Anul 2012 a dat startul unor noi tendințe interne in regiunea transnistreană. După alegerile din decembrie 2011, pentru prima dată în 20 de ani s-a schimbat liderul de la Tiraspol, iar odată cu aceasta a început, inclusiv, procesul de transformare a elitei politice și economice transnistrene.
De la coabitare la confruntare
Imediat după alegeri, noile circumstanțe politice au favorizat crearea in Transnistria a trei grupuri de influență care încercau fie să rămână la conducere sau să ajungă la funcțiile de conducere. Primul grup era format din echipa foștilor apropiați ai lui Igor Smirnov. Al doilea din reprezentanți a partidului Obnovlenie controlată de compania Sheriff și cel de al treilea grup: echipa în formare a noului lider Eveghenii Șevciuk.
Echipa fostului lider Igor Smirnov, s-a desființat foarte repede. O parte din ei au fost disponibilizați, alții au rămas în Tiraspol în căutarea unor noi ocupații, iar unii au plecat în afara regiunii (cazul Vladimir Antiufeev). O altă parte s-a reorientat alăturându-se noului lider. Astfel in Transnistria au rămas două grupări care periodic se confruntă pentru împărțirea sferelor de influență: Partidul Obnovlenie controlat de Sheriff și echipa noului lider ales Șevciuk.
Partidul Obnovlenie deține controlul majoritar în Sovietul Suprem (legislativul local), având 29 din parlamentari din totalul de 43. În timpul campaniei electorale din decembrie 2011, Anatolii Kaminski, liderul Partidului Obnovlenie a beneficiat de sprijin substanțial din partea Kremlinului. La începutul anului 2012, Sheriff-ul controla o bună parte a economiei regiunii, cum ar fi: combinatul de divinuri Kvint, uzina de oțel de la Râbnitsa, Tirotex, mai multe supermarket-uri stații de alimentare. De asemenea, compania beneficia de înlesniri la importul de bunuri în Transnistria, fiind avantajată față de alți agenți economici. Câștigarea alegerilor” din decembrie 2011 de către Evghenii Șevciuk și pierderea lor de către Anatolii Kaminskii a pus Partidul Obnovlenie și patronul său Sheriff într-o situație dezavantajoasă. Având în vedere acest fapt, Sheriff-ul părea interesat de o coabitare cu noua administrație, după modelul perioadei Smirnov, când Sheriff-ul domina economia locală, iar Smirnov controla resursele administrative.
La rândul său, Evghenii Șevciuk, în pofida victoriei sale categorice la alegeri și a imaginii bune pe care o avea, el a moștenit o regiune fără bani, cu doar 28 mii de dolari în banca centrală, aproape fără echipă și practic fără sprijin de la Moscova. Primele numiri în funcție au demonstrat că Șevciuk avea un număr limitat de oameni pe care încerca să-i schimbe cu locurile ca să poată acoperi funcțiile administrative cheie. Astfel, el o desemnează pe Nina Ștanski, în funcția de șef la externe, iar pe prietenul său apropiat Ghenadii Kuzmiceov, la conducerea Comitetului Vamal. La alte poziții, au fost numiți oameni care, de asemenea, erau cunoscuți ca fiind apropiați de Șevciuk. Aceștia, însă, fie erau tineri, fie neexperimentați ca de exemplu șeful pe domeniul economic sau șeful securității Veaceslav Finaghin, care nu avea experiență de lucru în acest domeniu.
De la început, Evghenii Șevciuk, a început o ofensivă împotriva rivalilor săi care au contribuit la debarcarea sa de la conducerea Sovietului Suprem din 2009. Principala țintă a fost Vladimir Antiufeev, care a fost demis din funcția de Ministru al Securității de Stat și căruia i-a fost intentat un dosar penal. Deși acesta a încercat să opună rezistență, a fost nevoit în scurt timp să se refugieze la Moscova.
Totodată, Șevciuk a încercat să formeze o nouă fracțiune în „legislativ” ca să poată controla și această instituție. Însă încercarea sa de creare a partidului Vozrojdenie (Renașterea), care urma să fie condusă de către apropiatul său, Andrei Sipcenko, până la moment nu se bucură de mare popularitate și nici nu a reușit să obțină un număr suficient de deputați.
În același timp, companiei Sheriff i-au fost retrase mai multe înlesniri comerciale și vamale. Iar după negocierile ”5+2” din aprilie, când au fost acceptate trei coșuri de negociere printre care cel despre statut și demilitarizare, au apărut și primele tensiuni la nivel politic. Obnovlenie a început o campanie de denigrare a echipei lui Șevciuk care în opinia lor au făcut prea multe cedări în negocierile cu Republica Moldova, prin abolirea taxei de 100% la produsele moldovenești și prin înlesnirea trecerii hotarului administrativ. De asemenea, Obnovlenie a reușit să-l apere pe „procurorul general” care a încercat să fie schimbat de către Șevciuk. Prin aceste acțiuni, opoziția spera să arate ca Șevciuk acționează în pofida intereselor transnistrene ceea ce va duce la pierderea independentei.
Factorul rusesc și ofensiva lui Șevciuk
Probabil, momentul de cotitură în relațiile dintre cele două grupuri a avut loc după venirea la conducerea Federației Ruse, a lui Vladimir Putin care este adeptul unei politici mai dure cu Occidentul. Intrarea Memorandumului de la Meseberg în impas a determinat Moscova să acționeze altfel și față de conflictul transnistrean.
În primul rând, a fost numit un reprezentant al Președintelui Federației Ruse pentru Transnistria în persoana Vicepremierului Dmitrii Rogozin, care are un discurs anti-occidental. Acesta trebuia să demonstreze că Rusia este cea care controlează situația din regiune. În scurt timp, Rogozin a vizitat Republica Moldova, unde a avut întâlniri cu oficialii moldoveni, iar apoi a mers la Tiraspol.
După vizita lui Rogozin la Tiraspol, Rusia a decis să deblocheze finanțarea pentru Transnistria., astfel optând pentru sprijinirea lui Evghenii Șevciuk în lupta internă de la Tiraspol. În schimb, Șevciuk a devenit mult mai dependent de Rusia Acest lucru este scos in evidență de schimbarea atitudinii Tiraspolului față de negocierile cu Chișinăul. Reprezentanții transnistreni au devenit mult mai intransigenți și mai puțin flexibili, înaintând autorităților constituționale mai multe cereri greu de realizat fără avansarea paralelă a negocierilor politice. Pe de altă parte, în interiorul regiunii Șevciuk a reușit să preia inițiativa, mai ales datorită asistenței financiare ruse, care este vitală pentru acoperirea cheltuielilor sociale, în particular plata pensiilor pentru 136 mii de pensionari.
Totodată, opoziția a suferit câteva eșecuri ceea ce a șubrezit poziția lor în confruntarea cu liderul regiunii. În primul rând este vorba de plecare din „legislativ” a unuia dintre cei doi coproprietari a concernului Sheriff, Ilya Kazmaly, care a renunțat la mandatul său în aprilie 2012. În plus, Șevciuk a reușit, în cele din urmă, sa-l înlocuiască pe procurorul regiunii cu care era în conflict. Mai mult decât atât, „Procuraturii Generale” i-au fost luate competențele de investigare a crimelor, acestea fiind transferate „Comitetului de Investigare” creat după modelul instituției similare din Federația Rusă și trecut în subordinea directă a lui Evghenii Șevciuk. La rândul său, Obnovlenie a încercat să-și revigoreze imaginea și pozițiile renunțând la liderul său Anatol Kaminskii, în favoarea lui Mihail Burla, care a fost ales, inclusiv, „Președinte al Sovietului Suprem”. Deocamdată, însă, această schimbare nu a schimbat nimic din ecuația politică de la Tiraspol.
În prezent, lupta politică la de la Tiraspol continuă, ambele părți confruntându-se pe marginea mai multor inițiative legislative. De exemplu, „Sovietul Suprem” a blocat inițiativa liderului transnistrean de a scoate termenii de vechime la crimele comise pe teritoriul Transnistriei, iar Evghenii Șevciuk a folosit dreptul de veto pentru a torpila unele inițiative legislative promovate de Sovietul Suprem. Aici putem menționa și despre încercarea de a micșora accizele pentru importul de țigări și de inițiativele despre modificarea rolului procuraturii. Actualmente, regiunea nu are un buget aprobat după regulile interne, fiind instituit prin decretul lui Evghenii Șevciuk un buget intermediar pe trei luni.
Perspective – 2013
Actualmente, în regiune lupta politică este în plină desfășurare deși se observă tot mai mult o tendință de ignorare a „legislativului”. Chiar dacă inițiativele liderului sau administrației sunt respinse în primă fază, ele sunt reîntoarse până când deputații sunt nevoiți să le accepte.
Având în vedere evoluțiile din ultimul timp, putem presupune că în 2013 regiunea transnistreană se va confrunta cu următoarele tendințe:
1) Va continua lupta pentru controlul legislativ. Tactica lui Șevciuk se va baza fie pe cooptarea deputaților transfugi care ar putea să treacă în tabăra sa, fie pe dizolvarea parlamentului în caz de criză guvernamentală. La rândul său, Obnovlenie va încerca să reziste până la alegerile următoare, exploatând situația economică precară a regiunii și mizând pe căderea popularității lui Șevciuk
2) Ar putea izbucni o eventuala criza guvernamentală. Având în vedere structura „guvernului” transnistrean, unde unii reprezentanți ai acestuia sunt doar pe hârtie subalterni ai conducerii guvernului, în realitate, însă, controlați nemijlocit de liderul de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk, nu excludem că acest fapt va crea disensiuni chiar în rândul administrației ceea ce ar putea duce la alegeri anticipate.
3) Confruntarea economică internă între echipa Șevciuk și grupul Sheriff va continua. În acest sens, blocarea conturilor în valuta a holding-ului condus acum doar de Victor Gușan ceea ce arata ca administrația de la Tiraspol încerca să creeze alternative pentru monopolul Sheriff-ului la anumite aspecte ale economiei din regiune cum ar fi televiziunea, petrolul, produsele alimentare etc.
