Forumul anual de Integrare Europeană a Republicii Moldova, ediția 2021

185

În data de 9 noiembrie 2021 a avut loc cea de-a 8-a ediție a Forumului anual de Integrare Europeană a Republicii Moldova. Forumul este o platformă de discuţii pe marginea celor mai critice provocări pe care le are în faţă Republica Moldova pe calea integrării europene.

Cea de a 8-a ediție a Forumului de Integrare Europeană a Republicii Moldova a abordat provocările relansării și aprofundării parteneriatului Republicii Moldova cu Uniunea Europeană; implementarea Acordului de Asociere și a agendei de reforme a integrării europene; asigurarea integrității și independenței justiției și combaterea corupției la nivel înalt ca o condiție esențială pentru un proces de integrare europeană de succes și, nu în ultimul rând, procesul de reglementare transnistreană, prioritățile și provocările guvernului în domeniul reintegrării țării și a garantării respectării drepturilor omului în regiunea transnistreană.

Evenimentul a debutat cu discursul inaugural al doamnei Președinte a Republicii Moldova și a continuat cu panelurile de discuții.

Live video: https://www.facebook.com/MEIForum/videos/3459973674229071

Live video: https://www.facebook.com/MEIForum/videos/405355181080791

Live video: https://www.facebook.com/MEIForum/videos/609906456826180

Forumul este organizat de Friedrich-Ebert-Stiftung Moldova (FES) și Asociaţia pentru Politică Externă (APE), în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). Evenimentul aduce la un loc factori de decizie din Republica Moldova și Uniunea Europeană, politicieni, formatori de opinie, reprezentanţi ai societății civile, partidelor politice și instituțiilor internaţionale.