Valentina Ursu: Criza financiară, care a afectat, așa cum spuneam, cele mai dezvoltate state ale lumii, este doar începutul unei perioade grele pentru economia mondială. De această părere este Iurie Leancă, reprezentant al mediului de afaceri. Contrar celor declarate anterior de autoritățile de la Chișinău, Vicepreședintele ASCOM Group crede că ar fi o exagerare să spunem că Moldova este atât de izolată pe plan global, că nu va fi afectată într-o formă sau alta.
Iurie Leancă: Această criză se distinge de celelalte crize prin faptul că în primul rând este o criză globală. Din moment ce este o griză globală nu poate trece pe lângă entități, chiar cum ar fi Republica Moldova. A afectat cele mai dezvoltate țări ale lumii, dar ar putea să aibă și alte victime în perspectivă.
Valentina Ursu: Deci, ar fi într-un fel începutul unei perioade grele pentru economia mondială și în special pentru economiile statelor?
Iurie Leancă: Majoritatea experților sunt de acord că criza financiară trece într-o criză economică și într-o recesiune economică. Recesiunea economică în țările dezvoltate afectează și țările în curs de dezvoltare, fiindcă în momentul în care piețele respective nu mai pot absorbi bunurile produse în țările în curs de dezvoltare, capacitatea de export a acestor țări este afectată. Aceasta afectează bineînțeles și ritmurile de creștere și dezvoltare a țărilor în curs de dezvoltare. Moldova, pe cât de mică și neînsemnată, într-un fel ar fi ea, oricum este deja destul de puternic integrată pe plan regional și pe plan european. Exporturile noastre mai mult de jumătate merg pe piețele europene. În momentul în care capacitatea de cumpărare și dezvoltarea economică a acestei țări va fi afectată, bineînțeles că va avea consecințe și pentru noi. Cât privește gastarbeiter-ii sau muncitorii noștri, această criză bineînțeles că va avea un impact negativ și asupra locurilor de muncă, șomajul va crește.
Valentina Ursu: Efecte dure va produce?
Iurie Leancă: Efecte întârziate, dar dure și se pare că această recesiune, din păcate, este una inevitabilă și care întra-adevăr va afecta economiile tuturor țărilor.
Valentina Ursu: Acest impact, pe termen lung, ce ar putea să aducă Moldovei?
Iurie Leancă: Bănuiesc că va genera o scădere a creșterii economice, va afecta cetățenii moldoveni care lucrează în străinătate. Și dacă afectează conaționalii noștri care lucrează în străinătate înseamnă că și remitențele de la ei ar putea să scadă.
Valentina Ursu: Și diminuarea remitențelor ar putea să influențeze nefast asupra bugetului?
Iurie Leancă: Păi, se știe foarte bine, că economia Moldovei supraviețuiește în mare parte, azi, grație acestor remitențe. Nu vreau să prezint totul în negru și alb, bineînțeles că situația e mult mai nuanțată. Să sperăm că efectele crizei financiare nu vor fi chiar atât de grave și această recesiune nu va fi una de durată. Vedem cum țările dezvoltate, dar și cele în curs de dezvoltare încearcă să elaboreze niște mecanisme care ar putea să diminueze cel puțin impactul negativ. Și în ultimă instanță să sperăm că și pe plan național vom putea găsi niște soluții cum să diminuăm aceste efecte, dar să nu ținem cont de ele, să nu ne pregătim eventual pentru ele, cred că ar fi o greșeală.
O revistă britanică cita opinia Ministrului finanțelor din Germania, care spunea că criza financiară se va reduce doar la spațiul nord-american și nu va afecta sub nici o formă situația bancară și financiară din Europa. Doar peste trei zile Germania s-a confruntat cu o problemă mare și Guvernul Federal a fost nevoit să sprijine cu un pachet de 35 miliarde de dolari a doua bancă ipotecară ca mărime din Germania. Prin asta am vrut să spun că nimeni nu poate să știe exact cât de repede ar putea să vină acest val negativ.
Valentina Ursu: Am citit și eu undeva că sunt în prag practic de faliment și Țările Baltice și Ucraina, și Federația Rusă?
Iurie Leancă: Nu știu dacă sunt în prag de faliment, dar pe exemplul Islandei, o țară mică, dar care a avut prejudicii, dacă nu mă înșel de 60 de miliarde, unde cele mai importante bănci au falimentat și Guvernul s-a văzut nevoit să le naționalizeze. Deci, este un exemplu extrem de relevant în acest sens.
Valentina Ursu: Situația acesta de acalmie din Republica Moldova e asemănătoare cu cea din Federația Rusă?
Iurie Leancă: Se pare că totuși în Rusia bursa a fost un instrument mult mai dezvoltat al economiei de piață, decât în Republica Moldova.Ar putea ca acest dezavantaj al nostru să fie un plus, cel puțin temporar.
Valentina Ursu: Pe moment.
Iurie Leancă: Exact, dar pe termen lung să vedem ce se va întâmplă. Dar, e adevărat că așa cum s-a întâmplat și în 98 o criză eventuală în Federația Rusă ar putea să ne afecteze și pe noi aici. Situația în Ucraina după cum vedem este una foarte dificilă, și politic, dar și economic. Deci, ne confruntăm și la Vest și la Est cu anumite tendințe și evoluții, sau cum le-ar spune unii politologi, involuții, care pe termen mediu și lung ar putea să ne afecteze și pe noi.