După aproape 26 de ani de independență și tranziție spre democrație și economie de piață, R. Moldova rămâne cea mai săracă și una dintre cele mai corupte țari din Europa. Peste 40% din cetățenii săi trăiesc sub nivelul sărăciei regionale de $5 pe zi, iar alte 20% din populație au emigrat în alte state în căutarea unui trai decent.
Pe parcursul acestei perioade au fost create instituții și aprobate legi moderne menite să asigure separarea puterilor în stat, independența justiției, supremația legii, libertatea presei, pluralismul de opinii, inviolabilitatea proprietății private, un mediu de afaceri cu reguli și oportunități egale pentru toți, cheltuirea transparentă a banilor publici, etc..
Din păcate, însă, practica bate gramatica. Instituțiile și legile existente, create și elaborate cu asistența consultativă și financiară generoasă a UE, SUA, Băncii Mondiale și FMI, sunt, deocamdată, incapabile să prevină capturarea instituțiilor cheie ale statului de către grupurile oligarhice; să elimine imixtiunile politice și ale grupurilor oligarhice în sistemul judiciar; să apere libertatea presei și pluralismul de opinii de monopolizarea mass-mediei de grupurile oligarhice; să protejeze inviolabilitatea proprietății private amenințată de atacurile raider regizate de grupurile oligarhice; să combată corupția endemică din instituțiile statutului acoperită de politicieni; să elimine monopolurile economice și comerciale; să prevină mega-jaful bancar de un miliard de dolari SUA, etc..
Acestea și alte tendințe, nu sunt altceva decât reflecția unui stat slab, incapabil să se auto-guverneze, a unui stat scăpat de sub controlul democratic al societății, a unui stat în proces de degradare instituțională. De ce am ajuns în această situației deplorabilă? Care sunt cauzele acestui dezastru în derulare? Cum putem stopa și elimina aceste tendințe nefaste? Sunt întrebări cheie pentru viitorul R. Moldova ca stat, întrebări la care societatea va trebuie să răspundă cât mai curând posibil.
Ca și alte societăți contemporane, societate din R. Moldova, în loc să analizeze propriile instituții, este mai degrabă înclinată să blameze diverși actori străini pentru eșecurile politice, economice și sociale ale statului lor: Rusia pentru șantajul politic, economic și energetic și, nu în ultimul rând, pentru crearea și susținerea separatismului din regiunea transnistreană; UE pentru menajarea unei clase politice și guvernări pretins ”pro-europene” și corupte”; SUA pentru tolerarea capturării statului de către gruparea oligarhică condusă de Vlad Plahotniuc, Președintele Partidului Democrat din Moldova; FMI și Banca Mondială pentru austeritate financiară și reforme sociale nepopulare.
Opiniile cetățenilor moldoveni diferă în funcție de opțiunile lor politice și geopolitice. Totuși, există și un numitor comun, majoritatea societății susține că principală cauză a impasului în care s-a pomenit R. Moldova rezidă în proasta calitate a actualei clase politice, compromisă iremediabil de corupție. Clasa politică, însă, nu este nicidecum un corp distinct de societate, ci dimpotrivă este parte intrinsecă a acesteia și reflectă atât experiența ei istorică, cât și normele, valorile, tradițiile și moravurile ei. În plus, aceasta este influențată/modelată de instituțiile create de societate, instituții care în definiția lui Samuel Huntington nu sunt altceva decât ”modele stabile, de valoare și recurente de comportament”.
În viziunea UE, principalele cauze ale problemelor cu care se confruntă R. Moldova sunt fragilitatea statului de drept și a responsabilității democratice (accountability), elemente cheie pentru orice bună guvernare. În consecință, UE ne recomanda să realizăm mai multe reforme pentru a îmbunătăți statul de drept. Deși, fără îndoială, are un caracter obiectiv, abordarea tehnocraților europeni vizavi de R. Moldova este, într-o anumită măsură, una stereotipizată, fiind influențată de experiența acumulată anterior în procesul de aderare la UE a statelor din Europa Centrală și de Est.
Tehnocrații europeni pornesc de la premiza că R. Moldova este, de asemenea, un stat relativ format, fapt contrazis, însă, de realități. În opinia noastră, procesul de construcție statală a R. Moldova nu a fost dus la bun sfârșit, iar, o serie de evoluții denotă că statul se află în proces de degradare instituțională. Or, anume existența unui stat puternic, suficient centralizat, unit și capabil să aplice legea, coerent și uniform, pe întreg teritoriul reprezintă o precondiție obligatorie pentru afirmarea și protejarea statului de drept, asigurarea responsabilității democratice și promovarea unei creșteri economice intensive/sustenabile. Mai mult decât atât, în lipsa unui stat pe deplin format, întreaga paradigmă de dezvoltare/evoluție a sistemului său instituțional este, nici mai mult nici mai puțin, un cerc vicios, care permanentizează și exacerbează propriile slăbiciuni structurale. Ca rezultat, multiplele reforme chemate să consolideze statul de drept și buna guvernare nu produc efectele scontate.
Va urma.
