Dinamica procesului de negocieri în formatul 5+2 este încetinită, oficial OSCE. Info-Prim Neo. 06.11.2012.

110

Dinamica procesului de negocieri în formatul 5+2 este încetinită în acest moment. Important este ca fiecare parte din acest format să aibă dorința pentru rezolvarea conflictului transnistrean, dorință de care au dat dovadă la începutul anului. Declarația aparține reprezentantului special al președintelui în exercițiu al OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean, ambasadorul Erwan Fouéré, care s-a întâlnit cu președintele Parlamentului, Marian Lupu.

„Reînnoirea impulsului care a fost înregistrat este vital pentru continuarea progresului în procesul de negocieri. Este foarte important ca părțile să-și demonstreze încrederea reciprocă. Acesta este spiritul cu care vom desfășura următoarea rundă de negocieri, în Dublin”, a menționat jurnaliștilor ambasadorul Erwan Fouéré.

Și spicherul Marian Lupu a constatat că procesul de negocieri a cunoscut anumite încetiniri și o schimbare de retorică în acest dialog. „Mă refer la mai multe subiecte, introducerea taxei pentru livrarea mărfurilor pe dreapta Nistrului, declarații care vin în contradicții cu sensul general al acestor negocieri, mă refer la declarațiile unilaterale care se fac la Tiraspol, și nu doar, referitor la statutul independent și necesitatea recunoașterii acestui statut pe plan internațional. Aceste declarații nicidecum nu vin în linie cu obiectivele care au fost declarate anterior și pe care le urmărim cu toții în formatul 5+2”, a menționat președintele Parlamentului.

Marian Lupu a spus că este necesar să fie depășită această perioadă dificilă care este atestată. „Lucrurile nu trebuie privite într-o manieră idealistică, nu trebuie să ne ascundem de realități. În Irlanda se va reuși o reîntoarcere a acestui proces într-o albie mai reușită. Am fost asigurat că toți au voință politică pentru a sprijini acest proces și mai departe”, a mai adăugat spicherul.

La ultima întrevedere a vicepremierului pentru reintegrare, Eugen Carpov, cu reprezentantul politic din partea Tiraspolului, Nina Ștanschi, s-a menționat că există unele neînțelegeri pe mai multe aspecte, în special în domeniul transportului și telecomunicații.

Cea de-a cincea rundă de negocieri în problema transnistreană va avea loc în perioada 27-30 noiembrie.