În ianuarie 2013, Ucraina a preluat Președinția anuală a OSCE. „Anul Kievului” a fost așteptat cu mult interes și speranțe de către Chișinău, care spera că țara vecină va reuși să obțină rezultate pe dosarul transnistrean. Ucraina a declarat reglementarea transnistreană drept prioritatea numărul unu pentru perioada mandatului său. După opt luni însă rezultatele sunt foarte modeste, atât pentru conducerea ucraineană, cât și pentru Chișinău, precum și alți actori implicați în procesul de negocieri. Moscova și Tiraspolul însă pot fi mulțumite de felul cum au decurs negocierile și mai ales că au reușit să tergiverseze inițierea negocierilor asupra viitorului statut politic al regiunii transnistrene și chestiunilor de securitate – reformatarea misiunii de pacificare și retragerea trupelor și munițiilor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.
La începutul acestui an, nici Kievul, nici celelalte capitale nu au reușit să treacă de o serie de factori, care, deși păreau, la prima vedere, ușor de depășit, au fost hotărâtori în procesul de negocieri. În timpul rămas, scenariul reglementării transnistrene poate evolua în trei moduri: înfrângere diplomatică totală pentru autoritățile de la Kiev, imitarea unor succese sau Ucraina va reuși să urnească carul din loc pentru negocierile politice. Scenariul unu este cel mai nedorit, scenariul doi e cel mai probabil, scenariul trei e cel mai greu de realizat,…
De la Dublin spre Kiev
Începând cu 1 ianuarie 2013, Ucraina a preluat Președinția OSCE, după un an în care s-au reușit mai multe rezultate pe dosarul transnistrean, în timpul mandatului irlandez. La reuniunea de la Dublin a Miniștrilor de Externe a statelor membre OSCE, din decembrie 2012, s-a încheiat anul Președinției irlandeze și pentru prima dată de la reuniunea similară de la Porto, din 2002, s-a reușit semnarea unei Declarații pentru formatul de negocieri 5+2. Această declarație este importantă, în primul rând, pentru că ea a fost adoptată prin consens, ceea ce înseamnă că și Federația Rusă a subsemnat prevederilor acesteia.
Documentul a reafirmat sprijinul statelor participante ale OSCE pentru o reglementare cuprinzătoare, echitabilă și viabilă a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, și elaborarea unui statut special al Transnistriei.
În pofida acestui succes, în a doua parte a anului 2012, reglementarea transnistreană a cunoscut o pantă descendentă. Contactele între Chișinău și Tiraspol nu mai erau atât de intense, iar punctele de disensiuni au devenit tot mai multe. Nici Rusia, se pare că nu-și dorea o Președinție de succes a Ucrainei, astfel că eforturile Rusiei în 2013 au contribuit mai degrabă la blocarea procesului de negocieri, decât la rezolvarea unor probleme ce ar duce la soluționarea conflictului transnistrean. De asemenea, până în prezent, anul 2013 a fost marcat și de înrăutățirea situației din Zona de Securitate, instabilitatea politică de la Chișinău, ceea ce a îngreunat apropierea dintre cele două maluri și, implicit, apropierea de reglementare.
Problemele reglementării
După opt luni de președinție ucraineană, singurele rezultate obținute au fost semnarea protocolului de demontare a funicularului de pe Nistru ce leagă Rezina (aflat sub controlul Chișinăului) și Râbnița (sub controlul Tiraspolului), după reuniunea din Odesa, din luna mai, și semnarea unui protocol de cooperare în probleme ecologice, după reuniunea din Viena, din iulie. Aceste rezultate însă sunt mai degrabă de ordin tehnic. Există o serie de factori care nu au permis începerea discutării problemelor politice și de statut.
1. Situația regională și Ucraina a început mandatul său foarte activ. Fiind conștientă de rolul Rusiei, aceasta a încercat să obțină un bunăvoința Moscovei pentru dosarul transnistrean, iar prima întâlnire pe această temă a avut loc nu la Chișinău, ci la Cernăuți, la 13-14 ianuarie 2013, între Miniștrii de Externe rus și ucrainean și Serghei Lavrov și Leonid Kojara. Profitând, probabil, și de imaginea de aliat pe care o are Ucraina după reîntoarcerea la putere a lui Victor Ianukovici, în timpul vizitei întreprinse la Chișinău și Tiraspol, pe 21 și 22 ianuarie 2013, Ministrul Kojara a declarat că autoritățile de la Chișinău și cele de la Tiraspol au căzut de acord să discute toate aspectele, inclusiv cele politice. Lucrul acesta a fost infirmat însă de către liderul de la Tiraspol, Evgheni Sevciuk, chiar în aceeași zi. Știind că influența Rusiei este foarte mare asupra Tiraspolului, este clar că pe lângă primul insucces diplomatic propriu zis, Ucraina s-a pomenit cu o Rusie care nu își dorește progrese, ci mai degrabă umilirea diplomatică a Ucrainei.
Reacția Rusiei vine pe fundalul apropierii Ucrainei și Republicii Moldova de Uniunea Europeană. La 28 noiembrie, la Vilnius, cele două țări urmează să semneze (să parafeze in cazul RM) Acordul de Asociere cu UE, ce ar însemna un punct ireversibil pentru Kiev și Chișinău și, respectiv, reducerea influenței rusești. Acest lucru nu a fost estimat foarte bine de către autoritățile ucrainene.
Pe de altă parte, Rusia pare să se fi pregătit de Președinția OSCE a Ucrainei, începând cu anul trecut. Moscova a adoptat un curs mai degrabă ostil progresului în procesul de negocieri, iar reprezentantul Moscovei pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, numit în funcție la 22 martie 2012, este cunoscut ca un politician anti-occidental și care a participat la conflictul din 1992. Odată cu vizita sa la Tiraspol s-a pus capăt luptei dintre liderul regiunii Evgheni Șevciuk și opoziția reprezentată de deputații sprijiniți de compania Sheriff.
După vizita lui Rogozin la Tiraspol, Rusia a decis să reia finanțarea pentru Transnistria, astfel optând pentru sprijinirea lui Evgheni Șevciuk în lupta internă de la Tiraspol. În schimb, Șevciuk a devenit mult mai dependent de Rusia.
Transnistria este o pârghie foarte importantă în vederea menținerii RM în spațiul de influență rusesc, dar și pentru a crea dificultăți diplomatice în procesul de negocieri. Prin vocea Tiraspolului, Moscova a reușit să deturneze mai multe inițiative ale Kievului și să blocheze, cel puțin, rezolvarea unei probleme majore. Având sprijinul Moscovei, administrația de la Tiraspol a adoptat o poziție dură, amenințând în nenumărate rânduri că va părăsi masa de tratative, dacă vor fi discutate probleme de ordin politic, militar sau de statut. De asemenea, partea transnistreană condiționează anumite întâlniri propuse de Președinția ucraineană. Aflată în căutarea unui succes cât de mic, aceasta tolerează această atitudine, sperând într-o angajare a Tiraspolului și Moscovei.
2. Situația din Zona de Securitate (ZS)
Una din metodele utilizate pentru agravarea relațiilor directe dintre Chișinău și Tiraspol este agravarea situației din Zona de Securitate dintre cele două maluri. Creată după Acordul de încetare a focului din 21 iulie 1992, ZS se află sub controlul Comisiei Unificate de Control, compusă din reprezentanții Federației Ruse, Republicii Moldova și ai administrației de la Tiraspol. ZS are mai multe vulnerabilități ce țin atât de administrarea, cât și de demarcarea ei. Acestea la rândul lor, permit părții transnistrene să creeze situații de conflict pentru a bloca procesul de negocieri, pentru a exercita presiune asupra Chișinăului, etc.
Deși în ultimii ani situația a fost calmă, în linii generale, anul 2013 a debutat cu o serie de incidente în această zonă. Astfel, în februarie 2013, administrația de la Tiraspol a solicitat ca polițiștii moldoveni aflați în orașul Tighina să plătească serviciile comunale conform tarifelor din Republica Moldova, dat fiind că prețurile în regiunea transnistreană sunt mai mici.
La 6 martie 2013, un grup de trei polițiști neînarmați au fost atacați la postul de la Varnița de către trupele speciale transnistrene. La 10 aprilie, autoritățile de la Tighina au interzis polițiștilor moldoveni să circule în uniformele de serviciu. Acțiunile au continuat la 26 aprilie cu încercarea eșuată de a instala vagonete vamale în cartierul Nordic al orașului Tighina, care s-a soldat cu o confruntare între structurile de forță transnistrene cu populația locală, în urma cărora s-a reușit demontarea lor.
La 10 iunie, liderul de la Tiraspol a semnat așa numitul decret despre hotare, care include, printre altele, în cadrul Transnistriei și câteva localități aflate acum sub controlul autorităților de la Chișinău.
Cu toate că nici unul dintre incidente nu au degenerat în conflicte mai mari, aceasta a creat un fond negativ de negocieri între Chișinău și Tiraspol și a îngreunat procesul de negocieri în ansamblu. Chiar dacă după iulie situația s-a calmat, nu putem exclude o nouă agravare asituației în preajma Summit-ului de la Vilnius, ceea ce ar crea și mai multe dificultăți pentru reglementarea transnistreană.
3. Situația internă din Republica Moldova
La începutul anului 2013 existau premise bune pentru avansarea pe dosarul transnistrean, precum și pe cel european. Pentru aceasta era nevoie însă de o stabilitate la nivel politic.
Totuși, situația internă din Republica Moldova s-a înrăutățit, între componentele din Alianța pentru Integrare Europeană apărând conflicte ce au condus la demiterea Guvernului condus de către Vlad Filat la 5 martie 2013. Instabilitatea politică de la Chișinău a lăsat și o amprentă asupra negocierilor, atât în formatul 5+2, cât și în relațiile directe dintre Chișinău și Tiraspol. Pe lângă faptul că acestei probleme nu i s-a acordat o atenție deosebită, lipsa unui Guvern stabil la Chișinău a fost utilizată de administrația de la Tiraspol pentru a încetini procesul de negocieri și mai ales pentru a evita discutarea problemelor politice menționate mai sus.
La 30 mai, această criză a luat sfârșit prin crearea unei noi majorități parlamentare și cu instalarea unui nou Guvern, în frunte cu Iurie Leancă. Cu toate acestea, clasa politică de la Chișinău nu are o unitate necesară în ce privește reglementarea transnistreană. Astfel, Hotărârea Guvernului de a institui șase puncte de control prin care ar monitoriza străinii ce vin în Moldova prin regiunea transnistreană a stârnit opoziție din partea Partidului Comuniștilor care a reușit să amâne adoptarea legii până în toamnă.
Aceste disensiuni ajută administrația de la Tiraspol să câștige timp, iar autorităților ucrainene li se creează un impediment în plus pentru dosarul transnistrean.
Scenariile posibile
La mai mult de opt luni trecute de la începutul anului și după trei runde de negocieri, rezultatele Președinției ucrainene nu sunt cele așteptate nici de către Chișinău, nici de către Kiev. Autoritățile ucrainene realizează faptul că este nevoie de anumite succese pentru a evita un dezastru diplomatic. În acest context se înscrie inițiativa acestora de a organiza o întâlnire dintre Iurie Leancă și Evgheni Șevciuk. Pe fundalul involuțiilor din Zona de Securitate, această vizită ar avea un efect benefic. Cu toate acestea, administrația de la Tiraspol se opune acestei vizite, încercând astfel să blocheze și așa modestele succese ale Kievului. Folosind metoda scenariilor, putem menționa trei scenarii posibile:
Scenariul negativ și cel mai probabil ar fi continuarea situației actuale cu pericole de conflict armat pe Nistru, cu provocări în preajma reuniunii de la Vilnius și cu blocarea inițiativelor ucrainene. Este evident că acest scenariu nu poate fi unul acceptabil pentru autoritățile ucrainene, care în perioada rămasă au nevoie fie de un succes real, fie de o imitație de succes.
Imitarea succeselor este mai simplu și ușor de realizat. O întâlnire Leancă și Șevciuk, urmată de o întâlnire simbolică la Bruxelles (prima dată din istoria negocierilor) va fi de ajuns pentru Kiev, ținând cont și de atmosfera tensionată, pentru a prezenta rezultate. Probabil, pentru acest scenariu vor urma și anumite sancțiuni asupra leadership-ului de la Tiraspol pentru poziția rigidă din anul acesta.
Scenariul cel mai greu de realizat ar fi lansarea negocierilor asupra chestiunilor politice și rezolvarea a cel puțin uneia din problemele vechi legate de facilitarea circulației între ambele maluri ale Nistrului și numerele de înmatriculare pentru vehiculele transnistrene și redeschiderea circulației pe podul Bâcioc și Gura Bâcului, etc. Este o sarcină grea, mai ales ținând cont de poziția Rusiei. Punerea în practică a acestui scenariu ar aduce cele mai multe dividende politice și diplomatice Ucrainei, care ar urma să dea un răspuns echitabil și decent Rusiei pentru războiul economic. De asemenea, Ucraina ar reuși astfel să-și îmbunătățească imaginea șifonată de scandalurile politice interne și, desigur, ar avantaja afirmarea sa ca actor regional important.
Concluzii
Peședinția ucraineană nu a reușit încă să-și realizeze propriile obiective legate de dosarul transnistrean. Mai mult ca atât sunt mai multe riscuri care pot agrava și mai mult sitația de pe Nistru. Pentru prima dată în ultimii ani a existat și încă mai există un pericol de ciocniri cu caracter militar. O asemenea evoluție ar însemna o lovitură pentru RM și Ucraina, atât în dosarul transnistrean, cât și pentru aspirațiile lor europene. Printr-o asemenea manevră, Kremlinul poate să încetinească, daca nu chiar să oprească trenul european, și să arunce aceste țări cu câteva etape înapoi în relațiile lor cu UE. In preajma summit-ului de la Vilnius presiunile asupra Moldovei și Ucrainei din partea Rusiei vor crește, iar Transnistria va fi din pârghiile utilizate.
Este evident că Republica Moldova nu va putea face față singură unei asemenea amenințări.
În aceste împrejurări, eventuale rezultate pe dosarul transnistrean ar putea să ajute ambele state. Ucraina este singurul stat care are avantaje în fața Rusiei pe dosarul transnistrean. Un mesaj clar adresat administrației de la Tiraspol și susținătorilor despre inadmisibilitatea unui scenariu de forță ar fi unul important și ar diminua un asemenea risc. In timpul rămas, o cooperare mai stânsă dintre Chișinău și Kiev ar putea redresa atât imaginea Ucrainei ca un acor regional, cît și ar da un impuls practic negocierilor.
Un aspect important ar fi deschiderea coșului trei de negocieri, Kievul are destule pârghii pentru a atinge acest obiectiv. Ucraina ar obține un important capital diplomatic, dacă ar reuși să formalizeze negocierile politice în timpul Președinției OSCE. Instituționalizarea discuțiilor politice pot apropia mai mult cele două maluri, chiar daca la moment nu există o asemenea dorință la Tiraspol și implicit ar conduce în discuție osoluție politică pentru acest conflict.
Deși imitarea unui succes ar putea fi calea cea mai ușoară, aceasta ar vulnerabiliza poziția Ucrainei față de Rusia și mai mult. Pe de altă parte, un efort la final de an, mai ales în contextul relației cu Rusia și a parcursului european, ar aduce mai multe rezultate pozitive atât pentru Ucraina, cât și pentru Chișinău, în vederea apropierii lor de Uniunea Europeană.
