Interviu cu Linas Linkevicius: Moldova este aproape ca niciodată de scopul pe care și-l propune la Vilnius. Info-Prim Neo. 01.07.2013.

187

Depășirea crizei politice interne din Republica Moldova a fost urmărită cu răsuflarea întretăiată atât de către Bruxelles, cât și de alți parteneri ai țării, pentru că „tuturor nouă Moldova nu ne este indiferentă”. Unicul și cu adevărat sincerul interes al Uniunii Europene a fost întotdeauna dezvoltarea Republicii Moldova în baza valorilor europene. Acum Moldova se află aproape ca niciodată de scopul pe care și-l propune la summit-ul de la Vilnius și parafarea Acordului de asociere. Iar poziția Lituaniei de susținător sincer și constant al agendei europene a Moldovei rămâne neschimbată. Acestea sunt o parte din aprecierile făcute pentru IPN de către Linas Linkevicius, ministrul de externe al Republicii Lituania, țară-președinte al Consiliului UE.

– Astăzi, 1iulie 2013, Lituania preia președinția Consiliului Uniunii Europene. Spre finalul acestei perioade, în capitala țării dumneavoastră are loc Forumul Parteneriatului Estic, la care se așteaptă parafarea unor documente foarte importante pentru Republica Moldova. La această etapă, câte șanse credeți că are Moldova să atingă acest scop, diminuat întrucâtva, în condițiile în care încă la începutul acestui an, Guvernul moldovean miza pe semnarea acestor documente?

– Acum câteva zile, după încheierea reuniunii Consiliului de cooperare UE-Moldova, s-a anunțat încheierea negocierilor UE-Moldova privind Acordul de asociere, inclusiv privind zona de liber schimb aprofundat și comprehensiv. Iată de ce voi îndrăzni să afirm că Moldova se află aproape ca niciodată de scopul pe care și-l propune la summit-ul de la Vilnius și parafarea Acordului de asociere.

Doresc să menționez faptul că încheierea negocierilor privind Acordul fără de precedent prin caracterul său ambițios de generație nouă, fără a mai vorbi de faptul că negocierile privind zona de liber schimb s-au încheiat pe parcursul unei perioade impresionant de scurte de 16 luni, iar în cadrul acestui proces Moldova a câștigat faima de lider al reformelor pro-europene, constituie un enorm succes al țării dumneavoastră.

– Se știe că țara-președinte are dreptul de adoptare a unor decizii importante în cadrul Consiliului UE. Cum credeți că va folosi țara dumneavoastră aceste drepturi în procesul de pregătire și adoptare a deciziilor referitoare la Moldova, inclusiv în cadrul Forumului din noiembrie 2013?

– Multe decizii importante sunt adoptate în cadrul Consiliului UE după principiul consensului, cu alte cuvinte, ele urmează a fi coordonate cu toate țările-membre ale UE, iar țara-președinte are nu atât dreptul de a adopta decizii importante, cât obligația și și aceasta constituie deseori o provocare considerabilă și de a contribui la constituirea unei opinii comune, de a deveni, într-un anumit sens, mediator. Aș spune că Lituania, ca unul dintre cei mai deschiși și consecvenți adepți ai Moldovei în aspirațiile sale europene, încă până la începutul președinției sale, a depus în mod sincer toate eforturile pentru a asigura adoptarea celor mai favorabile decizii pentru Republica Moldova vizând agenda integrării europene a țării dumneavoastră. Statutul de președinte nu ne permite să anunțăm în mod deschis poziția noastră sau să ne exprimăm atitudinea binevoitoare vizavi de opiniile unor sau altor țări-membre ale UE, doresc însă să vă asigur că poziția Lituaniei în privința Moldovei rămâne neschimbată.

– Apropo de diminuarea mizelor Moldovei de la semnare la parafarea Acordului de Asociere și Acordului de Liber Schimb. Surse diplomatice credibile din cadrul UE au admis recent că Bruxelles-ul ar fi putut avea o anumită doză de responsabilitate, alături de multe alte motive interne și externe, pentru declanșarea crizei politice profunde și de durată din Republica Moldova, care mai că nu a deturnat cursul de orientare europeană a țării. Conform acestor judecăți de valoare, miza semnării documentelor la Vilnius a ținut mai consolidată Alianța pentru Integrare Europeană, măcinată de contradicții interne serioase, care s-ar fi destrămat inevitabil în lipsa unor mize de acest calibru. Vilnius-ul recunoaște o astfel de responsabilitate indirectă a Bruxelles-ului?

– În fiecare țară, deciziile politice, inclusiv cele care vizează scopurile strategice ale politicii sale externe, sunt adoptate de către politicieni și de către Guvernul acestei țări. Tot timpul trebuie să se țină minte că, odată cu adoptarea oricăror decizii, ești pus în situația să-ți asumi și responsabilitatea pentru realizarea lor. De asemenea, și așteptările care țin de rezultatele concrete, trebuie să pornească de la evaluarea responsabilă a situației. Atunci când te bucuri de succes, devine și mai important să nu cazi pradă emoțiilor, să-ți menții mintea trează. Sunt sigur că unicul și cu adevărat sincerul interes al Bruxelles-ului a fost întotdeauna Republica Moldova, care își bazează dezvoltarea pe valorile europene.

– Se creează impresia că Uniunea Europeană sau, cel puțin, Comisia Europeană este mai bucuroasă decât clasa politică moldovenească, în ansamblul ei, de depășirea crizei politice în forma în care ea a fost depășită și crearea unui guvern nou care menține cursul european al țării. Anume această impresie o lasă cadrul și rezultatele vizitei de la mijlocul lunii iunie a proaspătului premier moldovean Iurie Leancă la Bruxelles. Într-un timp foarte scurt după învestirea noului Guvern, au fost posibile foarte multe întrevederi importante cu demnitari europeni foarte importanți, în cadrul cărora s-au și luat decizi foarte importante. Este de presupus că Bruxelles-ul a avut un interes deosebit și a depus efort mare ca aceste lucruri să se producă, practic, într-o singură zi. De altfel, cum s-a întâmplat că și Dvs., cu sediul firesc la Vilnius, v-ați pomenit în acea zi la Bruxelles cu o întrevedere programată, trebuie să înțelegem, tot în scurt timp, cu premierul Leancă?

– Mi se pare absolut normal că, după depășirea crizei politice interne, urmărită cu răsuflarea întretăiată atât de către Bruxelles, cât și de alți parteneri ai Moldovei, șeful Guvernului dumneavoastră nou, una dintre prioritățile-cheie ale căruia o constituie continuarea agendei europene, a fost primit de către primele persoane din Comisia Europeană. Tuturor nouă Moldova nu ne este indiferentă.

De asemenea, trăind într-un ritm deosebit de intens și aflându-te o bună parte din timp în deplasări, este absolut firesc să beneficiezi de posibilitatea de a te întâlni cu reprezentantul altui stat acolo, unde căile noastre se intersectează și inclusiv la Bruxelles.

– Mizele cele mari, de semnare a documentelor respective, plus oferirea regimului liberalizat de vize pentru cetățenii Moldovei, au fost transferate pentru sfârșitul anului 2014. Ce trebuie să facă Republica Moldova și ce trebuie să facă Uniunea Europeană pentru ca aceasta să se întâmple? Câte șanse și câte pericole se întrevăd din perspectiva zilei de astăzi pentru aceste scopuri?

– Totul depinde, în primul rând, cât de reușit va realiza Moldova toate cerințele Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize (VLAP). Dumneavoastră sunteți unica țară din cadrul Parteneriatului Estic, care ați trecut la cea de a doua etapă de realizare a VLAP-ului și care ați înregistrat la etapa respectivă progrese considerabile. Aceasta ne permite să sperăm că totul se va desfășura cu bine până la sfârșit. Decizia privind călătoriile fără de vize ale cetățenilor Republicii Moldova în UE va fi adoptată de către Consiliul UE în unanimitate, și nu constituie un secret pentru nimeni că, în numele acestei soluții pozitive unanime, urmează încă să se muncească mult. Iar în ceea ce privește provocările, este important ca ele să fie identificate cât mai din timp și să se încerce neutralizarea lor.

În general, calea de la pregătirea VLAP-ului și până la regimul real fără vize include mai multe etape, evaluări și soluții intermediare. Se întâmplă adesea că procesul respectiv este reflectat în mass-media în mod foarte simplist și de aceea se pare că atingerea scopului este foarte aproape.

– Care sunt prioritățile Lituaniei în această perioadă de președinție a UE și ce semnale specifice vor fi lansate, în special, în adresa statelor cu statut asemănător cu cel al Republicii Moldova?

– În cazul acesta, eu m-aș concentra asupra priorității președinției noastre în domeniul politicii externe a UE și Parteneriatul Estic. Suntem interesați ca în vecinătatea noastră estică să existe țări care să se dezvolte în condiții de securitate, să posede o economie puternică și să fie atașate valorilor europene. Integrându-se în Uniunea Europeană, Lituania a fost nevoită să parcurgă o cale a reformelor, similară cu cea pe care actualmente o parcurg țările Parteneriatului Estic, de aceea experiența și sprijinul nostru, acordate țărilor-partenere, pot fi deosebit de valoroase pentru aceste țări în aspirațiile lor de consolidare a democrației și de apropiere de Uniunea Europeană.

Parteneriatul Estic nu reprezintă o inițiativă exclusivă a Letoniei. Acesta este un instrument al politicii la care participă UE și țările-partenere, de aceea și obiectivele celui de al Treilea Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius din 28-29 noiembrie sunt planificate și propuse de comun acord cu UE și toate țările-partenere. Vorbind de formatul bilateral, se urmărește scopul de a semna Acordul de Asociere, inclusiv de Zonă de Liber Schimb aprofundat și comprehensiv între UE și Ucraina, de a încheia negocierile privind Acordurile de Asociere, inclusiv ZLS, cu Moldova, Georgia și Armenia, și parafarea acestor acorduri, precum și avansarea în negocierile cu Azerbaidjanul. Preconizăm, de asemenea, un progres și în procesele de simplificare și liberalizare a regimului de vize. Acordurile respective vor aduce modificări practice și politice considerabile în viața partenerilor din Est și în relațiile lor cu UE.

– Una dintre prioritățile la care v-ați referit prevede reafirmarea UE în calitate de model al deschiderii și securității. Cum poate fi obținut un scop alcătuit din două elemente care, se pare, se exclud reciproc. De exemplu, modelul sovietic, prin care au trecut și moldovenii, și lituanienii presupunea că securitatea poate fi obținută în exclusivitate prin izolare aproape totală, prin „cortine de fier” etc. Cum poate depăși UE această contradicție?

– În realitate, eu nu observ între aceste două lucruri și securitate și deschidere și nicio contradicție. Dimpotrivă, fiind deschis, ești asigurat și cu mai multă securitate, căci devii mai puțin suspect, nu oferi pretexte pentru diverse interpretări și speculații. Ideea precum că autoizolarea poate consolida cumva securitatea este doar o(auto) iluzie bolnăvicioasă. După cum o demonstrează istoria, adeseori cu un final fatidic.

Dacă e să vorbim la concret despre acest scop al președinției lituaniene, atunci, când spunem „securitate”, avem în vedere bunele relații cu vecinii și cu vecinii care nu generează pericole și sunt puternici din punct de vedere economic. Tocmai din această cauză vom tinde spre relații cât mai strânse ale UE cu partenerii din Est. Pe parcursul președinției noastre vom tinde, de asemenea, spre un control mai progresiv al frontierelor externe ale UE și spre o mai bună coordonare a dimensiunii externe a politicii energetice a UE, spre o consolidare a Politicii generale de securitate și apărare, care va fi asigurată printr-o colaborare tot mai strânsă cu partenerii și printr-un răspuns adecvat la noile provocări de securitate. Iar gândindu-ne la „deschidere”, avem în vedere faptul că Lituania va continua politica UE în domeniul extinderii, precum și contribuția la liberul schimb cu asemenea parteneri strategici, cum ar fi SUA, Japonia, Canada și alte țări.

– Începutul președinției Lituaniei în UE coincide, practic, cu agravarea vizibilă a situației în jurul reglementării conflictului transnistrean. Ne putem aștepta la modificări de poziție, de abordare din partea UE, în calitate de observator? Nu și-ar dori UE un alt statut și un alt rol în formatul de negocieri într-o zonă din imediata ei apropiere?

– Doresc să menționez că UE este reprezentată în formatul de negocieri 5+2 de Serviciul european pentru activitatea politică externă (EEAS), iar țara-președinte nu joacă un rol specific în această chestiune. Aș putea presupune doar sub aspect teoretic că această dorință a UE, după cum V-ați exprimat Dvs., ar putea fi examinată doar în cercul participanților la procesul de negocieri. Este posibil ca alternative mai bune actualului format să nu existe la ora actuală.

– Cum credeți, de ce, având aproape același punct de start după destrămarea Uniunii Sovietice, Lituania a reușit pe calea ei de integrare europeană și Moldova – nu? Și dacă va reuși în viitor, atunci cu foarte mari greutăți?

– La prima vedere, „pozițiile de start” identice nu determină o evoluție similară a statelor, căci aceasta este dintotdeauna individuală. În ceea ce privește Lituania, a fost foarte important că integrarea euroatlantică a devenit scopul strategic imediat restabilirea independenței noastre.

Noi am depus cererea de aderare deja în anul 1995, ce-i drept, negocierile au început în anul 2000. Calea noastră spre aderare (cu începere de la 1 mai 2004) a fost deloc simplă, iar uneori a necesitat eforturi mari, dacă nu chiar enorme, și o colaborare strânsă atât cu statele-membre ale UE, cât și cu instituțiile europene, o înțelegere reciprocă dintre cetățeni și politicieni etc. Cu toate acestea, principala forță motrice, aș spune, a constituit-o faptul că poporul Lituaniei a fost ferm convins, că viitorul nostru este doar în Europa. Aceasta a fortificat voința politică și a unificat eforturile autorităților. Un alt moment-cheie pe calea parcursă cu succes îl constituie faptul că, la timpul respectiv, toate partidele politice lituaniene au semnat acord privind scopurile unice de politică externă, cum ar fi, de exemplu, integrarea europeană. Astfel că există în viața statului chestiuni pentru care forțele politice trebuie să uite de interesele proprii, precum și de ceea ce le deosebește, și să se unească pentru a munci în numele realizării scopurilor strategice ale statului. În luna mai 2003, când s-a desfășurat referendumul cu privire la aderarea Lituaniei la UE, au iești la votare 63,37% de alegători, dintre care 91,07% s-au pronunțat pentru aderarea țării la UE.

Ar fi de menționat că, din momentul aderării la UE, lituanienii rămân cei mai mari eurooptimiști (circa 60% în decembrie 2012). Dacă ți-ai propus un scop în care crezi, multe lucruri devin posibile. Apropo, aspirațiile stabile și consecvente ale Moldovei spre scopurile sale de integrare europeană constituie o reflectare fidelă a aceluiași lucru. Astfel că eu nu aș reda viitorul în culori sumbre. Cel mai important este să știți ce aveți de obținut și ca acest scop să consolideze munca tuturor păturilor societății, iar diversele forțe politice să transfere pe planul doi interesele înguste de partid.

– Ce argumente ar avea „lituanianul mediu”, într-o eventuală discuție cu „moldoveanul mediu”, în favoarea opțiunii sale europene, după ce a trăit într-o țară europeană și în spațiul european timp de 9 ani deja? Vă rog să țineți cont că „moldoveanul mediu” poate fi dacă nu un eurosceptic, atunci nu obligatoriu un eurooptimist…

– Același sondaj al Eurobarometrului, în conformitate cu care 60 la sută din lituanieni s-au declarat eurooptimiști, a demonstrat că lituanienii apreciază cel mai mult în aflarea lor în UE posibilitatea de a munci în toate țările UE, precum și posibilitatea de a călători liber pe întreg teritoriul UE, de a studia în orice stat al UE. În afară de aceasta, beneficiile economice nu sunt mai puțin importante, în special în domeniul agriculturii, unde mijloacele financiare ale UE constituie aproape un sfert din toate veniturile din activitatea în agricultură. Apropo, sprijinul structural al UE constituie circa o treime din bugetul Lituaniei (fapt care a acordat Lituaniei un sprijin considerabil în depășirea crizei economice). În ultimii șase ani, Lituania „a obținut”, pentru fiecare lit introdus în bugetul UE, mai mult de cinci. Consider că și „moldoveanul mediu”, fiind chiar și euroseptic, ar aprecia aceste priorități. Apropo, ca și în multe alte cazuri, este mai bine o dată să vezi, decât să auzi de o sută de ori: este de ajuns să vizitezi Lituania și să apreciezi cu ochii proprii, câte proiecte au fost realizate deja și câte diverse proiecte se mai execută în domeniul de renovare, de infrastructură etc., menite să îmbunătățească calitatea vieții oamenilor simpli. La majoritatea absolută a acestor obiecte veți observa instalată o plăcuță, pe care veți citi că proiectul respectiv este finanțat parțial din fondurile UE.