La sfîrșit de săptămînă cu EL, Valentina Ursu și interlocutorii ei: locuitorii din Abaclia, primarul Victor Niculiță, și Victor Chirilă, președintele APE.
Moldovenii au mari aşteptări de la clasa politică care în ultimii ani s-a discreditat destul de mult. Majoritatea cetăţenilor aşteaptă ca politicienii să le acorde mai multă atenţie, să ofere locuri de muncă bine plătite şi să majoreze salariile şi pensiile. Aceasta arată datele unui sondaj realizat de Compania de cercetare socio-politică „Intellect-Group”. Despre sufletele oamenilor chinuiţi de politicieni vorbim la acest sfârşit de săptămână.
Tot mai multe sunt vocile care spun că Moldova e condusă de politicieni iresponsabili şi se întreabă ce blestem să se fi abătut asupra ţării acestea, de are parte de asemenea conducători, de orice culoare ar fi ei, şi de ce guvernanţii nu au înţeles nici până acum că acest popor e stăpânit de o stare de lehamete, revoltă şi scârbă pentru tot ce se întâmplă în societate? Când îi va interesa şi binele acestei ţări? Sau, mai exact, mai e vreo şansă să îi intereseze vreodată? Întrebările le-am adresat şi preşedintelui Asociaţiei pentru Politică Externă de la Chişinău, Victor Chirilă.
Victor Chirilă: „Clasa politică ne-a promis foarte multe lucruri în ultimii 25 de ani, mai ales, în ultimii şapte ani. Ne-a promis că vom avea o democraţie mai bună, că vom avea o economie de piaţă funcţională, că vom fi mai prosperi, că vom adera la Uniunea Europeană, că vom fi mai aproape de Uniunea Europeană, că vom rezolva problema transnistreană. Dar toate aceste promisiuni au rămas neîmplinite, vorbe goale. Şi, desigur, cetăţenii, în mare parte, au pierdut încrederea în această clasă politică, inclusiv, în viitorul statului Republica Moldova. Mulţi din ei au ieşit în stradă în anii ’90, rudele multora au luptat în regiunea transnistreană pentru a apăra independenţa şi suveranitatea satului. Dar tot ce s-a întâmplat în ultimii 25 de ani nu ne face să fim încrezători în ziua de mâine.”
Europa Liberă: Şi mai există salvare? Cine poate veni în rol de salvator, dacă lumea cu oftatul şi cu blestematul nu poate să ajungă departe?
Victor Chirilă: „Este adevărat. Salvarea este în noi, până la urmă. Trebuie să găsim acea încredere în viitor, în acele visuri ale noastre din anii ’90. Şi visul principal este că vom construi un stat liber, un stat care să ne reprezinte interesele, un stat care să aibă grijă de noi. Şi eu cred că acest vis, acest ideal în continuare este viu. Pur şi simplu, este nevoie să ne mobilizăm. Şi am arătat foarte bine în toamna anului trecut, când aproape jumătate din cei care au ieşit la vot au votat pentru Maia Sandu. Şi nu doar pentru Maia Sandu, dar pentru idealul de a trăi într-o ţară mai bună, într-o ţară prosperă, într-o ţară europeană, într-o ţară care într-o bună zi să fie membră a Uniunii Europene. Deci, acei oameni au demonstrat că acest ideal este viu, că ei în continuare sunt încrezători că lucrurile pot fi schimbate în bine. Este nevoie să ne găsim lideri de încredere.”
Europa Liberă: Până când vin alţi lideri, potenţiali salvatori ai situaţiei din Republica Moldova, cei de la guvernare încearcă să spună ei că scot Moldova din mizerie, că promovează reforme, că au restabilit relaţiile bune cu partenerii din exterior, că problemele sociale sunt prioritare şi chiar se găsesc soluţii la ele. Ei încercând să fie aceşti salvatori, iar pe de altă parte, populaţia care îi blamează că nu mai au încredere în ei.
Victor Chirilă: „Cei care înţeleg ce se petrece în Republica Moldova, şi eu cred că suntem mulţi care ştiu ce se întâmplă în Republica Moldova, cei aproape 50% care au votat pentru Maia Sandu şi pentru idealul de integrare europeană au votat şi împotriva oligarhiei, şi împotriva satului capturat, şi împotriva miliardului furat, şi pentru ca acei care sunt vinovaţi de acest furt să stea la puşcărie.
Noi toţi, care am votat pentru aceste idealuri, trebuie să ne mobilizăm. Şi nu neapărat să ieşim în stradă cu orice ocazie, putem face schimbări în satele noaste, în raioanele noastre. De exemplu, autorităţile locale să obţină mai multe drepturi pentru a face schimbări reale în viaţa oamenilor, în satele lor. Autorităţile la nivel de raioane să fie mult mai active în promovarea acestor idealuri.
Societatea civilă să se extindă dincolo de Chişinău. Oameni de afaceri, care sunt conectaţi la piaţa europeană şi au mare interes să se dezvolte în această direcţie, ar trebui să se asocieze în organizaţii comune, în federaţii comune, astfel încât ei să reprezinte o voce. O voce care să fie auzită, o voce care să fie respectată. Din păcate, nu văd deocamdată acest lucru. Deci, este nevoie să construim insule de schimbare în satele noastre, în raioanele noastre, în diferite domenii de activitate, în agricultură, în comerţ, industrie. Aici ar trebui să ne canalizăm energia şi dorinţa noastră de schimbare. Pentru că, dacă schimbăm lucrurile la acest nivel, fără îndoială că va fi o presiune mare asupra celor care guvernează la Chişinău să facă schimbări.
Societatea civilă a demonstrat că e capabilă de astfel de presiuni pozitive. Exemplul cel mai recent este proiectul de lege privind amnistia capitalului la care s-a renunţat. Este un exemplu bun că se poate de făcut lucruri bune, se poate de făcut schimbări.”
Europa Liberă: Guvernanţilor le va reuşi să demonstreze că ei sunt capabili să schimbe lucrurile şi chiar să ajungă în acest rol adevărat de salvatori?
Victor Chirilă: „Atât timp cât guvernanţii nu au reuşit să investigheze pe deplin furtul miliardului, să-i pedepsească pe cei care sunt vinovaţi direct sau indirect şi unii din ei sunt la guvernare, sunt în continuare în funcţii. Ne-am întrebat nu o singură dată: de ce Procuratura nu a reacţionat; de ce Banca Naţională nu a reacţionat; de ce Centrul Naţional Anticorupţie nu a reacţionat; de ce SIS nu a reacţionat? Atât timp cât ei nu răspund la aceste întrebări, atât timp cât nu se face lumină la acest caz, niciodată autoritatea lor nu va fi pe deplin credibilă în ochii noştri şi în ochii partenerilor externi.”
Europa Liberă: Dar pe moment acest credit de încredere din partea partenerilor din afara Republicii Moldova îi ajută pe cei de la guvernare?
Victor Chirilă: „Creditul de încredere despre care vorbiţi este cu totul altceva. Este o încercare de a preveni o degradare a situaţiei în Republica Moldova. Partenerii din exterior înţeleg foarte bine ce se întâmplă, dar, din păcate, atât timp cât nu au altă alternativă, alţi parteneri cu care să promoveze reformele, ei vor continua să lucreze cu actualii politicieni care ne guvernează ţara. Aceasta este realitatea. De aceea, acei politicieni care se identifică cu noua mişcare de integrare europeană ar trebui să înţeleagă că ei trebuie să devină nişte oameni credibili, o alternativă şi pentru cetăţenii din Republica Moldova, dar şi pentru partenerii din exterior.”
Europa Liberă: Guvernanţii încearcă să acrediteze ideea că cetăţenii şi-ar dori schimbarea sistemului electoral şi că votul mixt ar fi şi el un colac de salvare. Acest lucru îl fac şi sondajele. Chiar a fost dat publicităţii un sondaj de către Compania de cercetare socio-politică „Intellect-Group” şi spune că peste 80% din cetăţeni îşi doresc acest vot uninominal.
Victor Chirilă: „Cetăţenii, într-adevăr, îşi doresc o nouă elită politică. Ei doresc să aibă o legătură directă cu politicienii, doresc să-i poată schimba, atunci când ei nu îşi îndeplinesc promisiunile. Aceasta este adevărat. Dar nu totdeauna ceea ce vor cetăţenii, de exemplu, în sensul schimbării sistemului actual electoral ar putea fi corect, este potrivit pentru actualul context politic din Republica Moldova. Şi eu consider că un astfel de sistem mixt ar fi bun în cazul în care în Republica Moldova ar fi o democraţie reală, în cazul în care Republica Moldova nu ar fi un stat capturat, în cazul în care noi vom avea o competiţie politică adevărată, corectă, care să fie şi onestă, şi transparentă, şi înţeleasă pentru cetăţeni. Din păcate, lucrurile acestea nu există în ţara noastră. Şi atunci acest sistem mixt care este, în fond, bun, dar, din păcate, poate fi manipulat în aşa fel de acei care sunt la guvernare, încât să avem o perpetuare a vechii clasei politice, a aceloraşi oameni corupţi, a acelorași oameni loiali domnului Plahotniuc sau celor care vor fi la guvernare şi nicidecum loiali cetăţenilor. Deci, acesta este marele risc pentru noi.”
Europa Liberă: Domnule Chirilă, pe moment Preşedinţia şi coaliţia majoritară văd diferit redresarea situaţiei din Republica Moldova? Sau, aşa cum spun mai multe voci, ar exista un scenariu pe care bine l-au şi regizat şi pe care chiar şi bine îl joacă? Cum vedeţi dumneavoastră lucrurile?
Victor Chirilă: „Eu înclin să cred că este un scenariu bine regizat. Deja mai multe acţiuni demonstrează că există o coordonare, de exemplu, între Plahotniuc şi Dodon, între Partidul Socialiştilor şi majoritatea din Parlament, care mă face să fiu foarte pesimist referitor la adevăratele lor obiective. Şi mă tem că interesul lor primordial este nu implementarea reformelor pe care Uniunea Europeană le cere, cât păstrarea puterii cu orice preţ. Şi deocamdată le reuşeşte foarte bine acest lucru.”
Europa Liberă: Şi cu vectorul geopolitic se speculează mai mult sau e realism?
Victor Chirilă: „Domnul Plahotniuc are ceea ce şi-a dorit, un joc foarte abil între un pol pro-rus şi un pol pro-vestic, care, în cele din urmă, nu duce nicăieri. Pur şi simplu, dânşii încearcă să-i sperie pe europeni, astfel încât partenerii noştri din Europa şi de la Washington să fie mult mai atenţi, atunci când fac presiuni asupra guvernării ca să implementeze nişte reforme cardinale, reforme care să aducă şi schimbări reale în modul cum funcţionează instituţiile, cum se aplică legile etc., etc. Este o dilemă falsă. Eu cred că ambii, şi Dodon, şi Plahotniuc, au un singur scop, să fie la putere şi să se bucure de avantajele pe care le oferă aceasta.”
Europa Liberă: Eu am fost în Basarabeasca, într-un sat din acest raion, la Abaclia, şi întrebam şi locuitorii de acolo dacă le este clar încotro merge ţara. Mulţi dintre ei ziceau că, mai degrabă, e un spectacol pe care îl joacă politicienii şi lor le vine greu să facă diferenţă între adevăr şi minciună. Cum să se descurce pe mai departe firul ierbii, ţinând cont de acest show pe care uneori îl prezintă clasa politică?
Victor Chirilă: „Dânşii au dreptate. Moldova nu se îndreaptă nicăieri, nici spre Est, nici spre Vest. Moldova bate pasul pe loc. Sunt nişte oameni fără scrupule la putere care, pur şi simplu, încearcă să speculeze această falsă dilemă şi în folosul lor. Cum să se descurce? În primul rând, să identificăm acei lideri care pot să ne conducă spre schimbare, dar să înţelegem că aceşti lideri fără susţinerea noastră nu vor face mare lucru. Şi, de asemenea, este nevoie ca acei oameni care exercită o funcţie la nivelul autorităţilor locale să facă schimbările necesare.
Autorităţile locale chiar şi în această situaţie au o mulţime de prerogative care le permit să facă schimbări reale la nivelul societăţii şi să mobilizeze societatea pentru schimbări la nivel naţional. Şi oamenii de afaceri, de asemenea, să se mobilizeze şi să se unească pentru a-şi apăra mai bine interesele în faţa oligarhiei de la Chişinău.”