Începe a treia rundă de negocieri pentru semnarea Acordului de Comerț Liber cu UE. Info-Prim Neo. 10.09.2012.

101

Cea de-a treia rundă de negocieri a Acordului privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător între Republica Moldova și UE demarează marți, 11 septembrie, la Chișinău și va dura până pe 14 septembrie.

Potrivit unei informații remise de către Ministerul Economiei, părțile negociatoare, cu negociatorii-șefi și viceministrul economiei, Octavian Calmâc, și reprezentantul Departamentului Comerț al Comisiei Europene, Luc Devigne și vor continua definitivarea textelor juridice ale acordului. Subiectul de baza va fi ofertele tarifare privind accesul pe piață de bunuri.

În perioada 20-22 martie, la Chișinău a avut loc prima rundă de negocieri, iar cea de-a doua s-a desfășurat la Bruxelles, pe 11-15 iunie. Acordul privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător presupune liberalizarea graduală a comerțului cu bunuri și servicii, reducerea taxelor vamale, barierelor tehnice și netarifare, abolirea restricțiilor cantitative și armonizarea legislației Republicii Moldova la cea a UE.

Spre deosebire de regimul comercial actual, care este un regim unilateral acordat de UE pe un termen limitat, Acordul de Liber Schimb va fi un acord multilateral, încheiat pe o perioadă nelimitată, oferind beneficii la export mult mai mari și o previzibilitate pe termen lung pentru afaceri.