Pînă la presupusa „paradă a planetelor” din 12.12.12 mai avem un răgaz și vă propun să ne ocupăm astăzi de lucruri mai prozaice. Chiar de rutină, veți fi zicînd atunci cînd am să vă anunț că i-am invitat pe doi experți în materie de politică externă să discutăm despre cele mai recente alegeri parlamentare din Ucraina și posibila rezonanță pe care o va produce reclădirea guvernării de la Kiev.
În studioul de la Chișinău se află Anatol Țăranu, fost deputat și fost ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă, și Radu Vrabie, director de programe la Asociația de politică Externă.
Europa Liberă: Să începem cu rezultatele scrutinului din Ucraina. Partidul președintelui a luat suficiente voturi ca să se considere învingător, dar există riscul să o pățească la fel ca partidul lui Voronin, căruia i s-a luat „morcovul” – ca să mă exprim în terminologia sa – după ce adversarii au făcut alianță. Totuși marea surpriză pe care o aștepta cineva în culise nu s-a produs. Opoziția nu s-a revigorat. De ce, domnule Țăranu, revoluția oranj nu a fost reabilitată de alegători?
Anatol Țăranu: „Din simplul motiv că Ucraina rămîne o țară profund divizată. Dacă ne uităm la culorile electorale ale Ucrainei de astăzi, apoi vedem că țara este împărțită fix în două.
Partea de Est a votat preponderent pentru „regionali”. Iar partea de Vest, cu excepția Odesei, a votat pentru opoziția unită. Eu m-aș abține să fac un pronostic categoric despre viitoarea configurație a guvernării de la Kiev. Să mai așteptăm. Totul este în mâinile acelor aproximativ 50 de deputați independenți care au trecut în circumscripțiile uninominale. Ei de fapt sînt astăzi capabili să incline balanța puterii în Ucraina.”
Europa Liberă: Domnule Radu Vrabie, de regulă Ucraina era laborator experimental pentru „politehnologii” ruși, ei nu ascundeau acest lucru. Acum Rusia s-a resemnat?
Radu Vrabie: „Cred că Moscova nu s-a resemnat pentru că ea continuă să rămînă o țară pe care Federația Rusă o consideră, ca de altfel și pe Republica Moldova, zona ei exclusivă de influență. Însă s-au schimbat anumite realități în Ucraina. Și mă refer în primul rînd la Partidul regiunilor care, fiind la putere,s-a „disciplinat”. Adică a înțeles că nu poate să promoveze același mesaj pro-rusesc.”
Europa Liberă: Adică nu a mai rămas în brațele Kremlinului.
Radu Vrabie: „Nu mai rămas în brațele Kremlinului, a mai avut și cîteva „treziri la realitate” – bunăoară cea prețul gazului cînd au fost trași pe sfoară de Federația Rusă; în final, prețul la gaz este chiar mai scump decît își închipuiau ei că ar putea să fie, chiar dacă au mai prelungit termenul de arendă pentru flota rusă aflată în Crimea.
În linii mari, politica externă nu se va schimba foarte mult, indiferent care va fi configurația în Parlament.”
Europa Liberă: Ucraina era foarte interesată, pe timpuri, de reglementarea transnistriană, ne amintim de cunoscutul plan 3D. De cînd Partidul regiunilor este la putere reglementarea transnistreană este pe aceeași poziție în lista de priorități? Și mai cu seamă ce s-ar putea întîmpla cu această reglementare sau cu învecinarea transnistreană după desemnarea guvernării noi?
Radu Vrabie: „Cred că situația este de așa natură – mărimea țărilor, capacitatea economică pe care o avem -, că noi, Republica Moldova, putem doar în suflet să ne dorim să cîștige un partid sau altul. Dar, de fapt, trebuie să colaborăm cu toate puterile care sînt la Kiev.
Și eu cred că guvernul Republicii Moldova în ultimii trei ani a reușit să gestioneze destul de bine acest dosar ucrainean. S-au rezolvat o serie de probleme mici, dar care erau foarte enervante. Ceea ce a schimbat și atitudinea Ucrainei față de reglementarea transnistreană. Nu zic că Ucraina a jucat un rol de primă vioară. Însă Ucraina a oferit destul suport pe parcursul ultimilor ani pentru R. Moldova.
Să nu uităm că anul 2013 este anul în care Ucraina va deține președinția OSCE. Deci este important ca relațiile între Chișinău și Kiev să fie bune în vederea obținerii a ceea ce se mai poate obține pe dosarul transnistrean, avînd în vedere ultimele evoluții din cadrul lui.”
Europa Liberă: Dar miza văzută de la Chișinău – exprimîndu-mă în termeni nediplomatici – era „încotro să incline balanța?” cu ajutorul Ucrainei.
Anatol Țăranu: „Ucraina niciodată nu a jucat în acest dosar după partitura rușilor. Ucraina, dintotdeauna, a avut poziția sa mai bine sau mai rău conturată în diverse perioade. Și în acest sens desigur că rușii nu o dată au fost enervați din cauza acestei poziții.
Dar trebuie să înțelegem un lucru: Ucraina are o relație foarte complicată cu Rusia și ea nu ar dori ca dosarul transnistrean să complice și mai mult această relație. Deci reglementarea politică în Transnistria este în interesul Ucrainei, dar nu în așa măsură ca ea să facă sacrificii majore.
Potențial, Ucraina este aliatul Republicii Moldova în ceea ce privește o reglementare echitabilă. Este absolut evident că ultimele alegeri care au avut loc în Ucraina ar putea să aducă niște accente noi în ceea ce privește dosarul transnistrean. Dar ele nu vor fi de o asemenea natură ca să schimbe radical politica Ucrainei în reglementarea diferendului transnistrean. Eu cred că jucătorii principali internaționali, în ceea ce privește reglementarea, continuă să rămînă Rusia și Occidentul.”
Radu Vrabie: „Eu sînt de acord cu domnul Țăranu că Ucraina este un potențial aliat al R. Moldova. Însă și din cauza relației destul de complicate cu Federația Rusă, și din cauza faptului că problema transnistreană nu reprezintă o temă centrală a politicii externe ucrainene, și din cauza faptului că anumiți oameni de afaceri din jurul Transnistriei – mă refer în special la Odesa și care sînt susținători financiari ai Partidului regiunilor – au interese economice în Transnistria, Ucraina încearcă să promoveze o politică care într-un fel să nu supere pe nimeni, să poată avea doar cîștig în urma acestei reglementări.”
Europa Liberă: Dați-mi exemple că Ucraina „pune piciorul în prag”, nediplomatic vorbind, atunci cînd e de reglementarea transnistreană (Ã la Rogozin)?
Radu Vrabie: „Uitați de procesul de delimitare-demarcare a hotarului dintre Republica Moldova și Ucraina. Exista o poziție foarte dură a administrației de la Tiraspol pentru a nu permite ca acest hotar să fie recunoscut drept moldo-ucrainean, ci să fie unul „transnistreano-ucrainean”, pe care Ucraina nu l-a acceptat. Nu uitați de faptul că în termeni diplomatici, niciodată, nici un lider, nici ministru, nici oricare diplomat nu vine la Tiraspol în vizită oficială, așa cum vin Rogozin sau alții; totul se face cu acordul autorităților din Republica Moldova.
Și sînt alte aspecte diplomatice, care nu sînt întotdeauna vizibile, care au loc în cadrul negocierilor. În același timp, noi trebuie să fim conștienți de faptul că reglementarea transnistreană și problema transnistreană nu este o problemă ucraineană. Este problema Republicii Moldova. Cum putem noi să îi convingem pe ucrainieni să ne ajute pe noi, depinde în primul rînd de Republica Moldova și nu de Ucraina.”
Europa Liberă: Ucraina are un motiv serios să se implice – ucrainienii din Transnistria sînt pe poziția a doua după moldoveni, și apoi rușii. Or, Rusia intervine cu toată puterea pe acest motiv: își „apără conaționalii”.
Radu Vrabie: „Este mai corectă, din punctul de vedere, în acest aspect. Eu, totuși, cred că principala preocupare pentru Ucraina în Transnistria este dimensiunea de securitate. Pentru că există trupe rusești în Transnistria, fie ele și destul de puține. Mai există și depozitul de la Cobasna care deranjează Ucraina. Și aici avem puncte de pornire identice. Restul déjà , chestiuni economice sau alte, nu sînt atît de prioritare. Însă, repet, sînt anumite forțe în jurul Transnistriei, din regiunea Odesa, din regiunea Vinița, care au interese directe in Transnistria, care au afaceri în Transnistria și asta tot joacă un rol anume.”
Europa Liberă: Pentru multă lume este evident că în spatele celor mai recende declarații și acțiuni, uneori provocări, în reglementarea transnistreană stă Kremlinul, care se dă „rănit în aripă” și spune: asta este vocea independentă a Tiraspolului. Totuși, domnule Țăranu, ce vedem nou în comportamentul, în tacticile aplicate? De exemplu, chiar și evacuarea elicopterelor – vezi, Doamne, acum le-a venit lor cheful să le scoată de acolo. Ce semnifică aceste mișcări?
Anatol Țăranu: „Noi, este foarte important să punem corect problema în ceea ce privește relația cu Rusia, inclusiv în dosarul transnistrean. Noi trebuie să înțelegem un lucru – și această înțelegere există la Chișinău -, că reglementarea politică în Transnistria poate fi atinsă pe axa Chișinău-Tiraspol. Situația demult a degenerat într-o asemenea manieră că doar implicarea factorului internațional, care ar putea într-un fel să stăvilească ambițiile rușilor, poate să conducă la un progres în ceea ce privește reglementarea politică.”
Europa Liberă: Dar rușii înțeleg și ei acest lucru la fel de bine și spun, de exemplu: „vă mai dăm gaze, fiți cuminți și atunci o să vă dăm!”
Anatol Țăranu: „Și mai mult decît atît, trebuie să constatăm un lucru: că nu pot politicienii să spună cu voce tare acest adevăr. Republica Moldova, de mulți ani, se găsește în stare de război politic cu Federația Rusă. Noi am fost și într-un război fierbinte în anul 1992. După aceasta războiul fierbinte s-a prefăcut într-un război politic și acesta continuă pînă în ziua de astăzi.
R. Moldova este incomparabilă, ca potențial, cu Rusia și de aici rezultă și tacticile pe care sîntem nevoiți să le aplicăm în relația cu Federația Rusă în cadrul acestui război politic. Federația Rusă, în permanență, manifestă o atitudine ostilă față de Republica Moldova. Faptul că Rusia a purces la renovarea tehnicii militare, a armamentului în Transnistria, faptul că Rusia vine cu noi injecții financiare de mari proporții pentru regimul de la Tiraspol, iarăși constituie acțiuni din cadrul acestui război politic și fac ca poziția Republicii Moldova să devină foarte vulnerabilă.”
Europa Liberă: Dle Țăranu, multă lume, înțelegînd că Rusia este de cealaltă parte a baricadelor, totuși pledează pentru integrarea în formula euro-asiatică, dar cu Rusia ca actor principal. Adică acel care de fapt nu permite reglementarea transnistreană… Comuniștii, sau stînga în general, pledînd pentru integrarea asiatică, de fapt pledează pentru modul de reglementare transnistreană, sau de NEreglementare, așa cum este văzut astăzi la Kremlin. Este corect acest silogism?
Anatol Țăranu: „Da, absolut corect. De fapt sînt capitulanții politici din R. Moldova, acei care încearcă să capituleze în fața Rusiei și în așa fel să reglementeze criza transnistreană ca Republica Moldova să se transforme într-o anexă politică a Kremlinului. Acești oameni, aceste forțe politice, nu fac nimic altceva decît să pledeze pentru pierderea suveranității și a independenței statale a Republicii Moldova. Acest lucru trebuie să îl înțelegem foarte bine.”
Europa Liberă: Dacă un scenarist le-ar descrie foarte clar, ca într-un SF, perspectiva că dacă Tiraspolul va deveni mai important, ei vor deveni, își vor pierde funcțiile, veniturile, deoarece Tiraspolul le va da tainul, atunci s-ar trezi sau nu?
Anatol Țăranu: „Cred că sentimentul de atracție etno-culturală care trăiește în acești oameni – nu în toți, fiindcă unii sînt pur și simplu induși în eroare și procedează și gîndesc mai degrabă în matricea ideologică veche – și [acești] oameni nu privesc R. Moldova ca patria lor. Pentru ei, Republica Moldova este un loc – vă aduceți aminte cum s-a exprimat un reprezentant al minorității ruse din Moldova? – unde ei se găsesc „într-o deplasare de lungă durată”.
Iată această psihologie, de fapt, distruge unitatea internă a societății moldovenești, o face difuză, și ne preface pe noi într-o pradă ușoară a acelora care atentează la suveranitatea statului Republica Moldova. Atunci cînd aici încearcă unii să-i găsească drept dușmanii principali ai statalității R. Moldova în chipul și în persoana unioniștilor, este de fapt o fumigenă care trebuie să îi ascundă pe adevărații inamici și oponenți a aceea ce se numește statul Republica Moldova.”
Europa Liberă: Dle Țăranu, pe de altă parte, ceilalți care au tot legat speranțele lor de Uniunea Europeană, de SUA, de OSCE, au suferit eșec. Pentru că, de 20 de ani, nu se întîmplă reglementarea pe calea asta. Atunci poate să îi lăsăm pe stîngiști să rezolve problema?
Anatol Țăranu: „Dar, în acești 20 de ani, niciodată nu au existat premise soluționarea politică a diferendului transnistrean cu respectarea rigorilor interesului național al Republicii Moldova. Că a existat o cvasi reglementare cu afectarea interesului național, asta e cu totul altceva.
Și atunci, eu prefer ca reglementarea să nu aibă loc atîta timp cît nu există premise pentru respectarea interesului nostru național.”
Europa Liberă: Dar premize nu o să apară încă 20 de ani și atunci așteptăm să se înstrăineze definitiv Transnistria?
Anatol Țăranu: „Da, cu riscul că înstrăinarea va continua, dar cel puțin păstrăm potențialul independenței și suveranității noastre. Eu sînt adeptul anume acestei abordări. Pentru mine, independența și suveranitatea Republicii Moldova sînt mult mai valoroase decît o semi- sau o cvasi soluționare a diferendului transnistrean.”
Europa Liberă: Adică mai bine conservăm starea actuală de lucruri decît să tăiem definitiv „felia de mămăligă”?
Anatol Țăranu: „Așa este.”
Europa Liberă: Domnule Radu Vrabie, părerea dumneavoastră?
Radu Vrabie: „Eu cred că stînga politică din R. Moldova a reglementat preț de opt ani problema transnistreană, din 2001 pînă în 2009. Rezultatele le-am văzut, este greu să negociezi cu lupul să nu-ți mănînce oile. Contactul direct cu Federația Rusă, chiar dacă este important, trebuie să fie în acelaș timp gîndit cum utilizăm Federația Rusă și nu doar la Federația Rusă.
Dacă mergem la poclon și ne rugăm să ne dea Transnistria, nu cumva să ne-o dea într-o formă pe care nu vom fi bucuroși să o luăm. Mie mi s-a părut destul de importantă fraza dumneavoastră „Rusia și-a schimbat macazul prin vocea Transnistriei”. De fapt cred că a avut loc un lucru un pic mai banal. Odată ajuns în funcția de așanumit președinte, Evgheni Șevciuc a crezut că este independent în acțiunile sale…”
Europa Liberă: … mai ales după ce l-a bătut pe Igor Smirnov.
Radu Vrabie: „Da, exact, și s-a gîndit că el ar putea, în tradiția de la noi, să bea lapte de la două vaci. Să mai poarte anumite discuții cu Chișinăul, să mai primească niște bani de la UE, să discute și cu Rusia în același timp, să aibă, zicem așa, un spectru de alegere. Însă situația economică din regiunea transnistreană este de așa natură că Federația Rusă a avut nevoie de perioada din ianuarie pînă în aprilie să îl lase fără bani, ca el să înțeleagă cine și cît costă în Transnistria și ce trebuie să facă dacă vrea să primească bani.”
Europa Liberă: Pe de altă parte, nici nu-i lasă prea multe speranțe privind recunoașterea Transnistriei.
Radu Vrabie: „Da, eu cred că, spre deosebire de Igor Smirnov care nu-și dorea independența, care era întemeietorul și cel mai mare beneficiar al statu quo-ului, Evgheni Șevciuc spera la o anumită recunoaștere. Însă după aia la Moscova i s-a spus și lui și prietenei sale apropiate, Nina Ștanski, cum stau lucrurile și ce trebuie să facă atunci cînd o cere Moscova.
Ghinionul nostru este că la moment Rusia este supărată pe Uniunea Europeană considerînd că a făcut, în acea înțelegere de la Meseberg, partea ei de lucru, adică a dat voie să înceapă negocierile „5 plus 2”, a permis o anumită încălzire și aștepta de la germani Comitetul de securitate. Nu l-a primit și acum, din cîte înțeleg, politica Rusiei este un fel de răzbunare. L-au pus pe Rogozin care cu siguranță nu este o numire pentru R. Moldova, ci mai degrabă are scopul să arate Uniunii Europene că „noi putem negocia și altfel”…
Europa Liberă: … „uliul” de la reprezentanța rusă la NATO…
Radu Vrabie: „Da, au luat o poziție mai dură. Eu împărtășesc într-un fel gîndul domnului Țăranu. Dacă mie mi-ar spune – mai ales dacă ar veni asta din partea Rusiei -, „gata, am rezolvat problema transnistreană, de mîine sînteți împreună!”, mi s-ar părea un „măr otrăvit”, un cal troian. Noi avem nevoie de o reglementare viabilă, chiar dacă ea ar lua mai mult timp.
Noi nu trebuie să ne temem de termenul de 20 de ani, pentru că ne-am tot temut pe parcursul anilor aceștia și 20 de ani au trecut fără să avansăm. Este nevoie de o strategie, de gîndire cum să ajungem, ce putem face și care sînt pașii care trebuie să îi facem și să nu ne temem de ani. Pentru că e mai bine să obții o reglementare care să fie în favoarea R. Moldova, fără a ne rupe de la parcursul nostru european, decît să obții o țară captivă a unor interese geopolitice rusești, de fapt să ne întoarcem la ceea ce am avut, cu riscul ca în orice moment Transnistria sau altă zonă destul de prorusească, Găgăuzia, iarăși să ne facă probleme pe care le-am trecut.”
Europa Liberă: Dar până și în politica pașilor mici de reglementare oricum se întîmplă scurtcircuite, sau inadvertențe. Uitați-vă la subiectul „acceptării reciproce a televiziunilor”, cum a pus problema doamna Ștanski. Ea zice: noi am permis accesul televiziunilor în cablu – ce aparține unui particular de fapt, fără ca acesta să crîcnească. Adică funcționează ca în Rusia de multe ori – cu bagheta magică totul se rezolvă. Or, Chișinăul a înaintat o precondiție firească – treceți procedurile legale, pentru că aici există legi, există proceduri.
Sau în problema plăcuțelor de înmatriculare. Avem un arbitru, cel european: dacă vreți [să călătoriți] în Europa, ascultați vocea europenilor despre cum ar trebui să apară aceste plăcuțe. Tiraspolul zice: „nu, noi vrem să fie așa cum decidem noi la Tiraspol sau mai bine zis patronii noștri!” Și atunci incompatibilitățile, nejoncționarea asta iese la suprafață la tot pasul. Ce-i de făcut?
Radu Vrabie: „Noi am ajuns în situația – pe care Chișinăul o semnalează de cel puțin un an și jumătate -, că tactica pașilor mici nu poate să dureze foarte mult timp, pentru că orice problemă economică neapărat atinge problema politicului, adică a statutului regiunii transnistriene. Și noi trebuie să avem o finalitate politică clară încotro mergem ca să putem rezolva anumite lucruri. Și aici nu este vorba de reaua voință a Chișinăului. Eu nu pot să îmi închipui cum băncile transnistriene pot primi licență din Republica Moldova, sau pot activa pe plan internațional, nerespectînd niște reguli internaționale pe care Republica Moldova și le-a asumat.”
Europa Liberă: Exact cum a fost cu ștampilele vamale – Chișinăul, din bune intenții le-a transmis, iar transnistrienii le-au aplicat pe ce acte voiau ei.
Radu Vrabie: „Eu bănuiesc că plăcuțele transnistriene ar putea fi mult mai frumoase dacă ar conține poze ale unor membri ai cabinetului Șevciuc pe ele, dar nu ar fi legale și nu vor fi internațional recunoscute. Nu poate Republica Moldova să facă favoruri Transnistriei, dacă ele sînt în contradicție cu legea.
Insistența pe anumite probleme pe care cei din Transnistria înțeleg că nu pot fi rezolvate este mai degrabă o reavoință din partea Tiraspolului – mă rog, dirijat de acolo de unde este dirijată conducerea de la Tiraspol, și nu o dorință de a merge la compromis. Chiar dacă Tiraspolul spune că a făcut cedări unilaterale, dacă ne uităm exact în esență, Transnistria nu a făcut nici o cedare unilaterală în fața Chișinăului de la începutul anului 2011.”
Europa Liberă: Și ultima înrtrebare: dacă ar fi oare corect să se audă de la Chișinău, nu neapărat de la politicieni, îndemnul ca Europa să negocieze, acolo unde se poate, direct cu Kremlinul? Firește în subiecte nu neapărat minore ca plăcuțele de înmatriculare, nu neapărat ca, zicem, forma stîlpilor de pe linia de demarcare a frontierei, dar în subiecte care sînt relevante, cum ar fi contractul pentru livrările de gaze, care este legat de subiectul „pachetul energetic”. Odată Europa acceptînd Moldova, a complicat situația Chișinăului în negocierile cu Gazprom-ul. Deci subiecte globale de genul acesta pot fi negociate direct, peste capul Chișinăului?
Anatol Țăranu: „Acest lucru poate să se întîmple dacă Chișinăul va insista pe o asemenea abordare. Și, din cîte înțeleg, acest lucru se întîmplă în permanență. Diplomația noastră este foarte activă în Europa, în principalele capitale europene, în primul rînd la Berlin și Bruxelles. Deci activismul acesta al factorului occidental și în primul rînd al Uniunii Europene este foarte înalt.
Să ne aducem aminte despre vizita cancelarului german în Republica Moldova, dar nu numai. Cîți demnitari europeni în permanență vorbesc despre necesitatea ca Rusia să își schimbe abordarea în privința conflictului transnistrean?! Această întîlnire de la Messeberg, despre care a vorbit colegul meu, a fost nimic altceva decît un eșec de proporții al politicii Federației Ruse. Și acest eșec s-a întîmplat în legătură cu – sau cel puțin a fost invocată – problema transnistreană, de care Rusia de fapt s-a poticnit.
Cred că această strategie a Chișinăului este cea mai eficientă în raport cu Rusia. Noi nu putem să ne confruntăm frontal cu Federația Rusă în problema transnistreană. Faptul că nouă ne-a reușit pe parcursul acestui an să ridicăm la o cotă foarte înaltă gradul de internaționalizare a procesului de reglementare politică în Transnistria oferă și oportunități care ne permit, hai să spunem așa, să ne protejăm de o ciocnire frontală cu Rusia, apelînd la asistența partenerilor noștri de dezvoltare din Occident.”
Europa Liberă: Dar nu-i umilitoare oare ipostaza asta cînd recunoști că nu ești decît un „băiat de mingi” pe terenul de tenis, iar adevărații jucători sînt alții?
Anatol Țăranu: „De fel nu este umilitor. Mai mult decît atît, eu cred că este într-un fel reflectarea unui grad înalt de măiestrie politică și diplomatică dacă ești capabil să mobilizezi factorul internațional în susținerea propriei poziții. O țară mică are resurse limitate și atunci cînd pornești la un război – iar eu insist asupra acestei formule, noi ne găsim în stare de război politic cu Federația Rusă – trebuie foarte precis să îți calculezi resursele și să reieși din ceea ce este posibil de făcut. Cu cît mai mulți aliați ai și cu cît mai bine poți să utilizezi capacitățile aliaților, cu atît ești mai bravo.”
Europa Liberă: Domnule Radu Vrabie, a reușit de bună seamă Chișinăul să aducă în război marii figuranți, elefanții?
Radu Vrabie: „În primul rînd vreau să spun că ceea ce ne propune UE în „Pachetul energetic III” și aderarea la Comunitatea energetică nu complică lucrurile cu Federația Rusă. Dimpotrivă, Republica Moldova, fiind parte a acestei comunități și implementînd aceste pachete, va avea posibilitatea, în caz de criză, să poată apela la orice țară din UE pentru a o ajuta cu livrări de gaz, Republica Moldova urmînd să plătească acestei țări.”
Europa Liberă: Dar între timp trebuie să rezolve problema Moldovagaz-ului care este monopolistul local. Ca să facă ceva cu țevile.
Radu Vrabie: „Este adevărat, domnule Botnaru. Sînt unele probleme care au fost lăsate pe parcursul a 20 de ani nerezolvate ca să nu facă rău.”
Europa Liberă: Dimpotrivă, s-a făcut tot posibilul ca țevile de la o casă la alta, magistralele raionale, să fie în proprietatea Moldovagaz-ului și nu a unor comunități locale.
Radu Vrabie: „Eu cred că politica noastră de a ne juca de-a gazul mergînd la Federația Rusă ca să ni-l dea cu 20 sau 100 de dolari mai ieftin trebuie să treacă. Vorbind în metafore, Federația Rusă ne dă cîte trei lei pentru supraviețuire în fiecare zi, iar Uniunea Europeană încearcă să ne găsească de lucru ca să putem trăi decent.
Personal, cred că după 20 de ani trebuie să fim gata să plătim un anumit preț pentru independența pe care o avem noi. Lasă gazul să coste oricît ar costa, la cota prețului mediu european. Pentru noi este important să îl putem plăti. Acesta ar trebui să fie motto-ul cu care să mergem la discuția cu Federația Rusă.
Respectînd proporțiile, voi aminti că atunci cînd Gazprom-ul a mers la chinezi și le-a propus un preț pentru gaz, chinezii au spus: „nu, voi sînteți interesați să ne vindeți nouă gazul, dacă o să reveniți cu un alt preț atunci veniți la noi, dacă nu, noi căutăm în altă parte!” Trebuie să fim conștienți de faptul că independența costă.
Dacă vrem de bună seamă să avem o diversificare energetică asta la fel ar costa. Și trebuie să facem odată și odată acest lucru. Da, noi putem acum să ne milogim la ruși ca să mai obținem un contract pentru trei ani, sau pe doi ani sau pe un an, cu un preț mai mic decît cel european.”
Europa Liberă: Adică să fie lungită un pic lesa, dar tot pe lesă să rămînem…
Radu Vrabie: „…dar tot pe lesă, da. Eu cred că este nevoie ca Republica Moldova să nu se abată de la drumul pe care a mers chiar dacă asta, într-un fel, ar fi mai greu. Înțeleg constrîngerile electorale, înțeleg faptul că este mai puțin popular [acest lucru], însă trebuie să nu uităm: noi deja de trei ani plătim preț mediu european. Și acest lucru îmi dă mie cel puțin speranța că putem continua tot așa.”
Anatol Țăranu: „Chiar zilele acestea am citit o noutate că Kievul încearcă să folosească rețelele de gazoducte care pînă acum au lucrat doar într-o singură direcție, din Est spre Vest, în regim de revers. Adică prin acest gazoduct, prin care era transportat gazul rusesc în Europa, să primească gaz invers, spre Ucraina din Europa.
Ceea ce de fapt este o cotitură revoluționară în politica pieței de gaze din această zonă. Deja în acest an prima cantitate de gaze europene urmează să sosească în Ucraina prin acest gazoduct. De fapt este vorba despre sfîrșitul monopolului asupra pieței gazelor în această zonă. Și eu cred că poziția dură a Rusiei se explică în exclusivitate prin faptul că rușii înțeleg că vine sfîrșitul aceastei pîrghii politice atît de influente.”
Europa Liberă: Dar ei au suficienți bani ca să construiască un Nord Stream.
Anatol Țăranu: „Nu au ei suficienți bani. Rusia este într-o situație economică foarte gravă. Vă aduc aminte că Rusia are nevoie de modernizare, iar modernizarea o să „pape” sute și sute de miliarde de dolari. Haideți să ne aducem aminte despre o formulă expusă de un mare economist care spunea că Rusia este o supraputere doar dacă prețul pe piața mondială este peste o sută de dolari pentru baril, iar dacă coboară sub această cotă, Rusia se preface într-o țară de mîna a doua. Vă închipuiți de fapt de ce depinde măreția matușkăi Rusia?!”
Europa Liberă: Deci urmînd logica acestor aserțiuni enunțate de domniile voastre, acei care, la noi acasă, utilizează resurse energetice de alternativă, de exemplu centrale cu paie, de fapt luptă pentru adevărata independență a Republicii Moldova?
Anatol Țăranu: „Așa este. Și ei, acești oameni care găsesc acele resurse de alternativă, inclusiv, și acest gazoduct Ungheni-Iași este un moment foarte important în lupta geopolitică care se dă în această zonă.”
