Experții Consideră că Vizita Președintelui României la Chișinău nu a rezolvat probleme, dar a încălzit relațiile bilateral. NewsIn.

130

Dosarele sensibile din relațiile dintre România și Republica Moldova nu pot fi soluționate prin vizite-fulger, de genul celei efectuate miercuri la Chișinău de Traian Băsescu, însă este de așteptat o încălzire a relațiilor după această vizită, afirmă mai mulți experți de la Chișinău.

Pentru ca dosarele să fie închise, ele trebuie în mod normal pregătite, explică Eugen Revenco, Director de Programe la Asociația pentru Politică Externă de la Chișinău. "Deciziile instituționale nu se iau doar de lideri, ci se discută la nivel de experți, iar liderii se întâlnesc doar când lucrurile sunt convenite. În cazul unor vizite fulger, pregătite peste noapte, evident că nu se decide nimic. Pot fi doar niște discuții, pentru a simți atmosfera și a vedea cum stau lucrurile", a declarat Eugen Revenco în cadrul unor dezbateri la postul local de televiziune EuTV. "Sunt sigur că nu s-au închis niciun fel de capitole nici acum, și nici nu ne putem aștepta la așa ceva în viitorul apropiat", susține expertul.

Potrivit lui, există mai mulțipași simpli, elementari, pe care ar putea să îi facă Chișinăul pentru a îmbunătăți relația cu Bucureștiul, începând cu acreditarea jurnaliștilor din România, lucru pe care Ministrul moldovean de Externe nu-l face. Expertul se referea la corespondentul NewsIn la Chișinău, care în urmă cu cinci luni a depus solicitarea de acreditare la MAE moldovean, însă nu a primit niciun răspuns până în prezent, în pofida demersurilor repetate ale unor organizații naționale și internaționale a jurnaliștilor. "Putea fi soluționată această problemă de cinci luni încoace? Sigur că putea. Este un semnal mic care arată în continuare că Moldova nu este deschisă spre o bună relație cu România, iar MAE moldovean nu este instituția cu libertate în comunicare și în luarea deciziilor", a declarat Eugen Revenco. Dosarele sensibile dintre Chișinău și București țin de semnarea Tratatului de bază și a Tratatului de frontieră, a Acordului de mic trafic la frontieră și deschiderea de noi consulate românești în Republica Moldova.

Referindu-se la Tratatul de bază, expertul a estimat că acesta este un document politic și este puțin probabil că la București cineva își va asumaîn prezentrăspunderea și niște riscuri politice înainte de alegerile parlamentare și va semna un Tratat de bază cu Republica Moldova, care este condusă de o persoană percepută de presa și clasa politică de la București ca fiind odioasă."Însuși președintele Băsescu a declarat recent că e timpul să se schimbe această conducere la Chișinău. Ar fi sinucigaș acum ca tot el să-și revadă aceste declarații și să autorizeze semnarea unui Tratat politic cu comuniștii de la Chișinău", a comentat el.

Eugen Revenco este de părere că turneul de două zile al lui Traian Băsescu este o încercare a României de a se poziționa strategic ca lider și poate chiar ca mediator la Marea Neagră. "Presupun că a fost și o tatonare de teren a poziției moldovenești și poate chiar o încurajare pentru Chișinău în ceea ce privește situația din Georgia și o evaluare a eventualelor consecințe asupra Republicii Moldova", consideră Eugen Revenco. "În ceea ce privește dorința de restructurare a forțelor pacificatoare din Georgia și Transnistria, nu știu în ce măsură președintele Voronin va fi constant în susținerea acestei idei. Anterior, el a fost foarte reticent la acest capitol, dar și în cadrul cooperării în cadrul GUAM, în ultimul timp obserându-se o atitudine prea puțin activă, ca să nu spun distructivă, a Chișinăului, care chiar ‘a fugit’ de la ultimele summit-uri GUAM și ba nu au fost bilete la avion pentru președinte, ba a fost delegat ministrul de interne la reuniunea șefilor de stat…", spune Eugen Revenco.

Este totuși important pentru relația bilaterală faptul că Băsescu a mers la Chișinău și a avut și o discuție cu președitele Voronin, cu o tonalitate foarte pozitivă din partea ambilor președinți. "Am auzit din nou aceleași promisiuni și că vor exista surprize plăcute pentru societățile de pe ambele maluri ale Prutului și promisiuni făcute și prin primăvară. Sunt sceptic că așa va fi, dar totuși aș vrea să cred că cel puțin de data aceasta vom avea ceva mai frumos decât promisiuni", spune Eugen Revenco, coordonator de proiecte la Asociația pentru Politică Externă de la Chișinău.

Igor Munteanu, Directorul Institutului pentru dezvoltare și inițiative sociale Viitorul, spune că și după această vizită frustrările Chișinăului și Bucureștiului rămân acolo unde erau. Acestea țin de tratatul politic, de tratatul de frontieră, de deschiderea de noi consulate la Bălți și Cahul, dar și de temperatura normală și în timp util a comunicării dintre diplomațiile de la Chișinău și București. Potrivit lui, vizita fulger urmărește un alt scop și verificarea unor riscuri potențiale, cum ar fisemnarea unui plan desoluționare a conflictuluitransnistrean despre care se tot vorbește la Chișinău și care ar compromite definitiv șansele de unei reglementări conforme intereselor naționale ale Republicii Moldova.

Este de datoria României să tatoneze terenul unor cooperări mai strânse, probabil pe multiple planuri, nu doar la nivel politic de solidarizare cu țările din GUAM, dar și la nivelul unor acțiuni coordonate, cum ar fi de exemplu reluarea discuțiilor asupra forței de menținere a păcii a GUAM, de asemenea întărirea capacităților de patrulare în zona Mării Negre, consideră expertul.

Totuși, Igor Munteanu a subliniat faptul că atunci când cei cinci șefi de stat și din țările baltice, Polonia și Ucraina – s-au întâlnit în capitala Georgiei, președintele Băsescu era o absență vizibilă și nu a făcut parte din grupul de președinți care au sprijinit moral populația georgiană în momentul în care tancurile rusești erau foarte aproape de capitala georgiană. "Și cred că acest lucru a fost resimțit puternic la nivelul politicii externe a României", este de părere Munteanu.

În sfârșit, susține expertul, este vorba și despre încălzirea relațiilor dintre România și Republica Moldova și un factor extrem de important în aceste condiții, pentru că nu poți să chemi la solidaritate în termeni generali, dacă relațiile politice și diplomatice, economice sau de orice alt gen sunt reci.

"Pentru mine ar fi important ca relațiile dintre Chișinău și București să se depersonalizeze și să nu conteze atât de mult ce persoane stau în fruntea unor instituții. Relațiile dintre Chișinău și București ar trebui să se manifeste strategic, pe multiple planuri, ca să dea posibilitatea unei multitudini de actori economici, sociali, culturali să-și creeze propriile poduri de comunicare cu ceilalți de peste Prut", a menționat Igor Munteanu. Referindu-se la declarația lui Traian Băsescu potrivit căreia și în Transnistria, și în Osetiade Sud "s-a depășit orice limită a decenței", Igor Munteanu a spus cănu a existatniciodată decență într-un separatism susținut integral de Federația Rusă, cu atât mai mult în prezent, după ce s-au văzut consecințele unui război purtat de Rusia pe teritoriul altui stat.