La 21 iulie a.c., cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a efectuat o vizită oficială la Kiev, unde a făcut publică intenția Germaniei de a susține propunerea Franței ca UE să semneze un Acord de asociere cu Ucraina. Dacă toate statele membre ale UE se vor alătura propunerii franceze, parafarea acestui Acord ar putea să se producă la Summitul UE-Ucraina, preconizat să aibă loc la Evian (Franța), la 9 septembrie curent. Pentru moment nu este clar, însă, dacă UE a ajuns la un consens la acest subiect. Cu toate acestea, sprijinirea propunerii franceze de către Germania face ca probabilitatea semnării de către UE a unui Acord de Asociere cu Ucraina să fie și mai plauzibilă.
Declarațiile făcute cu referire la perspectivele europene ale Ucrainei de către cancelarul Germaniei, Angela Merkel, precum și de președintele Ucrainei, Victor Iușcenko, par să sugereze că atingerea unui consens în interiorul UE cu privire la oportunitatea semnării unui Acord de Asociere cu Ucraina este pe cale de a fi posibil de realizat. Angela Merkel a fost cât se poate de explicită, declarând că viitorul Acord cu Ucraina va însemna nu doar un parteneriat consolidat cu UE, dar, de asemenea, va putea fi calificat ca un Acord de Asociere. Victor Iușcenko a ținut să accentueze că discuțiile cu privire la denumirea viitorului Acord cu UE au fost finalizate cu efectuarea unui pas colosal” la acest capitol. Or, având în vedere că oficialii de la Kiev au insistat în permanență ca noul Acord cu UE să prevadă asocierea Ucrainei la UE, putem presupune că pasul colosal” făcut de negociatorii ucraineni a adus Kievul destul de aproape de dezideratul mult dorit.
Cu certitudine, ne putem aștepta ca Summitul UE și Ucraina din septembrie curent să clarifice lucrurile în această privință. Dacă, totuși, Kievului îi va reuși negocierea unui Acord de Asociere la UE, acest lucru va fi o importantă realizare nu doar pentru Ucraina, dar și pentru Republica Moldova, pentru că este foarte probabil ca UE să ofere același tip de Acord și celorlalte state din Europa de Est, vecine ale UE. Această evoluție este probabilă, posibilă, dar nu și bătută în cuie, deoarece șansele ca statele vecine ale UE din Europa de Est să semneze Acorduri de Asociere cu UE sunt în strânsă corelare cu dinamica procesului de implementare a angajamentelor asumate în Planurile de Acțiuni convenite cu UE. De altfel, putem presupune că această corelare va fi foarte mult exploatată de statele membre ale UE care încă nu sunt convinse de oportunitatea semnării unor Acorduri de Asociere cu statele din Europa de Est, mai ales în condițiile în care reformarea instituțională a UE în conformitate cu Tratatul constituțional de la Lisabona nu este un lucru cert.
Iată de ce ambițiile Guvernării de la Chișinău de a semna un Acord de Asociere la UE nu sunt suficiente. Deși obiectivul este bun și merită încurajat, el trebuie, de asemenea, să fie formulat, motivat, argumentat, promovat, explicat și negociat în baza unor progrese pozitive vizibile și constante pe frontul implementării reformelor democratice, fără de care nu vom putea satisface Criteriile de la Copenhaga de aderare la UE. De altfel, oficialii noștri ar trebui să știe că aceleași Criterii de la Copenhaga sunt valabile și în cazul negocierii și semnării unui Acord de Asociere la UE.
Obiectivul strategic al Chișinăului este de a negocia cu UE un Acord de Asociere ce ar conține perspectiva semnării unui Acord aprofundat de Liber Schimb și ar prevedea liberalizarea treptată a regimului de vize între țara noastră și UE. Pentru ca acest obiectiv să fie nu doar ascultat, dar și auzit de oficialii UE, care vor mandata Comisia Europeană să înceapă negocierile asupra viitorului Acord de parteneriat aprofundat cu Republica Moldova, este necesar ca autoritățile de la Chișinău să-și îndrepte eforturile în direcția implementării reformelor democratice în spirit european în domenii precum procesul electoral, libertatea de exprimare, pluralismul și independența mass-mediei, accesul liber la informație obiectivă, variată și echilibrată sau îmbunătățirea interacțiunii cu partidele din opoziție. Toate aceste domenii trezesc îngrijorări în capitalele UE. Această realitate tristă a fost făcută publică de către ambasadorii UE acreditați la Chișinău împreună cu Delegația Comisiei Europene și reprezentantul special al UE pentru Moldova prin Declarația lor din 17 iulie curent Privind starea democrației și libertății de exprimare în Republica Moldova”.
De fapt, prin această declarație se dă de înțeles că Republica Moldova nu satisface pe deplin unul din principiile fundamentale ale Criteriilor de la Copenhaga și anume: stabilitatea instituțiilor ce garantează democrația. Or, experiența statelor membre ale UE din Europa Centrala și de Est, ne demonstrează că orice stat european care își dorește să semneze un Acord de Asociere la UE trebuie să satisfacă în primul și în primul rând Criteriul numărul unu de la Copenhaga. Exemplele Slovaciei lui Meciar și a Croației lui Tudjman sunt relevante în acest sens. Mai avem noi oare nevoie și de alte exemple? Cu siguranță, NU.
