La Bruxelles există o deschidere fără precedent în ultimii șase ani față de Republica Moldova. Acest lucru este demonstrat de întrevederile de rang înalt pe care le are președinta Maia Sandu, la Bruxelles, unde se află într-o vizită lucru de două zile. Directorul executiv al Asociației pentru Politică Externă de la Chișinău, Victor Chirilă opinează că UE e gata să acorde un nou credit de încredere Republicii Moldova. Într-un interviu pentru Radio Chișinău, expertul subliniază și necesitatea solidarității forțelor europene în interiorul Republicii Moldova.
Într-un interviu pentru Radio Chișinău, expertul subliniază și necesitatea solidarității forțelor europene în interiorul Republicii Moldova.Ascultați un interviu realizat de Cristina Popușoi.
Ce semnificație are această vizită a președintei Maia Sandu la Bruxelles în contextul în care de mai mulți ani un președinte al Republicii Moldova nu a avut astfel de întrevederi de rang înalt la nivelul UE?
Președinta Maia Sandu transmite un mesaj clar societății, dar și partenerilor noștri de la Bruxelles, că integrarea europeană rămâne o prioritate pentru ea și pentru țară, și sperăm și pentru guvernarea care va veni după următoarele alegeri anticipate. Al doilea mesaj este că doamna Maia Sandu este interesată să relanseze dialogul politic la nivel înalt cu Bruxelles-ul, cu instituțiile europene și cred că a reușit de minune. A avut câteva întrevederi importante: cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu vicepreședintele Uniunii Europene, șeful diplomației UE, Josep Borrell. Ambii oficiali europeni au transmis o susținere fără condiționalități pentru agenda Maiei Sandu, în special pentru consolidarea instituțiilor statului, combaterea corupției și pentru reformarea justiției în Republica Moldova, astfel ca aceasta să fie funcțională și cu adevărat independentă de factorii politici de la Chișinău. Cred că aceste întâlniri care au avut loc demonstrează că la Bruxelles există o deschidere fără precedent pentru țara noastră, pentru a o susține pe calea reformelor, pe calea implementării Acordului de Asociere, pe calea integrării economice, dar și pe calea parteneriatului politic între Chișinău și Bruxelles. Acest lucru trebuie să fie reținut de clasa politică de la Chișinău, în special de cei care și-au legat destinul de viitorul european al țării noastre. E nevoie mai mult ca oricând de solidaritatea acestor forțe, fără de care mă îndoiesc că ar fi posibilă o schimbare a situației în țara noastră.
Domnule Chirilă, ați spus în intervenția Dvs. că putem observa la Bruxelles o deschidere fără precedent pentru Republica Moldova.
Am spus că e fără precedent, dar fără precedent în ultimii șase ani. Pentru că au mai fost deschideri fără precedent în istoria relațiile noastre cu Uniunea Europeană: în 2009, în 2010, deschideri care ne-au ajutat să negociem Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană și inclusiv liberalizarea regimului de vize cu comunitatea europeană. Acest lucru a fost posibil în primul rând datorită deschiderii pe care UE a avut-o față de noi, dar și grație unor pași importanți pe calea reformelor pe care Republica Moldova i-a făcut în perioada respectivă. Totuși, în urma scandalului marii fraude bancare, relațiile noastre s-au răcit și UE a pierdut o anumită încredere față de clasa politică de la Chișinău. Victoria doamnei Sandu relansează o nouă șansă pentru țara noastră. UE e gata să ne acorde o nouă încredere și probabil că aceasta va fi fructificată de clasa politică, doar dacă viitoarele alegeri parlamentare vor reseta viața politică de la Chișinău, astfel încât să avem niște politicieni mai credibili.
Ce ar trebui să înțeleagă cetățenii despre această vizită și la ce ar trebui să se aștepte după întrevederile și discuțiile pe care le-a avut președinta Maia Sandu la Bruxelles?
În primul rând, președinta Maia Sandu încearcă să se asigure de sprijinul UE pentru agenda sa de combatere a corupției, de consolidare a instituțiilor și desigur să se asigure de susținerea Uniunii în depășirea efectelor sociale și economice ale pandemiei COVID-19. De asemenea, am văzut o susținere pentru Republica Moldova, pentru depășirea efectelor economice ale acestei pandemii. UE a alocat deja 108 milioane de euro pentru procurarea echipamentelor necesare, pentru consolidarea sistemului medical, pentru depășirea efectelor economice. Dar de asemenea, a acordat și 100 de milioane pentru asistența macro-financiară, 50 de milioane au fost deja transferate pentru țara noastră, celelalte 50 de milioane depind de îndeplinirea unor condiționalități legate de buna guvernare, combaterea corupției. Fără îndeplinirea acestor condiții, Republica Moldova nu are șanse să obțină cea de-a doua tranșă și nu vor fi de ajuns doar mesajele și înțelegerile președintei Maia Sandu. Este important ca și acasă autoritățile, partidele politice să înțeleagă că a doua tranșă de 50 de milioane din partea UE pentru a depăși criza economică depinde de îndeplinirea condițiilor și fără acestea este puțin probabil că Republica Moldova va avea aceste resurse.