Forumul beneficiarilor Programului de Granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”

139
Reprezentanți ai circa 100 de organizații ale societății civile din toată țara, beneficiari ai programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, s-au reunit în cadrul unui forum desfășurat în format online pentru a discuta despre rezultatele înregistrate în implementarea proiectelor.

Proiectul finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer (KAS), a oferit în perioada anilor 2019-2021 granturi în valoare de circa trei milioane de euro organizațiilor societății civile, care își desfășoară activitatea în afara orașului Chișinău. Scopul acestuia este de a contribui la dezvoltarea societății civile de nivel local din Republica Moldova, care promovează și monitorizează transparența și responsabilitatea instituțiilor publice, inclusiv în implementarea Acordului de Asociere UE – Republica Moldova.

Astfel, în circa doi ani de la lansarea proiectului au fost înregistrate următoarele rezultate:

  • Peste 8 000 de beneficiari instruiți în cadrul activităților pe diferite dimensiuni ale bunei guvernări (transparență, monitorizarea bugetară, democrație participativă, activism civic și proiecte comunitare);
  • Aproximativ 400 de localități din țară implicate în evenimente (sesiuni de informare, dezbateri publice, prezentări de produse analitice etc.);
  • Peste 150 de primării și consilii raionale dotate cu expertiză în elaborarea de politici publice, studii și strategii de dezvoltare comunitară;
  • Peste 500 de acțiuni comunitare realizate (activități de plantare de copaci, salubrizare, amenajare a spațiilor, elaborare și adresare de petiții și interpelări la autoritățile publice locale, flash mob-uri, campanii de mobilizare comunitară etc.);
  • 50 de instrumente digitale create (pagini web pentru primării, mass-media regională, platforme pentru creșterea transparenței);
  • Peste 150 de strategii, planuri de lucru, analize și rapoarte (de dezvoltare, incluziune și comunicare) realizate și aprobate de APL;
  • Peste 200 de organizații la firul ierbii dotate cu diverse competențe (scriere și gestionare de proiecte, accesare de fonduri etc.).

Proiectul „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova” este implementat cu suportul partenerilor săi regionali: Asociația pentru Politica Externă (APE), Asociația pentru Democrație Participativă (ADEPT), Centrul Analitic Independent Expert-Grup și Centrul European Pro-Europa din Comrat.

Evenimentul poate fi urmărit accesând acest link: https://bit.ly/3yowh9z