Analize

Întrebarea din titlu este, fără îndoială, provocatoare pentru o societate apatică față de problema transnistreană. Conform ultimului Barometru de Opinie Publica (BOP) din noiembrie 2011, restabilirea integrității teritoriale și soluționarea problemei constituie prioritatea nr. 1 doar pentru 1% din populația țării și se află pe locul 8 în ierarhia celor mai importante probleme ce trebuie rezolvate în Republica Moldova. Pe de altă parte, consensul și solidaritatea clasei politice cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria), definite prin Legea nr. 173 din 22 iulie 2005, nu mai sunt univoce.

Reflecții pe marginea ședinței Consiliului European pentru Relații Externe 10 noiembrie 2011, Varșovia

Fiecare din cei 20 de ani de independență a Republicii Moldova își are însemnele sale și rolul său în ceea ce s-a întâmplat în această perioadă și, fără îndoială, în ceea ce are să i se întâmple țării și oamenilor ei în viitor. Solicitați de Info-Prim Neo, politicieni, analiști, experți și personalități în diferite domenii apreciază atât principalele evenimente derulate într-un anume an, cât și impactul lor asupra țării în ansamblu.

Politica Europeană de Vecinătate (PEV) a fost lansată în 2004 și cuprinde 16 state din Africa de Nord, Orientul Mijlociu și Europa de Est, printre care și Republica Moldova. PEV este un instrument de politică externă al UE, prin care aceasta urmărește crearea unei zone de securitate și prosperitate în jurul său. După 7 ani de implementare, PEV este departe de a-și atinge obiectivul strategic. Mai mult decât atât, în ultimii 3 ani, o serie de evoluții au pus la îndoială eficiență și capacitățile PEV, atât pe dimensiunea sa Estică, cât și pe cea Sudică. Printre aceste evoluții negative am putea enumera războiul ruso-georgian din august 2008, consolidarea tendințelor autoritare în majoritatea statelor din Parteneriatul Estic, încălcarea flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului în Belarus, înăbușirea violentă a protestelor pașnice de la Chișinău din aprilie 2009, și Minsk din decembrie 2010, înrăutățirea condițiilor democratice și economice în statele din Africa de Nord și Orientul Mijlociu, care au dus, în cele din urmă, la izbucnirea revoltelor populare și declanșarea războiului civil în Libia etc.. Acestea și alte tendințe nefaste au determinat UE să inițieze, acum un an, reevaluarea PEV.

La 10 iunie, ambasadorul rus Valeri Kuzmin a încercat o dată în plus limitele răbdării pragmatice a autorităților de la Chișinău. Profitând de recepția pe care a acordat-o cu prilejul zilei naționale a Federației Ruse, dânsul a oferit cuvântul și reprezentantului regiunii transnistrene Vladimir Iastrebciak, pe care l-a prezentat, nici mai mult, nici mai puțin, drept „ministru de externe al Transnistriei”. Spre surprinderea sa, dar și a noastră, proverbiala răbdare a diplomaților moldoveni „a crăpat”, ei părăsind în semn de protest preacuvioasa recepție. Nu mai puțin surprinzător este și gestul diplomaților americani și europeni prezenți la eveniment, care au urmat actul de demnitate și curaj al diplomaților noștri.

La 5 iunie 2010, cancelarul german Angela Merkel și președintele rus Dmitri Medvedev au semnat Memorandumul ruso-german de la Meseberg, conform căruia UE și Rusia ar fi urmat să creeze, la nivel de miniștri, un Comitet comun de politică externă și de securitate, iar conflictul transnistrean să devină un subiect prioritar pe agenda sa de lucru. În curând se va împlini un an de la acea dată, iar comitetul cu pricina se află în continuare la etapa de proiect. Moscova consideră că mingea este în curtea Bruxellesului care ar trebuii să răspundă la propunerile concrete făcute de ea, încă în vara anului trecut, cu privire la activitatea comitetului propus la Meseberg de Merkel și Medvedev.

La 4-5 aprilie, la Viena, a avut loc o nouă rundă de consultări neoficiale cu privire la reglementarea transnistreană în formatul 5+2 (Republica Moldova și regiunea transnistreană ca părți ale conflictului, OSCE, Rusia și Ucraina în calitate de mediatori, iar SUA și UE cu statut de observatori). În ciuda așteptărilor, nici cu această ocazie părțile nu au ajuns la un numitor comun asupra reluării negocierilor oficiale în formatul 5+2.

Viorel Chivriga, Expert IDIS "Viitorul"

Sergiu Țitigan, Șef al Serviciului Supraveghere Piețe, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Astăzi, toată lumea discută frenetic despre creșterea prețurilor. Cresc prețurile la gaze, petrol, pîine, fructe, transport etc. Ar fi naiv să dăm toată vina pe guvernanți, în condițiile în care inflația și creșterea prețurilor la resursele energetice și la produsele alimentare sînt importate. De exemplu, prețul la petrol pe piețele internaționale a crescut în ultimele șase luni cu 50%, iar la grîul de panificație - cu 80%.

Mișcările politice ecologiste au progresat în ultimele două decenii în toată Europa. Avîndu-și originea în țările Europei de Nord și în Germania, valul ecologist a ajuns astăzi și în multe alte țări europene. Franța nu este o excepție: stînga franceză a mizat în mod tradițional pe partidul socialist și cel comunist. În prezent, ea mai are un aliat care devine tot mai puternic și care s-a afirmat ca cea de-a doua forță de stînga datorită partidului « Europa ecologistă » , succesorul « Verzilor ».

Relațiile dintre România și Republica Moldova au cunoscut o evoluție ascendentă pe parcursul anului 2010, având perspective de o dezvoltare și mai bună în anul 2011. În 2010 au fost semnate 15 acorduri între cele două state, având loc un șir de vizite și întrevederi reciproce, inclusiv la cel mai înalt nivel.

Extinderea UE de la mijlocul anilor 2000 și, concomitent, intrarea RM în „sfera de atracție” a UE a reaprins speranța că diferendul transnistrean va fi soluționat de o manieră care să mențină suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei.

Alegerile din 28 noiembrie ar fi trebuit sa aducă claritatea mult dorită pe scena politică de la Chișinău, dar, din nefericire pentru noi, n-a fost să fie nici de aceasta dată. Lucrurile par să se complice și mai mult, criza politică continuă, iar viitorul țării este mai incert ca niciodată. Dacă e să parafrazăm o veche zicală moldovenească, am putea spune că „la cei săraci nici politicienii nu trag”. La acest moment, aceasta zicală redă exact realitățile de la noi.

La 28 noiembrie ne vom decide din nou viitorul și vom alege partidele politice care ar urma să ne împlinească, în următorii patru ani, destinul ales. Cu o anumită doză de subiectivism, putem anticipa că în viitorul Parlament de la Chișinău vor accede cel puțin patru partide mari, cum sunt PLDM, PDM, PL și PCRM. Anume aceste formațiuni politice vor avea un cuvânt greu de spus la formularea și aplicarea în practică a politicii externe a Moldovei după consumarea alegerilor parlamentare din 28 noiembrie.

George Friedman, fondatorul grupului de analiză Stratfor, a întreprins recent o călătorie în Turcia, Moldova, România, Ucraina și Polonia. Observațiile și concluziile acestui turneu au fost adunate în seria „O călătorie geopolitică ”, a cărei a patra parte se ocupă de Moldova. Vă oferim în continuare primul capitol al acestei părți.

Pe parcursul anului curent, au avut loc o serie de evenimente, atât pe plan intern cât și internațional, care au avut ca efect reluarea dialogului permanent în formatul „5+2”, precum și realizarea unor promisiuni practice, cum ar fi de exemplu, reluarea transportului de pasageri pe calea ferată Chișinău-Tiraspol-Odesa. Au existat însă și unele incidente provocate de partea transnistreană, care au perturbat procesul de consultări, prin crearea unor tensiuni artificiale. Cu toate acestea, s-a reușit evitarea escaladării necontrolate a situațiilor de conflict. Acest lucru se datorează, în mare parte, atitudinii echilibrate și constructive de care a dat dovadă în acest an autoritățile de la Chișinăului.

„Știu că se fac eforturi pentru semnarea unui tratat de frontieră de către România și Moldova, cred că aceasta este direcția în care trebuie să continuăm". Aceasta a fost declarația făcută de Angela Merkel la București. De ce a vorbit despre Transnistria cu un îndemn atît de specific (de fapt, o cerere făcută în termeni diplomatici)?