PDM semnează acord de colaborare cu o fracțiune din Parlamentul European. Info-Prim Neo. 19.09.2012.

130

Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (APSD) din Parlamentul European (PE) va sprijini Partidul Democrat din Moldova (PDM) în realizarea politicilor de reforme economice, dar care să asigure echilibrul social. Acest angajament a fost exprimat de Hannes Swoboda, președintele grupului parlamentar al socialiștilor și democraților europeni, în cadrul discuțiilor purtate cu Marian Lupu, președintele Parlamentului și liderul Partidului Democrat din Moldova, notează Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al PDM.

În cadrului unui briefing de totalizare a vizitei în Republica Moldova, ținut la sediul PDM, Hannes Swoboda a subliniat că, în tot mai multe state membre ale UE, la alegeri câștigă partidele de orientare social-democrată. „Grupul nostru parlamentar, care întrunește reprezentanți din toate statele membre ale UE, este împotriva populismului de dreapta și de stânga, dar și împotriva neoliberalismului, care promovează reformele cu orice preț. Aceeași strategie o observăm și în cazul Partidului Democrat din Moldova, care este plenar susținut de noi”, a precizat parlamentarul european.

Totodată, președintele alianței social-democraților europeni și-a exprimat convingerea fermă că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană. El a specificat că această cale, aleasă de Moldova, nu va fi ușoară, dar este vorba nu doar de aspectele economice, ci de adoptarea valorilor democratice europene și a reiterat angajamentul de a susține țara noastră în realizarea acestui obiectiv.

Liderul PDM, președintele Parlamentului, Marian Lupu, a exprimat, la rândul său, încrederea „că discuțiile cu colegii din Parlamentul European se vor solda cu rezultate concrete, prin implementarea unor proiecte comune, prin colaborare mai bună, atât pe linie parlamentară, cât și de partid, iar pe această cale să contribuim la realizarea obiectivului de integrare europeană a Republicii Moldova”.

Marian Lupu și Hannes Swoboda au anunțat că s-a convenit elaborarea unui memorandum de colaborare între PDM și Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din PE, care va crea o bază solidă de cooperare pe viitor. Documentul urmează să fie semnat, în timpul apropiat, la Bruxelles. „În baza acestui memorandum, am putea invita persoane tinere din PDM să facă stagii în Parlamentul European și vom putea organiza, aici, în Moldova diferite evenimente care au ca scop promovarea valorilor democratice. În acest mod, PDM poate servi un exemplu bun pentru alte state din regiune”, a spus Hannes Swoboda.