„În prezent, sistemul educațional din Republica Moldova nu cultivă valorile cetățeanului de mâine, ci valorile cetățeanului de ieri”. De această părere este Mark Mazureanu, analist politic în cadrul ASIST Analytics, care consideră că sistemul de învățământ trebuie reformat în totalitate, dacă țara noastră dorește să se integreze în Uniunea Europeană. Reforma trebuie efectuată, însă, nu pentru a educa preferințe europene, dar pentru a crește nivelul de cunoștințe și abilitare a generațiilor tinere. Potrivit expertului, actualul sistem educațional din Moldova ar promova gândirea plafonată și subordonarea față de autorități, cumetrismul și gândirea coruptă, iar acest fundament trebuie înlocuit cu unul nou.
Mark Mazureanu a declarat că apropierea de UE va aduce un șir de beneficii pentru tinerii din Moldova, dar și anumite provocări.
„Spre deosebire de spațiul postsovietic în care oricine putea crește în funcții administrative prin lingușeală, putea primi diplome de studii fără a manifesta aptitudini sau obține titluri academice fără merite, vestul tinde să-l remunereze pe cel muncitor, etic și perseverent. Aici, aptitudinile sunt biletul spre o viață decentă, iar lenea condiționează marginalizarea”, a subliniat analistul politic, care afirmă că în statele Uniunii Europene se pune un mare accent pe abilitarea tinerilor.
„Una dintre cele mai cunoscute politici pentru tineri este programul Erasmus, care este implementat în toate țările membre UE și chiar în statele Parteneriatului Estic. Datorită acestui program, milioane de tineri au avut posibilitatea să viziteze țările UE și cele partenere. Subdiviziunile acestui program au creat oportunități de schimb de experiență la nivel academic și profesional, prin programe de voluntariat, dar și de cunoaștere a culturii, istoriei și a tradițiilor altor state. Creșterea nivelului de interacțiune dintre tineri din diverse țări a contribuit la creșterea coeziunii, abilitarea profesională și lărgirea orizonturilor de înțelegere. Programe similare sunt implementate nu doar în învățământ, dar și în alte domenii, precum cele de cercetare, de mediu, comerț și altele. În fiecare dintre acestea, tinerii sunt văzuți drept un segment investițional prioritar”, a menționat Mark Mazureanu.
Potrivit expertului, spre deosebire de vârstnici, tinerii din Republica Moldova sunt mai puțin constrânși de condiția culturală și mai deschiși pentru schimbări. Cu toate acestea, peisajul geopolitic actual afectează și percepția unor tineri moldoveni asupra viitorului european al țării noastre.
„Tinerii care sunt expuși fluxurilor informaționale vestice, beneficiază economic din interacțiune cu acesta, călătoresc, învață și se bucură de beneficiile vestului sunt suporteri activi ai integrării europene. Cei care însă sunt marginalizați social, economic și cultural continuă să împărtășească valori conservative, care îi leagă de trecutul proiectat drept fiind sigur și cert”, a concluzionat Mark Mazureanu.
În prezent, în Republica Moldova sunt active aproximativ 20 de programe pentru tineri finanțate de Uniunea Europeană, printre acestea se numără programe de studii pentru elevi și studenți, schimburi de experiență prin voluntariat, instruire profesională și de dezvoltare a tinerilor antreprenori. Printre cele mai importante sunt: Erasmus+, programul UE pentru educație, instruire, tineret și sport, care oferă o serie de oportunități pentru tinerii din Republica Moldova, printre care burse de studii în Europa, schimb de studenți și oportunități de voluntariat; EU4Youth, care oferă burse pentru studenții din țările Parteneriatului Estic, dar și burse de studii postuniversitare; EU4Moldova – Startup City Cahul, un proiect prin care se oferă cursuri de educație IT, robotică și programare pentru elevii și tinerii din sudul țării.
Un alt program important este „Start pentru Tineri”, finanțat de UE și implementat de Organizația pentru dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), prin care tinerii antreprenori din țară pot obține granturi nerambursabile de până la 200 de mii de lei pentru a deschide sau a dezvolta o afacere.
Inițiativa Vecinii UE de la Est, numită și Tinerii Ambasadori Europeni (YEAs) – o rețea de comunicare apolitică care conectează tineri din statele Parteneriatului Estic, state membre ale UE și Regatul Unit.
Realizarea acestui material a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Conținutul acestuia ține de responsabilitatea autorilor opiniilor expuse și nu reflectă în mod necesar viziunea USAID sau a Guvernului Statelor Unite.
Articolul poate fi accesat și pe pagina Realitatea.md https://realitatea.md/viitorul-european-al-tinerilor-din-republica-moldova-oportunitati-si-provocari/