Partea a III-a: „Finita la Commedia, Maurul și-a făcut datoria, Maurul poate să plece”…
Alergând în zigzag prin istorie, efectuând câteva piruete etno-lingvistice, autorii studiului „Consolidarea coeziunii sociale și a unei identități comune în Republica Moldova”, finanțat de Ministerul de Externe al Germaniei, au făcut o serie de afirmații „inedite”.
Ei au constatat că R. Moldova este o țară „înghesuită” între România și Ucraina; că teritoriul ei a fost „sub suzeranitatea” și nu sub ocupația Imperiilor Rus și Sovietic; că moldovenii/românii din Basarabia n-au participat la formarea statului român și a identităţii naţionale românești (autorilor le scapă totalmente perioada interbelică); că în marea înghesuială dintre Prut și Nistru relațiile interetnice au fost în mare parte armonioase (autorii ignoră, însă, ocupația sovietică, foametea din 1946 – 1947), deportările în masă, anihilarea intelectualității românești în anii 1940 și 1950, politica de denaționalizare a moldovenilor/români); că în R. Moldova există o „întrepătrundere puternică” a două limbi – limba română/moldovenească și rusa (autorii nu spun, însă, nimic despre discriminarea limbii română/moldovenească în timpul perioadei sovietice); că între moldoveni și români există o „ruptură” ireconciliabilă, fără soluții de compromis (autorii toarnă astfel apă la moară celor care încearcă cu orice preț să dezbine etnia majoritară în două etnii separate moldoveni și români) etc.
Autorii nu se opresc aici, ei propun nici mai mult, nici mai puțin, „o regândire a relațiilor interetnice și a identității în Moldova”. Pentru a da greutate concluziilor lor, autorii realizează un „sondaj”, în baza unor chestionare privind identitatea, la care au participat 83 de persoane „lideri ai organizaţiilor etnice, activiști ONG, studenţi și persoane care dispun de experienţă directă în abordarea relaţiilor etnice la nivel local”.
Conform autorilor, 38% din cei intervievați au reprezentat minoritățile etnice (14,6% ruși & ucraineni și 20,7% bulgari & găgăuzi), iar moldovenii/românii doar 62%. Trebuie să menționăm aici că, în conformitate cu datele recensământului populației R. Moldova din 2014, 82,1% sunt moldoveni/români, iar minoritățile etnice doar 18,2% (ucraineni – 6,6%, ruși – 4,1%, găgăuzi – 4,5%, bulgari – 1,9%, alte grupuri etnice – 0,8%). De asemenea, majoritatea celor 83 de respondenți ai așa-zisului sondaj au reprezentat preponderent regiunea Nord – 28% și regiunea Sud – 59,8%, inclusiv Găgăuzia – 29,3%. În același timp, regiunea Centru, cea mai moldovenească/română, proeuropeană și una dintre cele mai populate regiuni ale R. Moldova (doar în municipiul Chisinau sunt peste 800 de mii de locuitori), a fost reprezentată de doar 12,2% respondenți.
Autorii recunosc că „sondajul NU se bazează pe un eșantion naţional” și, prin urmare, (sic!) „nicio concluzie statistică nu poate fi extrapolată la nivel naţional”. În opinia noastră, având în vedere discrepanțele menționate, concluziile statistice nu sunt relevante și, evident, nu pot servi ca bază pentru formularea unor concluzii de valoare. Pe autorii studiului nu i-a jenat în niciun fel acest lucru, ei au purces nestânjenit la formularea unor concluzii categorice pentru viitorul R. Moldova. În continuare, ne vom opri la cele mai deochiate concluzii ale pretinsului studiu.
În primul rând, autorii ajuns la concluzia că, (sic!) „încercarea de a construi o identitate comună în jurul autoidentificării etnice a populaţiei majoritare este o cale greșită, deoarece „naţiunea titulară” sau „etnia majoritară” este divizată în identitatea „moldovenească” și „românească”. Prin urmare, (sic!) „o dominare” clară a etniei majoritare – românești sau moldovenești – nu este fezabilă”.
Altfel spus, autorii încearcă să ne inoculeze ideea că moldoveni și românii, care în majoritatea lor sunt de acord că vorbesc aceeași limbă, indiferent de cum ar numi-o; că provin din același neam, indiferent cum îl numesc; că au aceeași cultură și se inspiră spiritual de la poieți și scriitori comuni, reprezentă două identități total diferite și prin urmare ireconciliabile. Este fără îndoială o absurditate, care toarnă apă la moara celora care vor cu orice preț să-i dezbine pe moldoveni/români în doua etnii diferite. Divide et impera…
De asemenea, în viziunea autorilor (sic!) „minorităţile etnice” din Moldova (găgăuzii, ucrainenii, rușii, bulgarii etc.) nu se percep ca „minorităţi”” și (sic!) „acestea nu promovează interesul „statelor apropiate””, ele, în schimb, se percep (sic!) „ca o parte integră a ţării și înrădăcinate istoric în Moldova ca un stat independent și deseori percep termenul de „minorităţi” ca unul exclusiv”.
Stimați autori, am impresia cu unii dintre dumneavoastră nu ați citit ce ați scris. Dacă găgăuzii și bulgarii nu se percep ca „minorități etnice”, de ce au solicitat statut de autonomie teritorială și, respectiv, un raion separat? De ce rușii și ucrainenii din municipiul Bălți cochetează cu ideea unei autonomii? Dacă găgăuzii nu promovează interesele „statelor apropiate”, de ce organizează referendumuri ilegale, încurajate de deschis de Moscova și achitate de cetățeni ruși, pentru a respinge integrarea R. Moldovei cu UE, în favoarea aderării la Uniunea Vamală Euroasiatică dominată exclusiv de Rusia? Dacă minoritățile etnice sunt pentru independența R. Moldova, de ce nu solicită, împreună cu moldovenii/românii, retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană? Dacă, așa cum scrieți, minorităţile nu se consideră (sic!) „asociate cu orice practică de „civilizare” rusească sau sovietică din trecut”, de ce atunci continuă politica sovietică de divizare și antagonizare a moldovenilor/romanilor?
Apoi, autorii decid să dea lovitura de grație. Ignorând propria lor precizare că „nicio concluzie statistică nu poate fi extrapolată la nivel naţional”, ei afirmă categoric, în numele întregii societăți a R. Moldova, că, (sic!) „societatea Moldovei este pregătită pentru un concept al identităţii civice”, deoarece (sic!) „există o bază comună în rândul diverselor comunităţi etnice cu privire la valorile și trăsăturile principale ale Republicii Moldova. Toate comunităţile etnice partajează idei similare de bază despre ceea ce ar putea defini o identitate civică comună a Republicii Moldova – cultura și tradiţiile, drepturile și libertăţile civile, și, cel mai important, promovarea unui proiect credibil de dezvoltare pentru ţară”.
Stimați autori, de ce ignorați limba și istoria, elemente-cheie pentru definirea oricărei identități naționale? Luminați-ne vă rog, care sunt acele „valori și trăsături principale ale R. Moldova” care fac posibilă definirea unei identități civice comună a R. Moldova? „Întrepătrunderea puternică” a limbii ruse cu română/moldovenească?; „Ruptură” ireconciliabilă, fără soluții de compromis, a etniei majoritare, în moldoveni și români?; Falsa armonie interetnică din perioada sovietică, când moldovenii/românii erau supuși unei politici de deznaționalizare? Sau poate, așa cum afirmați voi, din cauză că, (sic!) „termenul de „moldovenesc” este discreditat pentru actori și activiști politici importanţi” și, prin urmare, (sic!) „noţiunea de „identitate civică moldovenească” probabil ar trebui să fie evitată și în loc să fie promovat conceptul de „identitate civică a Republicii Moldova”? Dar cine discreditează termenul de „moldovenesc”, moldovenii/români pentru care termenul de „moldovenesc” este sinonim cu „românesc”, sau de cei, inclusiv reprezentanții minorităților etnice, care antagonizează cu premeditare aceste două termine, care sunt, de fapt, două fețe ale aceeași monede?
Afirmați că „promovarea unui proiect credibil de dezvoltare pentru ţară”, ar putea servi drept bază pentru definirea unei „identității civice comune”. Sună bine, numai că realitatea vă contrazice. Optând pentru independența R. Moldova, moldovenii/românii au optat pentru construirea unui stat modern, cu o democrație inclusivă și o economie de piață funcțională după modelele occidentale. Pentru a realiza acest mare deziderat, moldovenii/românii au ales calea integrării europene, aderării la Uniunea Europeană. Or, după cum o demonstrează și sondajele de opinie publică, anume acest proiect de țară este contestat de minoritățile etnice. Astfel, conform Barometrului de opinie publică al IPP din noiembrie 2017, 83,4% ruși, 72% ucraineni și 76,5% alte etnii ar vota pentru aderarea la Uniunea Euroasiatică și doar 13,4% ruși, 12,4% ucraineni și 20% alte etnii ar vota pentru aderarea la Uniunea Europeană.
În loc de EPILOG, mă adresez ambasadelor UE la Chișinău și, în particular, Ambasadei Germaniei, stimați ambasadori, stimați diplomați ai UE, 26 de ani în urmă moldovenii/românii au optat pentru independența R. Moldova, au făcut acest lucru fără a beneficia de susținerea majorității minorităților etnice. În 1992, aceiași moldoveni/români, în ciuda discuțiilor intermitente despre cine sunt și ce limbă vorbesc, au apărat umăr la umăr, cu propriu sacrificiu independența R. Moldova amenințată de separatismul transnistreană și agresiunea rusă, recunoscută, fără drept de apel, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Consiliului Europei.
Aceiași moldoveni/români au ales calea integrării europene pentru a construi un stat modern, democratic, prosper, în care toții cetățenii indiferent de etnie se bucură de aceleași drepturi și oportunități. Aceeași moldoveni/români au susținut în majoritatea lor negocierea și semnarea Acordului de Asociere cu UE. Nu este o cale ușoară, mai ales când, inclusiv, majoritatea minorităților etnice se opun integrării europene și preferă, în schimb, aderarea la Uniunea Euroasiatică creată și dominată de Rusia.
Fără îndoială, opoziția minorităților etnice față de actuală politică de integrare europeană este unul din marele eșecuri ale clasei politice din R. Moldova care, indiferent de culoarea ei politică, originea etnică și preferințele geopolitice, a fost mai curând preocupată de exploatarea sensibilităților minorităților etnice și a dezbaterilor identitare din sânul etniei majoritare pentru a dezbina și guverna nestingherit, decât de a crea poduri de încredere între ele.
Desigur, avem nevoie de o reevaluare și relansare a relațiilor și dialogurilor interetnice, dar nicidecum cu prețul dezbinării etniei majoritare și deposedării R. Moldova de identitatea ei națională. Or, anume acest lucru se încearcă în prezent prin acreditarea ideii că moldovenii/românii nu mai sunt capabili să fie etnia majoritară constituantă a R. Moldova, pentru că ei, frați și surori din aceleași familii, ar fi divizați în „grupuri identitare ireconciliabile” fără soluții de compromis. Cu alte cuvinte, „Maurul și-a făcut datoria, Maurul poate să plece”…
Este o mare iresponsabilitate să afirmi și să promovezi astfel de absurdități, care n-au cum să contribuie la consolidarea încrederii și coeziunii interetnice în R. Moldova, ci, dimpotrivă, vor semăna discordie și alienare.
Marea ruptură tectonică a societății din R. Moldova, care împiedica dezvoltarea ei, dar și o mai bună înțelegere interetnică, nu este între moldoveni și români, ci între cei care urăsc democrația liberală, toleranța și drepturile omului și cei care își doresc o țară modernă cu o democrației liberală, stat de drept și o societate tolerantă, integrată în UE.
