Întreaga populație a Republicii Moldova, inclusiv cei de pe malul stâng al Nistrului, trebuie să poată beneficia de prevederile Acordului de Asociere și a Acordului de liber schimb cu UE care vor fi parafate în luna noiembrie la Vilnius, a declarat președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Jean-Claude Mignon, la încheierea unei vizite pe care a efectuat-o în Republica Moldova.
Oficialul s-a întâlnit la Chișinău cu factori de decizie și lideri ai grupurilor parlamentare, iar la Tiraspol a avut discuții cu liderul regiunii separatiste, Evghenii Șevciuk, și cu președintele legislativului local, Burla. La Tiraspol, Jean-Claude Mignon a propus repetat organizarea unor întâlniri la nivelul reprezentanților organelor legislative de la Chișinău și Tiraspol. Propuneri de acest fel au fost formulate și în cadrul vizitelor anterioare ale oficialului european, dar au rămas fără vreun răspuns din partea Tiraspolui.
Jean-Claude Mignon a mai subliniat că transnistrenii sunt în egală măsură vizați de avantajele Acordului de Asociere și a Acordului de Liber Schimb cu UE. ”Pe marginea acestui Acord există și un Plan de acțiuni de ridicare a vizelor pentru cetățenii moldoveni. Consiliul Europei susține aceste procese și acordă asistența sa la implementarea acestor documente care trebuie să aducă beneficii pentru locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului”, a mai spus președintele APCE.
"Întâlnirea la nivel înalt de la Vilnius este foarte importantă și Republica Moldova trebuie să fie prezentă acolo pentru a parafa Acordul de Asociere cu UE. În cazul în care acest Acord va fi parafat în noiembrie, sper că în continuare acesta va putea fi semnat în luna aprilie sau mai, anul viitor", a declarat președintele APCE.
Președintele APCE a mai spus că reprezentanții opoziției comuniste de la Chișinău ”nu sunt printre cei mai înflăcărați susținători ai vectorului european”. ”Dar este dreptul lor de a fi așa”, a spus Jean-Claude Mignon.
Jean-Claude Mignon a vorbit și despre raportul de monitorizare a Republicii Moldova elaborat de raportorii Consiliului Europei, document ce va fi prezentat la sesiunea din luna octombrie a APCE. Republica Moldova a aderat la Consiliul Europei în 1995 și în prezent este cea mai îndelung monitorizată țară. Raportul constituie o fotografie a situației din țară, însă președintele APCE nu s-a referit la detaliile acestui document, care vor fi prezentate deputaților din APCE pe data de 2 octombrie.
Oficialul european a comentat și pe marginea embargoului impus de Federația Rusă vinurilor din Republica Moldova, spunând că prin aceste acțiuni statul rus își lipsește cetățenii de un produs foarte bun. ”Decizia luată de Rusia nu provoacă decât regrete. Prin acest embargou ei își lipsesc populația de un produs foarte bun. În calitatea mea de francez, vreau să vă spun că și noi apreciem mult calitatea vinurilor moldovenești", a menționat președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Din momentul preluării funcției de președinte al APCE în ianuarie 2012, Jean-Claude Mignon a efectuat a treia vizită în Republica Moldova.