Asociația pentru Politică Externă (APE), cu sprijinul organizației People in Need Moldova, care colaborează cu actori implicați și dedicați în cadrul proiectului Moldova ASSIST, finanțat de Uniunea Europeană în Republica Moldova, a organizat pe 25 octombrie primul workshop pentru tineret intitulat „Combaterea manipulărilor informaționale și a narațiunilor toxice în timpul campaniilor electorale”, în cadrul proiectului APE „Creșterea implicării civice a tinerilor pentru reziliență democratică și viitorul european al Moldovei.”

Seminarul a fost deschis de moderatoarea și asistentă de proiecte APE, Mihaela Mihai, care a subliniat importanța desfășurării evenimentelor ce vizează creșterea nivelului de educație mediatică în rândul tinerilor și a cunoștințelor despre modalitățile de combatere a manipulărilor informaționale, propagandei și dezinformării, inclusiv în perioada campaniilor electorale.

Natalia Stercul, directoare executivă al APE, a abordat aspecte legate de modul în care mass-media reflectă alegerile în era digitală. A fost acordată o atenție deosebită problemelor actuale care afectează jurnalismul de știri în procesul electoral, probleme apărute în mediul digital, în special dezinformarea online, atacurile informaționale care urmăresc discreditarea sistemului electoral, metodele distructive de desfășurare a campaniilor electorale și de comunicare. Au fost discutate narațiuni concrete de natură toxică și campanii de „black PR” care circulă în spațiul informațional al Republicii Moldova în contextul alegerilor și al Referendumului privind aderarea Moldovei la UE. De asemenea, s-a discutat despre securitatea informațională și reziliența sistemului informațional la amenințările hibride și atacurile cibernetice.

Veronica Pisarenco, jurnalistă și co-fondatoarea a agenției de comunicare PRIER, a susținut partea practică a seminarului, concentrându-se asupra metodelor de creștere a alfabetizării mediatice. Atenția principală a fost îndreptată spre modalitățile de recunoaștere a știrilor false și tehnicile simple de navigare sigură în rețelele sociale. Au fost prezentate exemple concrete de știri false și videoclipuri, precum și principalele instrumente pentru verificarea imaginilor foto și video. De asemenea, a fost analizat algoritmul de funcționare al rețelelor sociale, influența psihologică a consumului de conținut de știri și au fost oferite câteva recomandări pentru dezvoltarea gândirii critice și învățarea unei gândiri libere.

La acest eveniment, desfășurat la Chișinău, au participat tineri specialiști, stagiari și studenți, printre care reprezentanți ai Agenției Relațiilor Interetnice, Rețelei Naționale a Consiliilor Locale de Tineret din Moldova, Universității Libere Internaționale din Moldova (ULIM), Universității de Stat din Moldova (USM) și de asemenea reprezentanți ai Ligii Studenților și a Asociației de dezvoltare a comunității bulgare în Moldova.

Le mulțumim tuturor pentru participarea activă!

Activitatea este realizată de către Asociația pentru Politică Externă (APE) în parteneriat cu People in Need Moldova, în cadrul proiectului „Moldova ASSIST: îmbunătățirea accesului la servicii publice de calitate și coeziunea socială”, finanțat de Uniunea Europeană.