Cât timp a fost vicepremier și premier al Republicii Moldova, la sfârșitul anilor ’90, Ion Sturza a avut mai multe întâlniri formale și informale cu Vladimir Putin. Ulterior, a fost chemat frecvent de liderii europeni să le vorbească despre cum gândește Mr Putin.
Ce gândește acum Ion Sturza despre strategia președintelui rus?
Ca om politic,Ion Sturza(53 de ani) este cunsocut pentru cele nouă luni cât a condus guvernul Moldovei, în 1999. Ca om de afaceri, numele său a ieșit în prim plan în 2007, cândRompetrola vândut pachetul de control către KazMunaiGaz, tranzacție pe care a intermediat-o. S-a retras din politică, deși mulți dintre conaționali l-ar fi vrut președinte peste Prut. S-a stabilit definitiv la București și conduce propriul fond de investiții, Fribourg Capital, care deține, printre altele, magazinul online elefenat.ro. De-a lungul anilor, a cunoscut față în față lideri mondiali care au scris istoria ultimelor decenii, precumBill Clinton, Jacques Chirac, Tony Blair. L-a cunsocut și pe Vladimir Putin.
Reporter:Este Putin un om puternic?
Ion Sturza:Nu, puterea e relativă. Putin nu este un lider puternic. Cariera lui demonstrează că el, permanent, încearcă să-și depășească frustrările și complexele de inferioritate. (…) El și fizic nu a fost prea… Și familia din care el provine a fost compusă din oameni extrem de simpli. Eu am ținut lecții inclusiv în Occident pentru lideri pe tema „Who is Mr Putin?”.
Asta se întâmpla când?
– În anul 2000, ’99-2000.
Ion Sturza a deținut 20% din acțiunile Rompetrol Moldova până în 2009 FOTO Adevărul
După ce ați încetat să mai fiți premier al Moldovei?
– După ce am terminat, eram invitat la toate curțile… și aveam o teorie care s-a implementat 100%. Nu Putin e puternic, liderii mondiali sunt slabi. După Clinton, după Blair, după Chirac, pe cine avem noi? Singura care cât de cât se mai opune, cunoscându-i mentalitatea rusului, este Merkel. Punct.
Deci liderii occidentali s-au diluat în timp…
– Da, pentru că lucrul ăsta îl recunsoc chiar și liderii de opinie occidentali. În ultimii ani (spun aceștia și n.red.) lider mondial, cel mai puternic și Putin. Ok, dacă spuneți voi înseamnă că așa și este.
Ce le spuneați occidentalilor în prelegerile despre cum gândește Putin?
– Teoria mea e foarte simplă, inclusiv din discuțiile mele personale cu el. Cariera lui nu a fost a unui om de succes.
De câte ori v-ați întâlnit cu el?
– De câteva ori, nu mai țin minte.
Erați premier?
– Eram premier, vicepremier. În cadru formal și informal când încă nu era președinte. Toți înțelegeau însă că este selectat de oligarhi și promovat. Ei, că, pe urmă, el…
I-a mâncat pe pâine…
– Nu i-a mâncat. Pe unii i-a mâncat și pe ceilalți i-a pus să lucreze pentru el și țară. Sau pentru țară și el. Asta n-are importanță.
Arestarea miliardarului rus Mihail Hodorkovski a avut loc în al treiela an al președinției lui Putin FOTO Reuters
Promisiunea că va prelua puterea de la oligarhi e unul din elementele cu care a câștigat campania electortală din 2000.
– Nu, în 2000, el a câștigat puterea cu o singură frază: ”o să-i distrugem pe teroriști în closet”. Asta fost fraza cu care a câștigat el. Genială. El n-avea nici notorietate, nici popularitate.
A spus-o pe față?
– Pe față. La o televiziune a spus. Eu singur l-am auzit și am căzut de pe scaun. A fost foarte brutal spus dar a ajuns la inima fiecărui rus după actele teroriste. Nefericitele acte teroriste în care au fost aruncate în aer câteva case.
Puterea statului era destul de scăzută atunci.
– Era destul de scăzută și el a avut destulă înțelepciune și inteligență de a nu intra brutal a doua zi (în lupta de putere cu oligarhii și n.red.). Treptat, i-a pus pe toți în linie. Toți care au țipat un pic s-au sinucis în Londra.
Eu, în portretul psihologic pe care îl făceam în Occident, spuneam ”hai să ne uităm la cariera lui, la proveniența lui socială”.
Revenind la modul în care gândește…
– Eu, în portretul psihologic pe care îl făceam în Occident, spuneam „hai să ne uităm la cariera lui, la proveniența lui socială.” El, în copilărie, era fizic foarte fragil. Și a avut insistența și tenacitatea să meargă la sport, la box, pe urmă, la judo ca să-și facă mușchii, corpul. A intrat la Facultatea de Drept știind foarte bine că de acolo poți să faci o carieră. Dar a intrat ca fiu de muncitori.
Datorită originii sănătoase.
– Că la Drept intrai ori din Armată, ori din partid, ori prin origine sănătoasă. La securitate, el a venit din stradă. E cunoscut faptul că, de obicei, cadrele se alegeau în mulți ani. El a deschis ușa și a spus „vreau să fiu la voi spion.” Sau ceva de genul ăsta. A fost atât de șocant, atât de sincer că i-au dat o șansă. Cariera lui în sistemul sovietic de spionaj a fost modestă. El a fost trimis la Societatea de Prietenie la Dresda. Deci, ultima treaptă ierarhică. Mai jos, era doar Mongolia. A ieșit din serviciu cu gradul de maior. În următoarea etapă, el a fost taximestrist pe o mașină Jiguli 01, cea mai simplă mașină sovietică și s-a ocupat de dacha lui și o gospodărie auxiliară.
De la Dresda s-a întors la Moscova?
– La Sankt Petersburg. Acolo a avut marea fericire să-l întâlnească pe Sobceak (Anatoli Sobceak a fost primul primar al Sankt Petersburgului ales democratic – n.red.) care încă avea reflexe de-astea sovietice și trebuia să fie un securist pe lângă el. Și a început mica lui carieră acolo în comerț exterior și așa mai departe.
La primărie?
– Da, la Sankt Petersburg.
Fiind responsabil cu relațiile externe.
– Nu, pe urmă a devenit. Acolo l-a cunsocut pe Ciubais (Anatoli Ciubais este politician și om de afaceri rus, responsabil cu privatizarea Rusiei postsovietice – n.red.). Ciubais l-a adus la Moscova, în administrația președintelui Elțin și, dup-aia, a fost identificat ca un om docil și ușor de manipulat de către oligarhi. Numai că el avea această tendință permanentă de a-și depăși complexele și condiția. Și eu le spuneam occidentalilor (Putin ajunsese președintele Rusiei în 2000 și n.red.): „să vedeți ce o să facă el. Primul lucru pe care o să-l facă și o să-și tragă un palat istoric la Sankt Petersburg.” Niciun lider sovietic nu și-a permis asta. El a făcut-o. Al doilea lucru (pe care îl spunea occidentalilor șin.red.) e că o să-și atragă elita culturală a Sankt Petersburgului: operă, balet. El a vizitat sau poate s-a uitat din afară la palate dar n-a intrat niciodată în interior. Și, trei, el va încerca să se lanseze în elita mondială politică. Eu am încercat să le explic europenilor că Vladimir Putin și Rusia nu trebuie excluși, ci dat sentimentul că sunt importanți și chiar sunt importanți. Toți au încercat să-i pună de o parte și a fost o greșeală pentru că, între timp, Putin a crescut foarte mult și de la acel om timid..
Era timid?
– Extrem de timid, extrem de rezervat și acum este exact invers pentru că și-a depășit complexele lui de copil mic, firav.
Defavorizat..
Și acum i-a făcut pe toți să fie defavorizați. Asta e percepția mea.
Pe neobservate, noi ne-am întors în timpul Războiului Rece: același limbaj și aceleași acțiuni
Toată lumea vorbește despre dorința de expansiune a Rusiei ca de un dat. De unde vine chestia asta?
– Nu este nicio dorință de expansiune. Pe neobservate, noi ne-am întors în timpul Războiului Rece: același limbaj și aceleași acțiuni. Și nu Rusia a început, de fapt. Mai degrabă, Occidentul a început. Unul dintre elementele cheie ale Războiului Rece este construcția unor așa-numite cercuri de prieteni. Cercul de prieteni al Uniunii Europene și al Occidentului a constat și în această inițiativă de parteneriat estic în care au fost incluse țări precum Azerbaijan, Armenia, Ucraina, Georgia, Republica Moldova – s-a încercat chiar și cu Belarus și și care avea o denumire foarte grăitoare: Pactul de Securitate și Stabilitate. Mai simplu spus, bani în schimbul securității și stabilității, fără a interveni în procesul de politici din țările respective. Dar europenii…
Când s-a inițiat asta?
– Cu vreo cinci ani în urmă. Ei, europenii sunt mai cinici. La ce să le dăm noi bani țărilor ăstea pentru stabilitate și securitate?! Hai să le dăm o perspectivă europeană, fără bani.
Un vis…
– Un vis. Și mai mult decât atâta, să le impunem pe cont propriu și pe bani proprii să facă reforme dure (accentuează – n.red.) ca să ajungă la standardele sociale și economice ale Uniunii Europene care, în sine, ar fi însemnat securitate și stabilitate. Dar n-a funcționat, n-a funcționat. În Ucraina, cel puțin.
Exact același reflex s-a trezit și la ruși: de a construi cercul de prieteni. (În afară de zona baltică și Belarus și n. red.), toate celelalte țări au dat semne de slăbiciune. Inclusiv Armenia a negociat și era gata să semneze acordul de asociere, Ucraina să semneze acordul de asociere. Moldovenii doar au parafat.
Istoric vorbind, Occidentul întotdeauna a vrut să miște granița mai aproape de Moscova și Moscova, mai aproape de Berlin. Asta e regretabil că aroganța și simțul de superioritate al Ocidentului le-a dat multe motive rușilor să-și reanimeze instinctele imperiale…
Într-un mod reactiv.
– Într-un mod reactiv. Ăsta e cuvântul corect: re-activ. Pentru că ei (rușii și n. red.) întotdeauna pot să spună: nu noi am început-o. Noi v-am rugat atunci când am dezmembrat Uniunea Sovietică și când v-am dat posibilitatea să reunificați Germania, să nu extindeți NATO. (…) Occidentul, văzând slăbiciunea Rusiei și care e o realitate și s-a mișcat. Fără să ia în cosniderație faptul că poate să fie reactivată în modul cel mai brutal… Că poate Rusia să pretindă în mod real și nu în vorbele unor reacționari ca Jirinowski și să preia o parte bună a Ucrainei. Asta-i situația. Trebuie să fim sinceri.
Maidanul e o lecție și pentru Moldova, și pentru România, și pentru orice țară care nu își stimează poporul.
Și punct.
Credeți că Putin are o dorință personală de a reface URSS-ul?
– Nu, nu, nu. (…) Nordul Kazahstanului a fost populat, practic, doar de ruși. O diasporă de ruși este în fiecare țară (se referă la spațiul ex-sovietic și n.red.), inclusiv în Republica Moldova, unde o treime sunt vorbitori de rusă. Spunem așa generic.
Dintr-o populație de patru milioane.
– Care, acum putem să spunem, e de trei milioane jumate. Că au mai plecat. Dar n-are importanță. Ei (rușii și n.red.) vor să urmeze modelul american: dacă se întâmplă ceva cu un american, atunci portavionul american se duce să îl salveze. Ei, luând în considerație că au împrăștiat pașapoarte la zeci, sute de mii de vorbitori de limbă rusă în toate țările ăstea, teoretic, dacă urmărim modelul ăsta, trebuie să trimită și ei portavionul. De fapt, asta s-a dorit în Crimeea. De fapt, Crimeea și eu am scris și un articolaș și e Transnistria din 1992, la indigo. În primul rând, nesupunerea autorităților locale guvernului național. Guvernul național și mișcările activiștilor încearcă să restaureze ordinea și dreptatea. Din cealaltă parte, apar mișcările paramilitare, kazacii, apare conflictul care dă dreptul rușilor, un fel de drept virtual (să intervină și n.red.). Intervin, ocupă și acolo stau. Adevărul e că Ucraina a avut discernământul să nu se bage acolo și să nu dea indicații organelor de forță.
Dar nici așa nu se poate spune că e mulțumită Ucraina. S-a salvat un război, dar tocmai a pierdut Crimeea.
– Vreau să spun că nu trebuie să-i desconsiderăm pe ucrainieni. Ei sunt foarte încăpățânați. Rusia a căpătat un teritoriu dar și o mare problemă. Ucraineinii nu vor ceda, ierta, istoric vorbind. Eu dădeam de la mine ceva ucrainienilor, dar să-i văd liniștiți și fericiți. Vreo 45 de milioane de oameni (dintre care vreo 30 de milioane de ucrainieni) sunt ostili în coastele Rusiei. Extrem de ostili.
Atunci ce a câștigat Rusia?
– Nu au câștigat mare treabă pentru că, deși entuziasmul este egal (se referă la liderii ruși prezenți la evenimentul prin care era anunțată anexarea Crimeei și n. red.) cu cel pe care l-am văzut în cronicile din anii 30 despre Stalin, când stăteau toți în picoiare și aplaudau zeci de minute, am văzut foarte multe fețe triste și îngândurate, inclusiv ale oamenilor pe care i-am cunsocut mulți ani. Cei care erau foarte entuziasmați erau oamenii aduși din popor. Din cei care au fost în primele 15 rânduri, jumate sau mai mult îi cunsoc personal. Am văzut reacția lor de îngândurare…
Toți se uită din perspectiva geostrategiei… Eu am o teorie mai simplă. Maidanul nu a apărut ca o reacție a ucrainienilor pro sau contra Vest sau Est. Maidanul a apărut ca o reacție a… (spune rar cuvintele ca într-o lecție și n.red.)
…la sărăcie…
Nici sărăcia nu e o problemă. O reacție la corupția, aroganța, lipsa de respect față de lege și față de oamenii lor. Eu îi întrebam pe prieteneii mei și medici, oameni de valoare, oameni de afaceri și ce caută ei pe Maidan. Era frig, era periculos… Majoritatea oamenilor care au ieșit pe Maidan sunt oameni de bună credință care nu mai vroiau să trăiască sub regimul lui Yanukovici – corupt, brutal, autoritar. Asta a fost. Să nu fie nicio iluzie că oamenii au luptat acolo pentru valorile democratice. Ăsta e fenomenul Maidanului. Și asta e o lecție nu pentru Ucraina, e o lecție și pentru Moldova, și pentru România, și pentru orice țară care nu își stimează poporul. Și punct. (…)
(apropo de presupusele planuri ale Rusiei de a prelua Crimeea și n.red.). Eu cred că toate deciziile au fost ad-hoc, pentru că ei au luat ce se tăvălea pe jos. Ucraina, de fapt, singură, și-a pierdut țara. Ei au pierdut-o și rușii au venit și și-au luat-o.
Am impresia că politicienii de la București, în an electoral, au de gând să folosească la maxim dragostea lor față de Republica Moldova. Să nu ne strivească cumva cu atâta dragoste.
Ce credeți că se va întâmpla în continuare? Transnistria a cerut și ea alipirea la Rusia.
– Nu, nu, nu. Asta nu trebuie să o luăm tare în serios pentru că asta a fost opinia unui om care are o funcție formală în Transnistria, dar nu a fost o adresare oficială (…) Eu cred că Rusia trebuie să facă o pauză, să digere ce a luat. Pentru că orice alt al doilea, al treilea pas va avea consecințe mult mai mari decât propriu-zis Crimeea. Asta ar însemna că există un plan de extindere.
Totuși, s-a întâmplat ceva: o parte dintr-un stat indepenedent și suveran a fost alipită Rusiei.
– Aici nu pot fi alte calificative decât agresiune militară și anexare. Aici sunt foarte multe lucruri care explică de ce sunt atât de entuziaști locuitorii Crimeei. Vă dau câteva cifre: în referendum se pare că au particpat 1,5 milioane de alegători, 90 și ceva la sută din populație. Păi, aproape 600.000 de cetățeni sunt pensionari. Majoritatea sunt pensionari militari, încă moșteniți de la Uniunea Sovietică și majoritatea, bineînțeles, că sunt ruși. Circa 200.000 sunt bugetari. Majoritatea populației este beneficiară a sistemului social. Peste 50% din bugetul Crimeei era subvenționat de la Kiev. Acum, pensiile și salariile în Rusia și indemnizațiile sociale sunt de două-trei ori mai mari decât în Crimeea. La militari, de zece ori mai. Și toți au văzut dolari în ochi. Eu îi înțeleg foarte bine pe oamenii aceia.
Cum credeți că mișcarea acesta are repercusiuni asupra României?
– România are două provocări: prima provocare este Republica Moldova și a doua este linia de demarcare între NATO și Federația Rusă. Deci, nu este la periferie, de data aceasta. Deci este în centru. Și de aicea apar unele provocări virtuale deocamdată și și să sperăm că nu se va trece în altă fază – de securitate. Eu cu greu îmi închipui că în România opinia publică va fi indiferentă față de un eventual pericol al securității Republicii Moldova. Și eu cred că sunt mai mulți îngrijorați de tema asta la București decât la Chișinău. Am impresia că politicienii de la București, în an electoral, au de gând să folosească la maxim (accentuează și n.red.) dragostea lor față de Republica Moldova. Să nu ne strivească cumva cu atâta dragoste (…)
Eu încerc să le spun și românilor din țară, de aici, că 90 de procente dintre moldoveni sunt pentru un stat independent și suveran. Nu e nici bine, nici rău. Este un fapt și trebuie să-l luăm în considerație.
Dorința de unire e mai mare din partea românilor?
– Da, da. Proporția e diametral opusă: 90 la 10 și 10 la 90. Asta e statistica. Și fiecare conducător din Republica Moldova trebuie să ia în considerație această realitate. Și, invers, eu îi înțeleg pe politicienii români.
Până la urmă, Moldova a cui e? A Europei sau a Estului?
– Din punct de vedere statistic, populația e împărțită în două: elitele naționale sunt 100% cu Europa și cred că elitele trebuie să aibă grijă de țară și nu țăranii, da? Și trebuie să ducă proiectul european până la capăt. Asta e povestea.
Securitatea costă. Vrei tampon între tine și Rusia, plătește. Punct. Ori ridică Cortina de Fier.
În continuare, Ucraina rămâne în aer din punct de vedere financiar. Are nevoie de 15 miliarde de dolari pentru plățile curente.
– Nici ei nu știu de cât au nevoie.
Riscă să intre în incapacitate de plată.
– Ce, e pentru prima dată?! A mai intrat de vreo două ori în incapacitate de plată. I-au invitat pe creditori și le-au spus: vă dăm zece procente. În ’99 (era premier al Moldovei – n.red.), când plăteam datoriile statului care erau tot o piramidă financiară, un Caritas și nu plăteam pensiile și salariile, toate țările CSI au intrat în default, inclusiv și Ucraina. Ucraina i-a chemat pe toți (creditorii – n.red.) și le-a spus ”vă plătim atât și vă plătim în 30 de ani”. Și a lăsat lumea cu miliarde de dolari în aer. Eu cred că și acuma se va întâmpla același lucru. Tacit, Statele Unite cumpără datoria. Tacit. La un discount destul de serios.
Datoriile nu vor mai fi plătite integral, dar cine va pompa bani în Ucraina?
– Vor pompa cei care nu au vrut să dea mai puțin înainte de a semna acordul de asociere și Uniunea Europeană. Statele Unite, foarte marginal. Ei, întotdeauna, fac lucrurile în Europa cu mâinle altcuiva. S-a văzut în Balcani. Deci, europenii. Dacă vor să aibă stabilitate și securitate trebuie să plătească.
E de înțeles totuși și ezitarea Uniunii Europene care are, la rândul său, probleme interne cu Grecia, Spania, Italia…
– Securitatea costă. Vrei tampon între tine și Rusia, plătește. Punct. Ori ridică Cortina de Fier. Crează-ți noi capacități militare. Întotdeauna, trebuie să calculezi.
Soursă:
http://adevarul.ro/international/rusia/interviu-ion-sturza-fostul-premier-republicii-moldova-nu-putin-e–puternic-liderii-mondiali-slabi-1_532b32ed0d133766a81454d7/index.html
