Analize

Rusia a reușit să provoace Georgia la război conform scenariului folosit încă în anul 1992 împotriva Republicii Moldova În ambele cazuri, Trasnistria și Tighina în 1992 și Osetia - Georgia în 2008, Rusia a declanșat un proces de excaladare treptată a conflictului. Agresorii interpuși Ruso-tiraspoleni sau Osetini au atacat la nivelul paramilitar. În fața acestei provocari statul legitim, Republica Moldova sau Georgia, a răspuns cu propria sa armată, instrument legitim al statului, excaladând conflictul. Rusia, la rândul ei, a răspuns cu forțe militare infinit mai puternice de cât cele ale Republicii Moldova sau ale Georgiei. La fiecare etapa a acetui proces, Rusia a controlat excaladarea conflictului. Apoi a dictat condițiile politice și militare ale armistițiului.

Autoritățile moldovene au pregătit un nou plan de reglementare în Transnistria, care prevede o autonomie largă pentru regiunea separatistă și retragerea trupelor ruse din stînga Nistrului. Noul proiect a fost deja prezentat Tiraspolului, mediatorilor și observatorilor la negocieri. Anunțul aparține premierului moldovean Zinaida Greceanîi, care s-a aflat miercuri la sediul de la Praga al postului de radio Europa Liberă, cu ocazia unei vizite oficiale în Republica Cehă. Într-un interviu în exclusivitate pentru Europa Liberă, Zinaida Greceanîii a spus că autoritățile moldovene sunt gată să accepte și elemente ale planului Kozak, cum ar fi participarea reprezentanților transnistreni în Guvernul și în Parlamentul de la Chișinău.

Președintele Comisiei juridice din Parlamentul de la Chișinău, Vladimir Țurcanu, unul dintre liderii importanți ai Partidului Comuniștilor, spune că „trebuie să fim foarte atenți atunci când comentăm declarația lui Lavrov”. Președintele Partidului Democrat, Dumitru Diacov, nu crede că declarația lui Lavrov privind posibilitatea revenirii la Planul Kozak este una convenită cu Chișinăul. „Eu cred că Lavrov și-a spus părerea sa în sensul că noi trebuie să discutăm, și să discutăm și unele dintre problemele care au fost conținute și în planul Kozak.

Analiști și politicieni din Republica Moldova și Federația Rusă privesc în mod diferit perspectivele de soluționare în scurt timp a diferendului transnsitrean ca urmare a ultimelor evenimente din Caucaz și recunoașterea de către Moscova a independenței Osetiei de Sud și Abhaziei. Politologi ruși și din Republica Moldova au participat vineri, 29 august la o videoconferință Chișinău-Moscova în cadrul căreia au fost discutate posibilele repercusiuni ale recunoașterii cele două enclave, asupra Republicii Moldova și, în special, a soluționării conflictului transnistrean.

Conflictul armat ruso-georgian a generat o criză politico-militară de proporții de natură să provoace transformări profunde în sistemul relațiilor internaționale. Degradarea rapidă și fundamentală a mecanismelor instituționale de cooperare și a raporturilor dintre Rusia, pe de o parte, și UE și NATO, pe de altă parte, marchează începutul unei noi perioade de confruntare, cu implicații serioase asupra securității si stabilității regionale. Criza georgiană periclitează stabilitatea mai multor state din spațiul ex-sovietic, percepute unilateral de Rusia ca fiind o zonă a intereselor sale primordiale și care se confruntă cu conflicte secesioniste, inițiate și sprijinite politic, economic și militar de Federația Rusă.

Dmitri Danilov, șeful secției de securitate europeană din cadrul Academiei de Științe a Rusiei, nu crede că președintele rus Dmitrii Medvedev va semna decretul privind recunoașterea independenței Abhaziei și Osetiei de Sud. Pavel Felgenhauer, expertul pe probleme de politică externă și de securitate al publicației ruse Novaia Gazeta, a declarat că pe exemplul Moldovei Kremlinul arată Georgiei că ar fi putut evita conflictul armat dacă ar fi făcut concesii Moscovei. Oazu Nantoi, director de programe la Institutul de Politici Publice spune și el că adresarea Dumei de Stat către președintele Federației Ruse nu înseamnă o recunoaștere automată a Abhaziei și a Osetiei de Sud.

Dosarele sensibile din relațiile dintre România și Republica Moldova nu pot fi soluționate prin vizite-fulger, de genul celei efectuate miercuri la Chișinău de Traian Băsescu, însă este de așteptat o încălzire a relațiilor după această vizită, afirmă mai mulți experți de la Chișinău.

În ultimii 10 ani, politicienii din Republica Moldova și România au apelat de mai multe ori la noțiunea de pragmatism, încercând astfel să plaseze pe un făgaș al normalității evoluția relațiilor bilaterale moldo-române. Însă, de fiecare dată, politicienii de la Chișinău și București au eșuat în încercările lor salutabile. Mai mult decât atât, noțiunea de pragmatism a fost discreditată treptat, astfel încât aceasta s-a transformat mai degrabă într-un eufemism ce ascunde neputința ambelor state de a elabora o strategie comună de dezvoltare a relațiilor de parteneriat. Vizita oficială efectuată la Chișinău, la 7 iulie, de Ministrul de Externe al României, Lazăr Comănescu, se dorește a fi un nou început de pragmatism în relațiile Republicii Moldova cu România. În aceste condiții, principala întrebare ce se impune este dacă pragmatismul mai este un concept credibil, viabil și, mai ales, capabil să aducă dezvoltarea relațiilor noastre cu România în albia normalității.

Există la Chișinău o serie de politicieni care de 17 ani încoace încearcă să camufleze propriile eșecuri pe calea integrării europene a țării noastre, afirmând, cu o nonșalanță de invidiat, că Republica Moldova nu este nici dorită nici așteptată în Uniunea Europeană. Dacă am da curs logicii respectivilor politicieni, Republica Moldova ar trebui să se orienteze spre spațiul geografic, economic și politic unde țara noastră este dorită și așteptată cu brațele larg deschise, iar integrarea economică sau politică nu este strict condiționată de îndeplinirea unor criterii democratice, cum ar fi vestitele Criterii de la Copenhaga, îndeplinirea cărora este un imperativ pentru statele europene ce își doresc să adere la UE. În opinia politicienilor vizați, acel spațiu este, desigur, Comunitatea Statelor Independente (CSI), al cărei membru este, începând cu anul 1994, și Republica Moldova.

Partidele din Moldova se pregătesc intens de alegeri din 2009 și acest lucru nu-l observă doar cine nu dorește. De fapt, prima jumătate a anului 2008 a trecut în totalitate sub semnul alegerilor chiar dacă acestea urmează să aibă loc abia în 2009, poate chiar la jumătatea acestuia. Fiecare se pregătește în felul său - Partidul Comuniștilor se regrupează din interior, încearcă să-și îmbunătățească imaginea prin mișcări spectaculoase gen schimbarea Guvernului, creează bariere în calea altor partide pentru a le face mai greu accesul în Parlament. La rîndul lor, partidele de opoziție se "adulmecă" reciproc, încercînd să găsească posibili parteneri împreună cu care ar ajunge mai ușor în Parlament.

Președintele Vladimir Voronin conștientizează acum lipsa oricărei strategii de comunicare a Republicii Moldova cu partenerii ei occidentali, mai ales cu Uniunea Europeană. Aceasta este ideea cea mai importantă pe care o rețin din instrucțiunile adresate Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană. Potrivit acestor instrucțiuni, pronunțate în ziua de 17 iulie, modul în care Republica Moldova comunică cu Uniunea Europeană este, citez: „absolut insuficient, sub orice critică”.

La 21-23 iulie, reprezentanții tuturor părților implicate în procesul de reglementare a conflictului transnistrean s-au reunit în Moldova pentru consultări informale. Mai întâi, formatul 3+2 (OSCE, Rusia, Ucraina, Uniuntea Europeană și Statele Unite) a avut întrevederi separate la Chișinău cu Președintele Moldovei, Vladimir Voronin, și la Tiraspol cu vice-presedintele” Alexandr Koroliov (liderul de facto al regiunii, Igor Smirnov, în mod demonstrativ a optat să absenteze de la această întâlnire). Mai apoi, același grup a participat la ședința conducătorilor grupurilor mixte de experți pentru probleme socio-economice, grupuri create între Chișinău și Tiraspol. În final, la 23 iulie, pe un vapor pe râul Nistru, au avut loc consultări informale în formatul complet 5+2, cu participarea negociatorilor-șefi ai Chișinăului și Tiraspolului, care au fost dedicate exclusiv propunerilor de avansare a măsurilor de sporire a încrederii.

La 21 iulie a.c., cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a efectuat o vizită oficială la Kiev, unde a făcut publică intenția Germaniei de a susține propunerea Franței ca UE să semneze un Acord de asociere cu Ucraina. Dacă toate statele membre ale UE se vor alătura propunerii franceze, parafarea acestui Acord ar putea să se producă la Summitul UE-Ucraina, preconizat să aibă loc la Evian (Franța), la 9 septembrie curent. Pentru moment nu este clar, însă, dacă UE a ajuns la un consens la acest subiect. Cu toate acestea, sprijinirea propunerii franceze de către Germania face ca probabilitatea semnării de către UE a unui Acord de Asociere cu Ucraina să fie și mai plauzibilă.

Textul proiectului Acordului de Asociere (denumire propusă de Chișinău), definitivat de MAEIE, conține accesul treptat al R. Moldova la cele patru libertăți (deplasarea persoanelor, a mărfurilor, a capitalului și a serviciilor), precum și stabilirea unei perspective de aderare. Sunt obiective îndrăznețe și salut formularea acestora. Însă la moment UE nu este pregătită să ofere aceste perspective R. Moldova. Aici se înscrie criza internă prin care trece iarăși această comunitate, după votul negativ dat de irlandezi Tratatului de la Lisabona, precum și situația incertă în legătură cu ratificarea acestui document de către Cehia. Se pare că problema Poloniei (de aceiași natură) a fost soluționată. Actuala președinție a UE, Franța, deși a dat de înțeles că sprijină aspirațiile europene ale R. Moldova, este concentrată în sudul Europei, în special asupra proiectului Uniunii Mediteraniene. Ea se mai confruntă cu probleme ce țin de majorarea prețurilor la carburanți și alimente.

În cadrul sesiunii de vară a APCE, la 25 iunie, a fost adoptată Rezoluția nr. 1619 pivind funcționarea instituțiilor democratice în Europa, care face referințe exprese și la starea de lucruri din Moldova. Acest act evaluează situația din Moldova de la ultima rezoluție din octombrie 2007, însă a fost trecut cu vederea atât de legislativul R. Moldova cât și de media națională. Documentul, însă, este foarte important și interesant: pe cât de favorabil este unor forțe politice, pe atât de critic poate fi tot la adresa acestora. În fond, am putea considera această rezoluție și aprecierile Președintelui APCE ca o evaluare intermediară a randamentului forului legislativ de la Chișinău.

Planific să petrec săptămâna viitoare o ședință la Președinție pe marginea problemei legate de migrație. Aceasta va fi o ședință foarte serioasă, cu măsuri foarte serioase. Eu am avut ieri (miercuri, 16 iulie și n.n.) o întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite în Moldova, Rudolf Perina. Am avut o întrevedere de 4 ore, în cadrul căreia am discutat foarte mult problemele legate de trafic. Noi suntem într-un pericol foarte serios și aici trebuie să ridicăm în picioare toate instituțiile, toată societatea. Pentru că după ce noi am redus Departamentul Migrațiune, împuternicirile acestui departament am trecut într-o mare măsură la Ministerul de Interne. Dar nu toate. Și noi toți am crezut că cu 25 sau 30 de persoane în cadrul acestui Centru de combatere a traficului din cadrul MAI noi o să hotărâm toată problema în țară. Nu merge așa ceva.

Încă o dată doresc să reiterez că reuniunea a fost informală și nu avem încă dreptul de a deschide parantezele asupra tuturor subiectelor care s-au discutat, fiindca că nu avem acceptul reprezentanților Comisiei Europene, dar aș dori să menționez că MAEIE a remis o informație privind rezultatele consultărilor conducerii politice a statului si Dumneavoastra aveți perfecă dreptate, ele s-au petrecut foarte constructiv și rezultatele preventive sunt favorabile următorului progres de consolidare a relațiilor noastre cu UE în dimensiunea următorului document politic.

In ge­neral, politica externa a Republicii Mol­do­va a inregistrat in acesti ani fluctuatii per­­manente si nu doar in relatiile cu Ro­ma­nia, dar si cu ceilalti actori de pe sce­na internationala. Romania, totusi, pre­zin­­ta interes pentru Republica Moldova atunci cand poate promova interesele oc­ci­den­tale ale Chisinaului. De aici si prie­te­nii­le de moment cu presedintele Traian Ba­ses­cu sau cu georgianul Mihail Saa­kas­vili sau ucraineanul Viktor Iuscenko, care se pro­duc pe fundalul unor relatii mai proas­te cu Rusia sau al unor alegeri din Repu­bli­ca Moldova. Astfel, pre­sedin­te­le Repu­bli­cii Moldova, Vladimir Voro­nin, a decla­rat la inceputul acestui an ca tara sa este os­taticul jocului geopolitic al marilor pu­teri, subscriind filosofiei locale de a-si ajus­­ta linia politica interna si ex­ter­na du­pa interesele actorilor dominanti.

Recenta vizita la Chisinau (7 iulie 2008) a ministrului roman de Externe, Lazar Comanescu, a readus in atentia publica relatia moldo-romana si perspectivele de dezvoltare a unui parteneriat intre Bucuresti si Chisinau. Deoarece numeroase studii si analize succesive ale expertilor in domeniul relatiilor internationale atesta faptul ca guvernarea comunista de la Chisinau a ridicat romanofobia in rang de politica de stat, vom evita contabilizarea iesirilor dusmanoase ale acesteea, concentrandu-ne asupra modului in care am putea vedea evolutia relatiilor bilaterale dupa alegerile parlamentare din 2009.

M-aș fi așteptat personal ca vizita domnului Comănescu să ne apropie de semnarea tratatului politic interstatal și a tratatului de frontieră între România și Republica Moldova. Președintele Voronin și-a exprimat această doleanță chiar în cadrul întrevederii cu domnul Comănescu. Totuși din convorbirile celor doi miniștri de externe nu pare să rezulte că s-a făcut vre-un pas înainte în această problemă. Atât Statele Unite ale Americii cât și Uniunea Europeană au sfătuit Bucureștiul de mai multe ori să semneze cele două tratate. Sunt și eu de părere, personal, cu titlu particular de analist, că semnarea celor două tratate este necesară. Nu pare deloc convingătoare argumentația Bucureștiului, potrivit căruia asemenea tratate sunt chipurile depășite de timp sau nu și-ar avea rostul. Ele își au rostul, mai ales în codițiile în care unele oficialități în frunte chiar cu președintele României adoptă o retorică iredentistă față de Republica Moldova punând sub semnul întrebării caracterul permanent al Republicii Moldova.