domnia sa nu este atât e agresiv cum este zugrăvit de presa de la Chișinău și cea de la Moscova. Declarația sa la Chișinău a fost că Rusia dorește ca diferendul transnistrean să fie rezolvat fără ca să se atenteze la suveranitatea și integritatea Republici Moldova și noi am luat ca atare această declarație. Totuși, înțelegem că Rusia dorește să-și promoveze interesele sale în regiune.
-Care sunt prioritățile de politică externă și orientarea externă a Republicii Moldova?
Nicolae Timofti: Integrarea europeană este prioritatea noastre de politică externă. Am amânat prea mult acest proces și acum am ridicat toate pânzele sus ca să recuperăm ceea ce am pierdut în ultimii 20 de ani.
-Ce perspective are participarea Republicii Moldova în GUAM și Parteneriatul Estic?
Nicolae Timofti: Vrem ca GUAM-ul să funcționeze, în beneficiul țărilor care compun această organizație, dar timpul ne va arăta cât de funcțională poate fi ea.
-Care este atitudinea Dumneavoastră față de inițiativele de abandonare a trecutului sovietic, adică de inițiativa de interzicere a simbolurilor sovietice? În acest caz, cum poate fi de folos Republicii Moldova experiența Lituaniei?
Nicolae Timofti: În Republica Moldova se mai discută pe această temă. Unii cetățeni de-ai noștri încă mai sunt atașați de aceste simboluri ale trecutului nostru. Parlamentul este autoritatea care poate să se expună în acest sens. În ce mă privește, eu sunt de părere că trebuie să ne îndepărtăm de simbolurile sovietice, care ne amintesc de multe suferințe prin care am trecut și noi, dar mai ales părinții și buneii noștri. Noi avem simbolurile noastre naționale, tricolorul și vulturul de pe stemă, în jurul cărora trebuie să ne mobilizăm.
-Cât de acută este pentru Republica Moldova problema securității energetice și diversificarea surselor energetice? Cum se rezolvă această problemă?
Nicolae Timofti: E o problemă acută pentru noi. Republica Moldova nu are propriile resurse energetice și depinde aproape în totalitate de importurile de gaz din Federația Rusă. Încercăm să atenuăm această situație prin identificarea unor alternative. În următorii 2 ani vom construi un gazoduct de 28 de kilometri prin care ne vom racorda la rețeaua de gaze a României. Mai examinăm și alte alternative și avem în vedere colaborări în acest sens cu state din bazinul Mării Negre.
-La ce nivel se află cooperarea Republicii Moldova, o țară neutră, cu NATO?
Nicolae Timofti: Statutul nostru de țară neutră nu poate exclude tipuri de colaborări non-militare cu NATO. Participăm, de mai mulți ani, la numeroase acțiuni de menținere a păcii în zonele fierbinți de pe glob. Militarii noștri au făcut schimb de experiență cu colegii lor din țările NATO. Prin intermediul NATO ne putem instrui cadrele militare și polițienești, la reuniuni internaționale și instituții specializate.Nu în ultimul rând, am colectat și am nimicit sute de tone de pesticide rămase pe teritoriul țării noastre din perioada sovietică, cu ajutorul Agenției NATO pentru întreținere și aprovizionare, NAMSA. De asemenea, din 1994, în cadrul Parteneriatul pentru pace, am nimicit mine antipersonal, bombe aviatice și alte muniții aflate în dotarea armatei.