Victoria Bucătaru: „Plecăm de la Riga cu sentimentul că trebuie să ne facem temele pentru acasă”. Radio Europa Liberă. 22.05.2015.

155

La Riga se încheie astăzi summit-ului Parteneriatului Estic. Proiectul Declarației finale, care încă urmează a fi adoptată, menționează aspirațiile de integrare europeană ale unor țări partenere ale UE – Republica Moldova, Georgia și Ucraina și dar fără să le promită în vreun fel perspectiva aderării. În marginea summit-ului, a avut loc și o serie de întâlniri între oficiali europeni și reprezentanți ai societății civile din țările partenere, între care experta moldoveană, Victoria Bucătaru, de la Asociația de Politică Externă. Aflată la Riga, Valentina Ursu a întrebat-o cu ce concluzii se va întoarce la Chișinău.

Europa Liberă: Plecați de la Riga cu sentimentul unei împliniri?

Victoria Bucătaru: „Plecăm de la Riga cu sentimentul că trebuie să ne facem temele pentru acasă, dacă dorim să continuăm perspectiva noastră europeană și parcursul european al Republicii Moldova. Atât autoritățile europene, cât și reprezentanții societății civile au menționat faptul că, doar atunci când țările se vor implica în acest parcurs și vor reuși să continue procesul de reforme, și să democratizeze, să modernizeze statele, doar atunci Uniunea Europeană ar putea să acorde țărilor din Parteneriatul Estic acea perspectivă pe care cu toții o așteptăm. Însă totuși este vorba despre un băț cu două capete, responsabilitatea este din partea oficialilor europeni, dar cea mai mare parte a responsabilității o poartă elitele politice din statele Parteneriatului Estic, dar și societatea civilă.”

Europa Liberă: Bruxellesul ar putea face mai mult pentru aceste state din aranjamentul regional, Parteneriatul Estic?

Victoria Bucătaru: „Bruxellesul într-adevăr ar putea să facă mai mult. Și în primul rând ar trebui să transmită niște mesaje politice foarte clare și să-și asume responsabilitatea pentru regiunea estică a Uniunii Europene. Atâta timp cât Uniunea Europeană nu va avea o poziție foarte clară față de țările din Parteneriatul Estic, va fi foarte dificil pentru aceste țări de a se mobiliza și de a merge înainte în parcursul lor european.”

Europa Liberă: Ce ar însemna o poziție foarte clară din partea Uniunii Europene? Au făcut declarații și Donald Tusk, președintele Consiliului European, și domnul Johannes Hahn, Comisarul European pentru politica de vecinătate și negocieri pentru extindere. Mai clar decât vorbesc nu știu dacă se poate de vorbit. La ordinea zilei și cuvântul reforme, iar reformele să nu fie mimate, dar să dea rezultate, astfel încât cetățenii să fie mulțumiți. Pe de o parte, totuși, se vede: crește numărul celor nemulțumiți, care într-un fel face și mai mare numărul euroscepticilor în Moldova.

Victoria Bucătaru: „Este adevărat. Dar cu toate acestea, noi nu avem o perspectivă oficială de aderare la Uniunea Europeană Perspectiva europeană nu este un punct pe agenda oficialilor Uniunii Europene, până în momentul de față.”

Europa Liberă: Și dacă demnitarii de la Bruxelles spun că în 25 de ani aceste state ar putea ajunge în UE, schimbă cumva situația?

Victoria Bucătaru: „Acest lucru ar putea să schimbe situația, pentru că atunci societatea civilă, dar și oamenii ar putea să preseze mult mai mult autoritățile de la Chișinău pentru a promova interesul național al Republicii Moldova, care a fost declarat ca fiind parcursul european al țării noastre. În același timp, ar trebui să existe mai multe condiționalități asupra oficialilor de la Chișinău și a elitelor politice de la Chișinău, pentru ca acestea să dea dovadă de mai multă responsabilitate față de cetățeni, dar și față de promisiunile pe care le-au făcut în campaniile electorale, care, din păcate, acum sunt date uitării.”

Europa Liberă: Se pare că aceste condiționalități și vin din partea oficialităților europene, spunând că: „Trebuie să faceți mai multe reforme pentru a obține mai multă asistență”. Din contra, pentru că nu sunt văzute rezultate palpabile în domeniul reformei justiției, se taie din ajutorul financiar care vine din partea Uniunii Europene. Există condiționalități.

Victoria Bucătaru: „Da, există condiționalități, dar m-aș referi și la o altă latură, să ținem cont și de faptul că trebuie să existe un dialog între Uniunea Europeană și Federația Rusă, care are o influență destul de mare asupra Republicii Moldova. Noi nu putem exclude Federația Rusă din această relație, pentru că atunci când vorbim despre asumarea unei responsabilități, este vorba și de dialogul pe care Uniunea Europeană îl poartă cu statele, și un stat care se consideră a avea influență în zona estică. Trebuie să menționăm că se spune că un eșec al Parteneriatului Estic se datorează anume acestui fapt, că nu s-a reușit să se ajungă la o înțelegere. Sau să implice Federația Rusă în acest parteneriat pentru a crea un dialog mult mai constructiv și care să angajeze mai mulți parteneri din zona estică.”

Europa Liberă: Liderii europeni spun că acest parteneriat estic nu este îndreptat împotriva Federației Ruse. Ce ar mai putea să facă ei, astfel încât să convingă Moscova că nimeni nu se împotrivește? Din contra: „Uită-te și tu cu ochi buni la acest parcurs european și vei câștiga și tu”. Pentru că în imediata vecinătate se creează prosperitate, bunăstare, democrația se consolidează.

Victoria Bucătaru: „Da, acesta este un subiect foarte delicat și ține foarte mult și de elitele politice de la Moscova, care acum promovează o politică mai mult de confruntare, decât una de cooperare. În același timp, trebuie să observăm, dacă facem o analiză mai aprofundată, Federația Rusă are mult mai multe temeri decât le-ar avea Uniunea Europeană și celelalte state partenere din Parteneriatul Estic. În acest caz probabil, ar trebui să analizăm mai bine aceste temeri și să încercăm să le distrugem prin anumite inițiative comune.”

Europa Liberă: Sunt voci care spun că, învinuind Rusia, autoritățile de la Chișinău încearcă să-și atragă capital politic mai mare. Pentru că Rusia este o barieră, o piedică pe această cale de integrare europeană și scuzele le avem.

Victoria Bucătaru: „Da, probabil Rusia este o barieră, dar nu cred că ea este bariera definitivă. Cred că mai mult problema ține de interesele politice pe care le au elitele noastre și de unele interese personale pe care le promovează și faptul că nu există o unitate la nivel de elite în ceea ce privește parcursul european în Republica Moldova. De asemenea, trebuie să înțelegem că nu Federația Rusă este cea care ne încurcă să continuăm reforma în domeniul justiției, să facem reforme în domeniul anticorupției și să luptăm cu acele flagele care distrug sau îngreunează viața de zi cu zi a cetățenilor din Republica Moldova. Aceste domenii sunt cele pe care putem noi să le reformăm, nu este nevoie neapărat de asistența Uniunii Europene. Uniunea Europeană ne oferă asistență financiară și tehnică pentru a putea realiza aceste reformei. Ei ne oferă mijloacele, iar noi trebuie să profităm la maximum pentru a realiza reformele. Avem exemplul Poloniei, care este unul dintre statele cu un grad de absorbție a fondurilor europene cel mai mare, au reușit să atragă fondurile europene și toate granturile pentru a-și putea moderniza statul și în momentul de față Polonia deja ajunge acel nivel pe care îl au statele central-europene în dezvoltarea lor economică. În ceea ce privește Republica Moldova, din păcate, faptul că elitele politice de la Chișinău au alte interese decât cele care vizează interesul național al Republicii Moldova, noi nu reușim să mergem înainte și să reformăm statul nostru. Și astfel să îmbunătățim viața cetățenilor și să modernizăm țara în care locuim, în felul acesta aducând Europa acasă.”