UE va majora asistența pentru Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre. Info-Prim Neo. 19.09.2012.

97

Moldova are o participare activă în Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2007 – 2013, a menționat ministrul dezvoltării regionale și construcțiilor Marcel Răducan în deschiderea conferinței anuale de două zile a acestui aranjament.

Potrivit ministrului, din cele 56 de proiecte, selectate prin concursurile anunțate în vara anilor 2009 și 2011, Moldova a devenit parteneră în 12 proiecte, costul cărora constituie 3,4 mln euro.

„Aici trebuie să subliniem că prin aceste proiecte Moldova pentru prima dată a obținut acces la finanțare din fondurile europene”, a precizat Răducan.

În cadrul conferinței anuale sunt discutate evoluțiile în cadrul Programului în vigoare și ideile pentru noul Program (anii 2014-2020), posibilitățile de conjugare a eforturilor partenerilor, sinergia eforturilor și sporirea pe această bază a rezultativității proiectelor.

Scopul Programului este sprijinirea dezvoltării economice și sociale a regiunilor țărilor membre ale Cooperării Economice la Marea Neaga, crearea unor parteneriate durabile între oameni și organizațiile pe care aceștia le reprezintă. Prioritățile sunt identificate în comun, iar proiectele propuse promovează activități economice, de protecție a mediului, crearea de rețele pentru impulsionarea turismului, păstrarea patrimoniului istoric și dezvoltarea dialogului intercultural.

Parteneri în cadrul Programului sunt autoritățile locale din regiunile de frontieră și alte regiuni ale țărilor respective, agențiile de dezvoltare regională, de protecție a mediului, de turism și ONG-urile. La Programul operațional Comun Bazinul Mării Negre 2007 – 2013 participă 8 țări din cele 10 membre ale Cooperării Economice la Marea Neagră (CEMN), Federația Rusă și Azerbaidjanul nu participă. Se speră că ele vor fi atrase în noul Program 2014- 2020.

Finanțarea din partea UE nu este prea mare, dar, precum a menționat șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Dirk Schuebel, UE consideră regiunea Mării Negre o regiune strategică și asistența financiară pentru noul Program va fi majorată.

„Este important că impactul proiectelor realizate în cadrul Programul este unul transfrontalier, ele aduc beneficii oamenilor din mai multe țări, îmbunătățesc comunicarea și cunoașterea între ei, contribuie la soluționarea unor probleme ce țin de dezvoltarea transportului la frontieră, păstrarea unor monumente istorice și de cultură, dezvoltarea rețelelor de turism. Aceste proiecte îi învață pe oameni să caute în comun soluții, îi instruiesc, fapt important pentru a se racorda la standardele europene” a spus Schuebel.