UE a creat Rețeaua minorităților din Parteneriatul Estic. Unimedia.md. 05.07.2013.

189

Rețeaua minorităților din Parteneriatul Estic (EaPMN) finanțată de UE oferă noi programe de instruire și oportunități pentru organizații care reprezintă minoritățile din țările Parteneriatului Estic, informează UNIMEDIA.

Activiștii minorităților și societății civile din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina, care reprezintă interesele minorităților etnice, lingvistice, naționale și religioase ale populațiilor indigene și ale altor minorități sunt invitați să participe la noua rețea.

Potrivit comunicatului de presă remis de Forumul Societății Civile a Parteneriatului Estic, această rețea de organizații care-i va reprezenta pe abhazi, adjarieni, armeni, azeri, bulgari, găgăuzi, germani, evrei, coreeni, kurzi, kirghizi, lezghini, osetini, tadjici, polonezi, ruși, talîci, tătari, turkmeni, ucraineni, uzbeci și alte minorități, pot să-și unească eforturile pentru a-și asigura participarea în cadrul Parteneriatului Estic (PaE).

Programul EaPMN de trei ani are drept scop să consolideze capacitatea organizațiilor ce reprezintă minoritățile din regiune pentru a proteja eficient drepturile omului la nivel național și european, în special în cadrul Parteneriatului Estic. Programul va ajuta comunitățile minoritare din regiune să participe mai activ la proiectarea reformelor care influențează procesul de luare a deciziilor.