Viceministrul Andrei Popov a fost decorat cu Ordinul de Merit al Republicii Ungare cu Crucea de Ofițer. MAEIE. 16.03.2013.

143

Viceministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Popov, a fost decorat vineri, 15 martie 2013, cu Ordinul de Merit al Republicii Ungare cu Crucea de Ofițer, aceasta fiind cea mai înaltă distincție acordată de către Ungaria cetățenilor străini. Înalta distincție a fost conferită pentru meritele deosebite și contribuție personală în dezvoltarea relațiilor bilaterale.

Ceremonia a fost prilejuită de marcarea a 165 de ani de la Revoluția maghiară (1848-1849) și a fost urmată de un concert de muzică populară maghiară, organizat de ambasada Ungariei la Chișinău. Concertul a fost susținut de formația "Tarisznyas", din Cluj-Napoca (România).

Sunt parte a echipei și, împreună cu colegii, am contribuit la promovarea relațiilor dintre R. Moldova și Ungaria. Relațiile bilaterale dintre aceste două state au cunoscut o dezvoltare ascendentă, caracterizată prin voință politică și deschidere din ambele părți pentru consolidarea cooperării în multiple domenii. În cele două decenii de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre R. Moldova și Ungaria, am reușit să promovăm considerabil raporturile bilaterale, iar astăzi, putem vorbi de un nivel excelent al dialogului politic, de o cooperare economică în creștere și un parteneriat solid în domeniul integrării europene”, a menționat viceministrul Andrei Popov în cadrul ceremoniei de prezentare a ordinului.

La rândul său, ambasadorul Ungariei în R. Moldova, Matyas Szilagy, a precizat că tradiția relațiilor de prietenie dintre cele două state, susținerea necondiționată acordă de Ungaria pentru consolidarea statalității R. Moldova și avansării țării noastre pe calea integrării europene, precum și dialogul politic intensiv, au permis avansarea relațiilor dintre Ungaria și R. Moldova la nivel de parteneriat strategic.