Patru ani de la aplicarea regimului liberalizat de vize cu UE. Beneficiari – 1,5 milioane de cetățeni ai R.Moldova

556

Aproape 1,5 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova au beneficiat de regimul liberalizat de vize cu Uniunea Europeană, intrat în vigoare acum patru ani, la 28 aprilie 2014. Din cei care au plecat în Uniunea Europeană profitând de liberalizare, aproximativ 80% au revenit în țară. Obținerea regimului liberalizat de vize a fost o mare oportunitate pentru Republica Moldova, care trebuie să continue reformele pentru a aprofunda relațiile cu Uniunea Europeană, susțin experții.

De la 28 aprilie 2014, cetățenii Republicii Moldova care dețin un pașaport biometricpot călători pentru o perioadă de 90 de zile în Spațiul Schengen, dar nu mai mult de 180 de zile pe an.

Republica Moldova a fost primul stat din Parteneriatul Estic al UE care a obținut regimul liberalizat de vize, a menționat într-o intervenție pentru Radio Chișinău coordonatoarea de programe a Asociației pentru Politică Externă, Daniela Gologan.

Ea amintește că pentru a obține acest drept au fost realizate un șir de reforme și modificări legislative, uneori criticate, cea mai cunoscută în acest sens fiind așa-numita lege anti-discriminare. Aceste reforme au fost necesare, iar acum cetățenii beneficiază de rodul acestora, menționează Daniela Gologan.

„Acest proces a trecut prin niște reforme instituționale foarte dificile. Totodată, regimul liberalizat de vize a fost parte și o bază foarte bună pentru reformele instituționale și un prim pas de racordare a Republicii Moldova la legislația  europeană”, spune ea.

Obținerea regimului liberalizat de vize a reprezentat o realizare importantă pentru Chișinău, dar, în ultimii ani, relațiile cu Uniunea Europeană nu au evoluat în sensul dorit, ceea ce nu a permis extinderea acestui regim, de exemplu, spre obținerea dreptului la muncă a cetățenilor moldoveni, a remarcat analistul politic Ion Tăbârță.

Referindu-se la discuțiile din ultimul timp despre posibilitatea pierderii facilităților din cauza acestor involuții, Ion Tăbârță califică riscul acesta ca fiind unul mic, dar care nu poate fi exclus.

„Nu cred că există un substrat real la moment ca acest regim de vize să fie anulat, însă nu putem să-l excludem în totalitate. Va depinde de modul cum vor evolua politic lucrurile în Republica Moldova. Este evident că avem anumite involuții la capitolul democrație. Deja și UE ne atrage atenția la această involuție”, a declarat expertul.

Aproximativ un milion și 470 de mii de cetățeni moldoveni au beneficiat de regimul liberalizat de vize. Totodată, numărul traversărilor spre Uniunea Europeană este în creștere de la an la an, potrivit acelorași date statistice – de la 300 de mii în 2014 și peste 800 de mii în 2015, la peste 1,5 milioane anul trecutpotrivit datelor oferite de Poliția de Frontieră.

De la momentul intrării în vigoare a regimului liberalizat de vize și până la 1 ianuarie anul curent, statele membre ale UE nu au permis intrarea a 14 mii de cetățeni moldoveni.