Victor Chirilă // Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, ne îndeamnă să ne integrăm în UE prin România

193

Joi, 12 martie, sfidând omniprezentul coronavirus de tip nou, Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, a venit la Chișinău pentru a semna Declarația de parteneriat strategic cu Guvernul R. Moldova.

O simplă trecere în revistă a conținutului respectivei declarații este suficient pentru a înțelege că, în esență, acest document nu este altceva decât o reiterare a angajamentului deja asumat de Ungaria, prin Acordul de Asociere, de-a asista R. Moldova pe calea integrării europene.

Oficialii moldoveni speră că astfel vor fi impulsionate relațiile cu Ungaria, mai ales cele economice. În realitate, evoluția relațiilor moldo-ungare depinde nemijlocit de starea relațiilor noastre cu UE, altfel spus de modul în care la Chișinău vor fi implementate reformele structurale în domeniile justiției, combaterii corupției, asigurării pluralismului mass-media, precum și de investigarea completă a mega-furtului bancar din 2014. Toate acestea sunt linii roșii nu doar pentru oficialii europeni de la Bruxelles, dar și pentru guvernanții de la Budapesta, care le-au agreat de comun acord cu toți membrii UE.

De altfel, Viktor Orban ne-a demonstrat că, chiar dacă este considerat un populist, el este totuși un om de stat și nicidecum un fanfaron care poate fi dus de nas de niște șmecheri provinciali. În R. Moldova, prim-ministrul ungar a avut o atitudine cumpătată față de guvernanții de la Chișinău, evitând declarații emfatice care ar fi subminat poziția oficială a UE față de țara noastră. Omul de stat Viktor Orban, lup politic experimentat, a pus accent pe relațiile dintre țări și practic deloc pe relațiile interpersonale cu actualii guvernanții moldoveni, care sunt efemeri în pozițiile pe care le dețin actualmente.

De asemenea, prim-ministrul ungar nu a ezitat să le transmită atât lui Chicu, cât și lui Dodon că este mai bine să fii în UE, decât în afara ei. Altfel spus, R. Moldova ar trebui să persevereze pe calea integrării depline în UE. În plus, în viziunea lui Viktor Orban, autoritățile moldovene ar urma să implementeze politici care să aibă sens din punct de vedere al locației geografice a R. Moldova.

Or, din punctul nostru de vedere, aceasta înseamnă integrarea în UE prin și cu România. Alta cale nu există, acesta ne este destinul. Orice încercare de-a integra R. Moldova în UE, ocolind România, este un eșec garantat, iar Viktor Orban înțelege foarte bine acest lucru, mai bine decât politicienii moldoveni, care neagă nu doar istoria, dar și geografia.