Republica Moldova și Politica Europeană de Vecinătate (PEV). Studiu de Victor Chirilă. APE.

PEV din perspectiva interesului național de integrare europeană

În Republica Moldova, PEV a dat naștere la mari speranțe în ceea ce privește șansele țării noastre de a se integra rapid în spațiul UE. Atât autoritățile centrale, cât și principalele partide parlamentare sperau că PEV va deschide Moldovei drumul spre integrare sa in UE. Speranțele clasei politice, precum și a opiniei publice din țara noastră s-au împlinit, însă, parțial. PEV a recunoscut aspirațiile europene ale Moldovei, dar nu i-a acordat o perspectivă clară de aderare la UE într-o perioada previzibilă. De asemenea, deși țării noastre i s-a oferit, pentru prima oară, perspectiva integrării treptate în spațiul economic al UE, colaborarea bilaterală între Chișinău și Bruxelles a rămas în continuare dominată de limitele și constrângerile legale și instituționale impuse de Acordul de Parteneriat și Cooperare (APC)[1]. APC plasase relațiile moldo-comunitare pe traiectoria unei cooperări pe orizontală și, prin urmare, nu mai corespundea cu aspirațiile de integrare europeană ale Moldovei. Mai mult decât atât, țara noastră a fost inclusă în PEV alături de un șir de state sud-mediteraneene din Africa de Nord și Asia Mijlocie, precum Maroc, Algeria Tunisia, Libia, Egipt, Liban, Iordania, Siria, Teritoriile Palestiniene, care nu au nici o vocație europeană. Acest fapt a determinat Chișinăul să trateze PEV ca pe o stratagemă a Bruxelles-ului de a amâna pentru alte timpuri discutarea subiectului privind o nouă posibilă extindere a UE spre Est.

Totuși, în ciuda acestor deficiențe structurale, toate partidele parlamentare de la Chișinăuau susținut în consens participarea Moldovei la PEV. Consensul lor s-a materializat în Declarația Parlamentului Republicii Moldova cu privire la parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor de integrare europeană a țării, adoptată la 24 martie 2005. Conform acestei Declarații, dezvoltarea de mai departe a Moldovei nu poate fi asigurată decât prin „promovarea consecventă și ireversibilă a cursului strategic spre integrare europeană”[2]. În acest sens, toate partidele semnatare ale Declarației, s-au angajat să sprijine eforturile diplomatice, juridice și politice îndreptate spre îndeplinirea PAUEM, deoarece, în viziunea lor, acesta este în măsură să contribuie la aderarea țării noastre la UE. De altfel, anume la 24 martie 2005, integrarea Republicii Moldova în UE este consfințită juridic ca fiind obiectivul primordial al politicii interne și externe promovate de Guvernul moldovean. Privită din această perspectivă, PEV devine pentru Chișinău un valoros instrument complimentar pentru punerea in practică a politicii sale de integrare europeană. Cu toate aceste, deoarece PEV a fost de la bun început concepută de UE ca o politică distinctă de cea a extinderii, autoritățile moldovene au continuat să persevereze în eforturile lor de a depăși limitelejuridice și politice ale PEV, promovând, atât la Bruxelles, cât și în celelalte capitale europene, propuneri alternative de dezvoltare a relațiilor moldo-comunitare, și anume: includerea Moldovei în pachetul statelor din Balcanii de Vest de aderare la UE sau/și semnarea unui Acord de Asociere care ar formula o perspectivă clară de integrare europeană pentru țara noastră. Până în prezent, aceste propuneri nu au întâlnit susținerea UE, ele fiind respinse recurgându-se la o serie de motivații obiective ca oboseală extinderii ce a cuprins statele UE, necesitatea digerării celor două extinderi consecutive ale UE din anii 2004 și 2007 sau imperativul reformării structurilor supranaționale ale UE înainte de a purcede la o nouă extindere spre Est, precum și argumente subiective ca existența unui mare decalaj între reformele democratice și economice întreprinse de statele din Balcanii de Vest și Moldova sau mersul lent al reformelor în țara noastră[3].

Cu toate acestea, calitatea Moldovei de membru al Comunității Statelor Independente (CSI) nu este privită de principalele partide politice ca reprezentând o alternativă pentru PEV. Respectivele partide politice au, însă, opinii diferite cu privire la compatibilitatea sau incompatibilitatea existentă între aspirațiile europene ale țării noastre și calitatea sa de membru al CSI. Astfel, în timp ce pentru majoritatea partidelor de pe eșichierul de centru-stânga[4], printre care se regăsește și partidul de guvernământ al comuniștilor (PRCM), CSI-ul este compatibil cu politica de integrare europeană a Moldovei, partidele politice de pe eșichierul de centru-dreapta consideră CSI-ul un obstacol în calea apropierii Moldovei de UE și, prin urmare, abandonarea CSI-ului este, în viziunea lor, inevitabilă. Totuși, pentru toți este clar că CSI-ul nu reprezintă un vehicul de apropiere de UE, ci mai curând un tribut pe care Chișinăul îl plătește Moscovei pentru menținerea bunăvoinței Federației Ruse în probleme de interes major pentru Moldova, cum ar fi: soluționarea conflictului din regiunea transnistreană, retragerea trupelor și munițiilor ruse de pe teritoriul țării noastre, importul de gaze naturale la un preț rezonabil pentru consumatorii interni, accesul nestingherit pe piața Rusiei pentru produsele moldovenești etc..

Implementarea PEV -elemente pozitive și negative

Republica Moldova a aderat oficial la PEV în urma semnării Planului de Acțiuni cu UE (PAUEM), la 22 februarie 2005. Prin acest Plan de Acțiuni, atât Moldova, cât și UE și-au asumat un șir de angajamente comune și unilaterale, îndeplinirea cărora a avut ca rezultat general dinamizarea relațiilor moldo-comunitare în domenii precum: dialogul politic, reformele democratice, soluționarea conflictului transnistrean, dezvoltarea comerțului și reformele economice , justiție și afaceri interne, impulsionarea contactelor interumane etc.. Deși PEV nu a oferit Moldovei nici o perspectivă europeană, totuși, prin beneficiile și oportunitățile sale, ea a depășit obiectivele politice ale Acordului de Parteneriat și Cooperare (APC) aflat încă în vigoare între țara noastră și UE. De exemplu, spre deosebire de APC, PEV a permis UE să se implice direct în găsirea unei soluții politice viabile pentru conflictul separatist din regiunea transnistreană a țării. Datorită PEV, UE și-a sporit vizibilitatea și autoritatea politică în Moldova. Actualmente, UE este prezentă în țara noastră la nivelul Politicii Externe și Securitate Comune (PESC) prin Reprezentantul Special al UE pentru Moldova și participareala negocierile/consultările în problema transnistreană în calitate de observator în formatul „5+2”. De asemenea, UE este prezentă în Moldova și la nivelul Politicii Europene de Securitate și Apărare (PESA) prin Misiunea UE de asistență la frontiera moldo-ucraineană (EUBAM). În cadrul PEV, Moldovei i s-a acordat perspectiva integrării economice în spațiul comunitar, precum și cea a introducerii graduale a regimului de călătorii fără vize în UE pentru cetățenii moldoveni. Printre beneficiile concrete aduse țării noastre de PEV se numără, nu în ultimul rând, și creșterea substanțială a asistenței financiare din partea UE care acrescut de patru ori de la 10 milioane Euro în 2003 la 40 milioane Euro în 2007, iar asistența totală preconizată de UE pentru Moldova în perioada 2007 – 2010 se va ridica la suma totală de 250 milioane Euro[5]. În domeniul cooperării energetice, PEV a favorizat eforturile autorităților moldovene depuse în vederea integrării Moldovei în Comunitatea Energetică Europeană[6].

La capitolul dialogului politic moldo-comunitar, se înregistrează o activizare a comunicării între autoritățile moldovene și reprezentanții Comisiei Europene, Consiliului UE și Parlamentului European, atât în cadrul instituțional stabilit de APC, precum și în contextul inițiativelor regionale din Europa Centrală și de Sud-est. Concomitent, însă o atenție aparte este acordată valorificării oportunităților și potențialului oferit de cooperarea politică bilaterală a Moldovei cu statele membre ale UE. În acest sens, merită evidențiate parteneriatele europene existente de facto între Moldova și statele UE, precum Lituania, Ungaria, Polonia, Cehia, Suedia și Marea Britanie. România este în continuare un promotor natural și ferm a aspirațiilor europene ale Moldovei în UE, însă animozitățile politice bilaterale împiedică Chișinăul și Bucureștiul să pună bazele unui Parteneriat European eficient. În domeniul comercial-economic, asistăm la transformarea UE în partenerul comercial numărul unu al Moldovei, surclasând, astfel, Comunitatea Statelor Independente (CSI)[7]. În paralel cu progresele înregistrate de Moldova în aplicarea PAUEM, UE își deschide gradual piața sa internă pentru produsele moldovenești, oferindu-i Moldovei condiții privilegiate de comerț sub forma regimului GSP plus în ianuarie 2006 și a Preferințelor Comerciale Autonome în martie 2008. În domeniul mobilității persoanelor, Moldova și UE inițiază un dialog intens cu privire la facilitarea regimului de călătorie a cetățenilor moldoveni în spațiul UE. Printre succesele acestui dialog în continuă desfășurare se numără negocierea și semnarea acordurilor de facilitare a regimului de vize și readmisie a persoanelor[8], precum și deschiderea Centrului Comun de eliberare a vizelor Schengen pe lângă Ambasada Ungariei la Chișinău[9]. De asemenea, la 6 iunie 2008, UE a încheiat cu Moldova un Parteneriat de Mobilitate chemat, pe de o parte, să contribuie la înlăturarea cauzelor economice și sociale ce încurajează migrația ilegală a cetățenilor moldoveni, iar, pe de alta, să creeze condițiile necesare pentru deplasarea legală circulară a forței calificate de muncă din Moldova în UE.

Toate aceste realizări practice au influențat pozitiv percepția UE de către cetățenii moldoveni, care în majoritatea lor se pronunță pentru o eventuală aderare a Moldovei la UE[10]. În mare parte, această largă susținere pentru integrarea europeană a țării se explică prin faptul că UE este văzută preponderent de cetățenii moldoveni ca fiind capabilă să contribuie semnificativ la modernizarea economică și democratizarea reală a Moldovei și, mai ales, la îmbunătățirea condițiilor de viață ale populației. Totuși, trebuie să remarcăm, că în ultimii trei ani, UE a început să fie percepută în țara noastră și ca reprezentând un important și credibil partenerpolitic în identificarea și garantarea unei soluții politice viabile pentru reintegrarea regiunii transnistrene în câmpul legal și instituțional al Republicii Moldova.

Implementarea PEV în Moldova nu a fost, însă, întotdeauna un proces coerent, consecvent și continuu. Această realitate este evidențiată în rapoartele Comisiei Europene, din 3 decembrie 2006 și 3 aprilie 2008, cu privire la progresele înregistrate de Moldova în realizarea Planului de Acțiuni convenit cu UE, precum și în evaluările efectuate la același subiect de experții locali[11]. Astfel, atât Comisia Europeană, cât și experții locali, au constat că în ciuda progreselor înregistrate de Republica Moldova în majoritatea domeniilor, implementarea efectivă a reformelor rămâne în continuare o provocare. Observațiile critice vizează în principal dinamica nesatisfăcătoare a reformelor în domeniile justiției, combaterii corupției, libertatea mass-media, îmbunătățirea climatului de faceri și investițional. În opinia experților locali și europeni, executarea neuniformă a PEV în Moldova este cauzată de mai mulți factori, în special, de lipsa voinței politice de a eficientiza cu adevărat procesul de integrare europeană prin schimbări concrete și necesare, abordarea PAUEM de către autoritățile centrale ca pe o listă de activități care trebuie bifate, alocarea necorespunzătoarea a resurselor financiare destinate aplicării reformelor, starea deplorabilă a clasei politice autohtone, insuficiența capacităților administrative, coordonare defectuoasa a eforturilor de implementare a PAUEM între Legislativ și Executiv, ineficiența sistemului judecătoresc, nivelul înalt al corupției în instituțiile guvernamentale etc..

Toate aceste deficiențe politice și instituționale se răsfrâng, desigur, negativ asupra ritmului și calității implementării reformelor prevăzute de PAUEM. Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că, în mare măsură, calitatea procesului de aplicare efectivă a legilor și reformelor, în conformitate cu PAUEM, depinde de capacitățile instituționale mobilizate de autoritățile centrale. După mai bine de trei ani de la lansarea PAUEM, Moldova nu a reușit să dezvolte capacități instituționale care să corespundă cu ambițioasele sale obiective de integrare europeană. Dezvoltarea și folosirea eficientă a existentelor resurse instituționale este împiedicată de cel puțin patru carențe majore: 1) centralizarea excesivă, în ultimii ani, a verticalei puterii; 2) pregătirea nesatisfăcătoarea a oficialilor moldoveni responsabili de implementarea PAUEM; 3) neglijarea de către Legislativ a funcțiilor sale de monitorizare și control a puterii executive; 4) nivelul scăzut de transparență și deschidere spre cooperare de care dau dovadă în prezent autoritățile moldovene în raport cu reprezentanții societății civile.

Conform Constituției sale, Moldova este Republică parlamentară, în ultimii ani, însă, am fost martorii consolidării accentuate a autorității Președintelui țării în detrimentul autorității Guvernului și, mai cu seamă, a Parlamentului. Această tendință nu a avut ca efect scontat eficientizarea activității autorităților centrale în aplicarea reformelor în corespundere cu normele și practicile europene. Dimpotrivă, centralizarea verticalei puterii în stat a condus la reducerea autonomiei Guvernului în formularea și luarea deciziilor, a inhibat spiritul de inițiativă și creativitate în ministerele și agențiile guvernamentale, a favorizat birocratizarea pronunțată a administrației centrale, a încurajat desconsiderarea Legislativului de către Executiv, a împiedicat o mai mare transparență și deschidere a Guvernului către societatea civilă etc..

În același timp, capacitățile instituționale mobilizate de ministerele de resort pentru monitorizarea și implementarea reformelor stipulate în PAUEM nu pot fi valorificate în plină măsură din cauza pregătirii insuficiente a oficialilor moldoveni în materie de integrare europeană. Ei sunt familiarizați sumar cu esența și modul de funcționare a instituțiilor supranaționale ale UE, posedă cunoștințe foarte generale în materie de Acquis Communitaire, cunosc puțin sau aproape de loc despre programele și agențiile comunitare la care Moldova ar putea sa participe de rând cu statele membre ale UE, vorbesc în mare parte prost sau aproape de loc una din principalele limbi de lucru ale UE și engleza și/sau franceza și nu dispun de cunoștințele și pregătirea necesară pentru a elabora proiecte de cooperare moldo-comunitare în concordanță cu criteriile și practicile UE. În consecință, deși, la nivel politic, avem un dialog moldo-comunitar, în general, satisfăcător, la nivel tehnic, de experți, comunicarea între Chișinău și Bruxelles lasă mult de dorit. În plus, capacitatea de asimilare a resurselor financiare oferite Moldovei de UE este în continuare limitată, în special de incapacitatea actuală a ministerelor și agențiilor sectoriale de a elabora proiecte conforme cu standardele comunitare. În prezent această lacună instituțională este acoperita, parțial, de experții europeni de la Delegația Permanentă a Comisiei Europene la Chișinău, care asistă nemijlocit autoritățile moldovene în procesul de formulare a proiectelor de cooperare finanțate prin Instrumentul financiar al PEV – ENPI.

Parlamentului Republicii Moldova îi revine un rol vital în procesul de implementare a PAUEM. De Legislativ depinde nu doar elaborarea și adoptarea legilor în concordanță cu normele Acquis Communitaire, dar și aplicarea acestor legi în corespundere cu spiritul și practicele europene. Rapoartele Comisiei Europene și ale experților locali arată că Parlamentul moldovean își îndeplinește satisfăcător responsabilitățile de for legiuitor, dar, totodată, demonstrează deficiențe serioase la capitolul monitorizării și controlului calității aplicării în practică de către Executiv a legilor aprobate. Acesta situație nu este de loc întâmplătoare, dacă ne gândim la faptul că în ultimii șapte ani Legislativul a ignorat în repetate rânduri responsabilitățile sale de control a puterii executive, excelând, în schimb, în ipostaza de paratrăsnet pentru Guvernul de la Chișinău. O atare conduită a încurajat Guvernul să desconsidere autoritatea și rolul Parlamentului moldovean, de supraveghetor riguros a calității actului de guvernare.

Lipsa unui control eficient de către Parlament a procesului de implementare a PAUEM este compensată doar parțial de societatea civilă din Moldova. Este adevărat că în ultimii trei ani, datorita PEV autoritățile moldovene au devenit mai deschise și transparente în raport cu organizațiile non-guvernamentale. De exemplu, a fost instituționalizat dialogul societății civile cu autoritățile centrale, cu Legislativul în anul 2005[12] , iar cu Guvernul în anul 2008[13]. Totodată, unele ministere de resort au stabilit formate regulate de dialog cu reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale (ONG)[14]. Cu toate acestea, experții locali califică ca fiind insuficient gradul existent de transparență și deschidere de care dau dovadă autoritățile centrale în cooperarea lor cu ONG-urile autohtone. În plus, de cele mai dese ori, consultarea reprezentanților societății civile de către oficialități în probleme de interes național are, mai degrabă, un caracter fie formal, fie superficial[15].

Având în vedere toate aceste deficiențe de natură politică și/sau instituțională, eficiența PEV în Moldova va depinde în mare parte de depășirea lor. Acest lucru va fi mai ușor de realizat dacă alegerile parlamentare din 2009 vor aduce un pluralism democratic real în țara noastră; dacă Parlamentul moldovean își va asuma integral responsabilitățile ce îi revin în aplicarea PAUEM; dacă partidele parlamentare vor reuși să mențină și după alegerile din anul viitor parteneriatul lor european instituționalizat la 24 martie 2005; dacă autoritățile vor instituționaliza un parteneriat european real și cu societatea civilă; dacă Guvernul va aloca mai multe resurse financiare pentru dezvoltarea și întărirea capacităților sale instituționale destinate implementării angajamentelor asumate în PAUEM; dacă Guvernul va fi gata să valorifice mai bine resursele, experiența și know-how-ul statelor membre ale UE în vederea armonizării legislației și instituțiilor Moldovei cu normele și practicile comunitare[16]; dacă autoritățile vor reuși să îmbunătățească cooperarea interministerială, mai ales la nivel de experți, în domeniul realizări PAUEM etc.. Acestea și alte măsuri ar trebui să fie incluse în lista priorităților autorităților moldovene, dacă acestea doresc, cu adevărat, să impulsioneze procesul de integrare europeană a Moldovei.

Perspectivele PEV: oportunități, riscuri, viziuni

Autoritățile moldovene recunosc elementele puternice ale PEV, ele nu se pot împăca, însă, cu gândul că, deși PEV transcende limitele politice ale APC, ea nu satisface pe deplin aspirațiile europene ale Moldovei. Clasa politică moldoveană are două mari obiecții vizavi de PEV. În primul rând, ea este nemulțumită de faptul că state cu aspirații europene, precum Moldova și Ucraina, se află în PEV alături de state mediteraneene din Africa de Nord și Orientul Mijlociu care nu au aspirații europene și nici vocație europeană. În opinia politicienilor și reprezentanților societății civile din Moldova, în forma sa actuală PEV este mai curând un subterfugiu al UE de a amâna pentru alte timpuri definirea unei perspective clare de integrare europeană pentru statele ex-sovietice din Europa de Est. Urmărind să atenueze această deficiență structurală, Moldova a pledat de la bun început pentru o diferențiere mai accentuată între cele două dimensiuni ale PEV: Dimensiunea Europei de Est – compusă din state europene și Dimensiunea Mediteraneană alcătuită din state vecine Europei. În al doilea rând, politicienii moldoveni sunt frustrați de faptul că PEV nu este o politică de extindere a UE în Europa de Est. Desigur, prin PAUEM, UE a recunoscut aspirațiile europene ale Moldovei, dar Bruxelles-ul a evitat să răspundă afirmativ la doleanța țării noastre de afi plasată pe traiectoria unei integrări graduale în UE.

La 4 decembrie 2006, Comisia Europeană a formulat noi măsuri de consolidare a PEV, precum negocierea și semnarea unor Acorduri aprofundate de Comerț Liber cu statele partenere PEV; aprofundarea dialogului politic; multiplicarea contactelor interumane; facilitarea mobilității persoanelor; aderarea statelor partenere la programe și agenții comunitare anterior accesibile doar statelor membre și candidate ale UE; sau negocierea și semnarea unor Acorduri multilaterale între UE și statele partenere PEV, în particular, în domenii precum energia, transport, sau aviația civilă etc.. Toate aceste propuneri ale Comisiei Europene au fost, desigur, apreciate de autoritățile moldovene ca fiind capabile să contribuie la stabilirea unui parteneriat consolidat între UE și Moldova. Totuși, ele nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor autorităților moldovene. În aceste condiții, Chișinăul a continuat să pedaleze pe ideea negocierii unui Acord de Stabilizare și Asociere după exemplul statelor din Balcanii de Vest. Semnarea unui astfel de acord cu UE ar fi fost în viziunea guvernanților de la Chișinău o evoluție logică și firească, mai ales că Moldova participă alături de statele din Balcanii de Vest la toate organizațiile regionale din Europa de Sud-est.

Intransigența autorităților moldovene la acest subiect nu a întâlnit, până în prezent, înțelegerea oficialilor europeni de la Bruxelles, precum și în multe din statele membre ale UE. În schimb, Moldova a continuat să fie încurajată să se concentreze asupra executării satisfăcătoare a PAUEM. Mai mult decât atât, pentru a determina autoritățile moldovene să facă acest lucru, punerea în practică a angajamentelor asumate în PAUEM a fost enunțată de Bruxelles ca o condiție indispensabilă pentru aprofundarea relațiilor moldo-comunitare. De altfel, în chiar PAUEM se stipulează cât se poate de clar că „Nivelul de ambiție a relației va depinde de gradul de angajament al Moldovei pentru valorile comune, precum și capacitatea sa de a implementa prioritățile convenite în comun. Ritmul progresului relației va recunoaște pe deplin eforturile Moldovei și realizările concrete în îndeplinirea acestor angajamente”[17]. Această condiționare expresă a determinat Chișinăul să fie mai receptiv la obiecțiile Comisiei Europene cu privire la pasul și maniera în care autoritățile noastre înțelegeau să pună în practică reformele convenite cu UE. În ciuda acestui fapt, respectiva condiționare nu a fost destul de puternică încât să determine Guvernul moldovean să înlăture lacunele în domeniile independenței justiției, libertății de exprimare, combaterea corupției sau ameliorarea mediului de afaceri și investițional. De aceea, nu este deloc întâmplător faptul că mai mulți experți locali consideră extrem de important ca măsurile de întărire a dimensiunii estice a PEV să includă, inclusiv, o condiționare mult mai nuanțată, al cărei conținut să fie formulat în termeni de reforme pentru aderarea la UE. Numai o astfel de condiționalitate este, în opinia experților locali și a diplomației moldovene, în măsură să accelereze democratizarea și modernizarea economică a Moldovei.

În prezent relațiile moldo-comunitare parcurg o perioadă definitorie pentru evoluția lor ulterioară. La 27 mai 2008, după mai bine de trei ani de la lansarea PAUEM, UE a anunțat demararea procesului de reflecție asupra viitorului cadru politic-juridic, care va înlocui actualul APC. Decizia UE a fost posibilă numai după ce Comisia Europeană a dat, la 3 aprilie 2008, verdictul său satisfăcător progreselor înregistrate de Moldova în îndeplinirea angajamentelor asumate în PAUEM. Între timp, la 8 iulie și 2 octombrie 2008, au avut loc două runde consultări moldo-comunitare la nivel de experți cu privire la conținutul viitorului cadru politic-juridic între Moldova și UE. Așteptările Chișinăului vizavi de viitorul acord cu Bruxellesul sunt foarte mari și, prin urmare, obiectivele urmărite sunt formulate în termeni maximaliști. Astfel, autoritățile moldovene speră că noul acord cu UE va fi unul de asociere, va conține o perspectivă ferm definită de aderare la UE și va oferi Moldovei acces liber la cele patru libertăți comunitare: libera circulație a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalului din interiorul pieții comune a UE.

Obiectivele imediate ale Moldovei în relațiile sale cu UE sunt, însă, aderarea la Tratatul Comunității Energetice Europene, semnarea Acordului aprofundat și comprehensiv de Comerț Liber și liberalizarea regimului de călătorii în UE pentru cetățenii moldoveni. Toate aceste trei obiective sunt, în opinia experților locali, actuale, necesare, pragmatice și realizabile. În cazul Comunității Energetice Europene, negocierile sunt, deja, în curs de desfășurare, iar oficialii guvernamentali speră că Moldova va semna Tratatul de aderare la această importantă comunitate până la sfârșitul acestui an. Cât privește celelalte două obiective, autoritățile moldovene vor insista ca ele să fie stipulate în următorul Acord cu UE, desigur, pentru a fi realizate într-o perioadă de timp previzibilă. În prezent nu există un studiu de fezabilitate care ar evalua eventualele implicații, riscuri și beneficii pe care le-ar avea pentru Moldova semnarea unui Acord aprofundat și comprehensiv de Comerț Liber cu UE. Un astfel de studiu a fost inițiat pe parcursul acestui an de Organizația Non-guvernamentală Expert-Grup cu asistența Fundației Soroș din Moldova, iar la anul viitor ar urma ca un studiu asemănător să fie realizat și de experții europeni la comanda Comisiei Europene. Totuși, conform mai multor experți autohtoni în materie economică, la etapa actuală producătorii moldoveni nu sunt pregătiți, încă, pentru a face față unei competiții reale cu producătorii și exportatorii din UE. Având în vedere această situație, regimul de comerț asimetric de care se bucură în prezent Moldova în relațiile sale comerciale cu UE este considerat ca fiind mai avantajos în prezent pentru producătorii moldoveni de cât o eventuală zona de comerț liber care ar deschide nelimitat piața de desfacere a Moldovei pentru produsele și serviciile din UE. Cu toate acestea, pentru experții și unii politicienii moldoveni negocierea și semnarea unui Acord aprofundat și comprehensiv de Comerț Liber cu UE este, mai degrabă, un obiectiv de ordin politic, decât economic, deoarece, în opinia lor, acest acord este asociat cu parcurgerea unei etape obligatorii în procesul de aderare la UE, etapă parcursă anterior și de statele membre ale UE din Europa Centrală și de Est.

La 13 octombrie 2008, în concluziile sale cu privire la Moldova, Consiliul de Afaceri Generale și Relații Externe al UE (CAGRE) a anunțat că UE este pregătită să negocieze în curând un nou acord ambițios cu țara noastră, care va include și obiectivul stabilirii unei zone de comerț liber, de îndată ce economia moldoveană va fi pregătită să suporte efectele liberalizării complete a schimburilor comerciale cu UE. În același Concluzii ale CAGRE, Miniștrii de Externe ai UE reamintesc că Acordul privind facilitarea regimului de vize semnat de Moldova cu UE în 2007, are ca obiectiv de lungă durată introducerea regimului de călătorii fără vize pentru cetățenii moldoveni. Amintitul Acord n-a oferit, însă, Moldovei o „foaie de parcurs” pentru atingerea respectivului obiectiv, așa cum UE a procedat în cazul statelor din Balcanii de Vest. Autoritățile moldovene speră, însă, că odată cu semnarea noului acord moldo-comunitar, UE va oferi și Moldovei o asemenea „foaie de parcurs”. De altfel, Parteneriatul de Mobilitate semnat între Chișinău și Bruxelles, la 6 iunie 2008, conține prevederi asemănătoare cu cele prezente în menționatele „foi de parcurs” de care beneficiază statele din Balcanii de Vest, fapt ce, în fond, ar putea fi exploatat de autoritățile noastre în cadrul viitoarelor consultări cu oficialii europeni la subiectul liberalizării graduale a regimului de vize al UE pentru cetățenii moldoveni.

Speranțele Chișinăului cu privire la semnarea unui Acord de asociere cu UE, care ar formula o perspectivă clară de integrare europeană pentru Moldova și ar număra printre obiectivele sale primordiale semnarea uni Acord aprofundat și comprehensiv de Comerț Liber, precum și liberalizarea graduală a regimului de vize cu UE, sunt alimentate, în particular, de progresele înregistrate de diplomația ucraineană în negocierea unui nou Acord cu UE și de recenta inițiativă polono-suedeză cu privirea la lansarea de către UE, în cadrul PEV, a unui „Parteneriat Estic” cu statele PEV din Europa de Est, și anume: Moldova, Ucraina, Belorus, Armenia, Azerbaidjan și Georgia. Se pare, însă, că nici de această dată așteptările Chișinăului nu coincid întru totul cu viziunea statelor membre ale UE, care urmăresc prin noua inițiativă să consolideze, în primul rând,dimensiunea estică a PEV, în timp ce autoritățile moldovene ar dori ca „Parteneriatul Estic” să transcende limitele politice și instituționale ale PEV și să faciliteze parcursul european al Moldovei.