Interviu cu o cercetătoare asociată a oficiului fundației Friedrich Ebert de la Viena.
Cazul Republicii Moldova și felul în care Chişinăul își construiește relațiile cu Tiraspolul sunt folosite de un grup de experți tineri din țările membre ale OSCE pentru a ilustra conceptul „insulelor de cooperare” – un concept care spune începerea unei cooperări, chiar dacă între părți există divergențe foarte mari din punctul de vedere a intereselor și al situației politice externe din regiune. Conceptul a fost lansat recent în cadrul unui eveniment la Chişinău este explicat de Alexandra Dienes, cercetătoare asociată a oficiului fundației Friedrich Ebert de la Viena.
Europa Liberă: Dna. Dienes, să vorbim despre influența în regiunea noastră, în particular în Republica Moldova, a Rusiei pe de o parte și a Uniunii Europene pe de altă parte. În regiunea noastră ambele au o influență destul de puternică, societatea este din acest motiv scindată și divizată practic în jumătate. Cum se poate găsi un echilibru între aceste influențe în așa fel încât la nivel de societate să existe consens?
Alexandra Dienes: „Pentru a explica opinia mea pe marginea acestei probleme aș vrea să prezint conceptul Insulelor de cooperare pe care l-am elaborat în oficiul regional al Asociației privind Cooperare și Pacea în Europa, de la Viena, a fundației Friedrich Ebert la care lucrez, împreună cu un grup regional de tineri experți din diferite țări ale OSCE. Avem 17 experți tineri, inclusiv din Moldova, Ucraina, din Georgia, Rusia, Germania și așa mai departe.
Noi credem că exact exemplul Moldovei, așa cum l-ați descris – o țară intermediară din punctul de vedere al influenței marilor actori din regiune, din punctul de vedere al polarizării societății, dar și al conflictului care există în Transnistria – este un caz foarte interesant. Pentru că exact aici acest concept al Insulelor de cooperare poate fi aplicat și putem vedea cum poate fi depășită această polarizare și această scindare a țării între cele două blocuri mari.
În ce constă acest concept, al insulelor de cooperare? În faptul că noi putem începe să cooperăm, chiar dacă avem divergențe foarte mari din punctul de vedere a intereselor, al situației politice externe din regiune. Încercăm să vedem ce puncte comune unde interesele noastre coincid putem identifica. Poate fi vorba despre domeniul economic de exemplu, ceea ce se întâmplă în relațiile dintre Moldova și Transnistria.
Este un exemplu foarte bun, din punctul meu de vedere, faptul că Guvernul Moldovei încearcă prin acești pași mici să atragă Transnistria în Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană semnat de Republica Moldova, pentru a implica populația și de pe celălalt mal al Nistrului și a-i permite să aibă aceleași beneficii economice și sociale pe care acordul cu UE îl permite.
Recentul exemplu al numerelor neutre de înmatriculare pentru mașini permite, de asemenea, și libertatea de mișcare, și contactul dintre oameni. Adică, din punctul de vedere al acestui concept al depășirii conflictelor prin pași mici, exemplul Moldovei este foarte reprezentativ. Un exemplu unde în conflictele care par să fie de nedepășit și despre care scepticii spun că de ani de zile nu se mișcă nimic și nu există niciun progres, părțile pot prin pași mici, de natură economică și umanitară, să se apropie una de cealaltă și să depășească liniile politice de divizare care par să nu poată fi depășite altfel la nivel înalt.”
Europa Liberă: Dar știți că există destul de multe voci critice în Republica Moldova, dar și în Ucraina, care spun, atunci când vine vorba despre acești pași mici, că statul nu trebuie să depășească anumite linii roșii dincolo de care s-ar ajunge la pierderea suveranității sau pierderea controlului asupra teritoriului și a situației politice în interiorul țării. Unde este această linie dincolo de care pașii în întâmpinare ar trece de fapt în pierderea suveranității?
Alexandra Dienes: „Este o întrebare foarte importantă, pentru că linia este una foarte dificilă. După cum am discutat la evenimentul nostru de la Chişinău, pașii mici sunt foarte importanți, dar aceștia trebuie neapărat să aibă legătură și cu voința politică, și cu pași făcuți în întâmpinare la nivel înalt.
Totuși, avem situații de impas care s-au produs nu doar în Republica Moldova, dar și de exemplu în Donbas, unde înțelegerile de la Minsk nu par să avanseze de multă vreme, sau în Georgia, în conflictul cu Abhazia și Osetia de Sud. Și în pofida faptului că OSCE încearcă să ofere o platformă pentru soluționarea acestor conflicte, situația nu se mișcă din loc. Iată de ce poate că ar fi cazul de început procesul anume de la pașii mici.
Concepția pe care am elaborat-o împreună cu experții tineri spune că există speranță că, odată colaborarea începută prin acești pași mici, se va restabili și încrederea pe termen mediu și lung. După principiul proverbului german „Cel mai deștept face primul un pas în întâmpinare”. Acesta nu este semn de slăbiciune.
Sunt de acord cu Dvs. și cu alți experți cu care m-am întâlnit la Chişinău și care spun că pierderea suveranității ar fi un pas inadmisibil. Dar niște pași mai mici mi se par totuși foarte importanți pentru că doar așa putem spera că și partea cealaltă va merge în întâmpinare. Reprezentantul ambasadei Estoniei în Republica Moldova a spus că deciziile mari în conflicte nu sunt posibile fără acești pași mici, cu care trebuie de început procesul.
Și dacă mergem pe această idee, în plan regional exemplul Moldovei ar putea apărea într-o lumină mai bună, nu atât de sceptică cum se aude adesea, care vine din faptul că reglementarea politică a conflictului încă nu a avut loc. Dar dacă e să aruncăm o privire asupra situației din Georgia și Abhazia – am revenit recent din Georgia – vedem că acolo există o frontieră care nu este nici pe departe atât de permeabilă cum se întâmplă între Transnistria și Republica Moldova. Aici, da, suveranitatea nu este restabilită, dar contactele umane funcționează și gradul de polarizare nu este nici pe departe atât de puternic ca în Georgia de exemplu, ca să nu mai vorbim despre conflictul din Ucraina. Acolo strategia este din păcate cu totul alta – mai degrabă se merge pe ideea de blocadă și de oprire a orice fel de contacte. Indiscutabil că acest lucru se produce nu fără influența Rusiei. Dar totuși aceste țări cred că doar visează la o astfel de situație, mult mai pașnică și mai constructivă ca în cazul Republicii Moldova cu Transnistria.”
Europa Liberă: Ați discutat despre Republica Moldova ca model de cooperare dintre Chişinău și Tiraspol. Ce momente pozitive ați identificat în această colaborare, și ce momente negative?
Alexandra Dienes: „Dacă e să vorbim despre exemple concrete, cred că la nivel uman pașii către creșterea mobilității, a comerțului și a contactelor interumane dintre cele două maluri ale Nistrului sunt exemple de pași pozitivi. Faptul că pași similari nu vin într-o măsură dorită din partea Transnistriei este ceea ce trezește îngrijorare.
Dar oricum, eu consider, prin metoda excluderii, că nu există alte variante. Eu cred că Guvernul Moldovei procedează foarte corect încercând să coopteze de facto regiunea transnistreană într-o țară unică, în jurisdicția sa. Ca domenii pozitive sunt și educația, mobilitatea, cooperarea economică. Indiscutabil cred că există și multe probleme unde trebuie să se mai lucreze, dar impresia mea este că mișcarea este în direcția corectă.”
Europa Liberă: Pe cât de adevărată este afirmația că ceea ce se întâmplă în Transnistria, variantele de soluționare a problemelor umanitare, economice și politice sunt examinate și din perspectiva faptului că acestea pot deveni modele pentru soluționarea și altor conflicte, de exemplu în Donbas sau în Georgia?
Alexandra Dienes: „Cred că este corectă afirmația, pentru că exemplul transnistrean arată măsura în care acești pași mici apropie oamenii de rând. Este un exemplu foarte bun.
Vreau să aduc aici și exemplul Armeniei, chiar dacă acolo nu există un conflict deschis, deși Nagorno-Karabah este și el un conflict înghețat. Armenia de asemenea încearcă să se poziționeze între UE și Rusia. Semnarea în 2017 a unui accord cu UE, dar și calitatea de membru în Uniunea Economică Eurasiatică poate fi un model de coexistare la mijloc, în sensul bun, dintre jucătorii mari și influenți.
Și din acest punct de vedere Republica Moldova am impresia că gândește de asemenea în aceeași direcție – aveți un Acord de Asociere cu UE, dar înțeleg că există și interes de cooperare și cu Uniunea Economică Eurasiatică. Și pentru noi aceste cazuri – ale Armeniei și Moldovei – sunt exact exemple cum pot fi depășite aceste linii de separare și de polarizare care trec pe continentul european, dar și prin interiorul societăților.”
Europa Liberă: Ce trebuie să facă în această situație Rusiei și Uniunea Europeană?
Alexandra Dienes: „Noi sperăm că acestea vor continua discuțiile pe platforma OSCE. Aceasta este una dintre puținele, chiar poate unica în Europa, platformă inclusivă, organizație în care pot comunica diplomați occidentali și ruși. Dar este și foarte important că la această platformă participă și țările mici, aspect căruia îi atragem o atenție deosebită în oficiul nostru al fundației Friedrich Ebert. Noi nu credem că conflictele care au apărut în Europa după evenimentele din Ucraina pot fi soluționate așa sau altfel doar prin niște înțelegeri între țările mari. Impresia mea este că acum, spre deosebire de războiul rece, au apărut mai mulți jucători și vocea țărilor precum Moldova, Ucraina, Georgia trebuie auzită. Și probabil că OSCE este una dintre platformele importante unde acest lucru se poate face.
Știm că OSCE este adesea criticat, se spune că deciziile acolo sunt blocate politic, nimic nu se mișcă din loc. Totuși, anume OSCE a putut organiza misiunea de monitorizare în Ucraina după conflict și, la fel, OSCE participă la reglementarea conflictului transnistrean.
Adică dacă e să privim dintr-o perspectivă optimistă, așa cum încerc eu să văd lucrurile în relațiile internaționale unde, evident, sunt și multe vești proaste, atunci atât politica pașilor mici, aceste insule de cooperare despre care am vorbit, cât și OSCE ca platformă la nivel înalt sunt abordări foarte necesare pentru a soluționa conflictele și a restabili încrederea, a restabili în definitiv o securitate indivizibilă în Europa.”
Europa Liberă: Într-adevăr, aveți o viziune foarte optimistă. Există însă experți care sunt mult mai critici, mai ales când este vorba despre rolul Rusiei și atitudinea Rusiei față de Occident aceștia vorbesc despre creșterea stărilor de spirit de confruntare și amplificarea propagandei…
Alexandra Dienes: „Da, este o opinie foarte răspândită și indiscutabil Rusia este un partener deloc simplu, dacă e s-o spunem foarte blând. Dar oricum abordarea noastră în cadrul fundației Friedrich Ebert este că din cele trei variante pe care le avem noi alegem dialogul.
Pentru că una din variante, și o auzim adesea pe plan internațional, este că Rusia trebuie izolată, sancțiunile trebui extinse și ajungem de facto la o abordare de confruntare. Din punctul meu de vedere, acest lucru nu va duce la creșterea securității în Europa și la soluționarea conflictelor în care Rusia este implicată.
A doua abordare este de a lăsa lucrurile așa cum sunt – este vorba despre managementul stării de status-quo. Și mulți politicieni, în virtutea logicii procesului politic sunt interesați, sau în orice caz nu au nimic împotrivă managementului situației așa cum este ea. Din punctul meu de vedere, este o abordare foarte nefavorabilă anume pentru așa-numitele țări plasate la mijloc, mici, așa cum este Moldova, interesele cărora ar putea să nu fie luate în calcul dacă țările mari vor decide să nu facă nimic.
Și cea de a treia abordare care mai rămâne este de a implica într-un fel sau altul Rusia, exact pentru că ea este implicată indirect sau direct în aceste conflicte și așa sau altfel fără dialogul cu Rusia nimic nu se va reuși.
Asta nu înseamnă că Rusia este dezvinovățită pentru acțiunile sale, deloc, asta nu înseamnă că nu vedem și nu criticăm acțiunile ilegale sau agresive al Rusiei care au avut loc în ultimii ani și în general după destrămarea URSS. Totuși eu sunt convinsă că a ține cont de interesele Rusiei și a intra în dialog constructiv cu Rusia este singura cale pe care ne putem mișca pentru a soluționa aceste conflicte și a crea sau consolida sistemul european de securitate, în așa fel în care fiecare jucător, inclusiv Rusia, să simtă că se ține cont de interesele sale. Doar printr-un astfel de echilibru cred că putem ieși din această criză în care din păcate cu toții, toată Europa, suntem implicați. Și doar așa se poate crea un spațiu de securitate indivizibil. Este viziunea OSCE practic de la fondarea acesteia și de la momentul semnării Hărții de la Paris din 1990.”
