Cum se explică absența oricărei referințe la Transnistria în comunicatele de după întrevederea Voronin-Putin? Eugen Revenco. Radio Europa Libera. Transcris APE.

96

În cadrul vizitei premierului rus, Vladimir Putin, la Chișinău, la lucrările Summitului CSI, ce s-au consumat la finele săptămânii trecute, opinia publică moldovenească aștepta să fie abordată și problema transnistreană, problemă pe care șeful guvernului de la Moscova anunța înainte de începerea reuniunii că o va discuta în detaliu cu președintele Vladimir Voronin. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, pentru că, cel puțin din comunicatele oficiale, orice referință la problematica transnistreană liprește.

Totodată, în ajunul Summitului CSI la Chișinău un prim-vicepremier rus, Igor Shuvalov, a declarat agenției Reuters că Rusia susține reactivarea planului Kozak, privind reglementarea transnistreană. Planul Kozak a fost promovat de Vladimir Putin în 2003, pe când era președinte la Kremlin, și respins în ultima clipă de Vladimir Voronin. El prevedea federalizarea Moldovei cu Transnistria, accesul autorităților transnistrene în Guvernul și Parlamentul de la Chișinău și menținerea trupelor ruse în stânga Nistrului, ca o garanție pentru noua federație.

Tot în legătură cu Summitul, presa rusă scria zilele trecute că Parlamentul Republicii Moldova n-a avut suficient curaj pentru a cere retragerea armatei ruse din Transnistria și îl citează de asemenea pe ministrul rus de externe,Serghei Lavrov, care într-un interviu pentru postul de radio „Eho Moskvi” a declarat că Moscova continuă să depună eforturi pentru reglementarea conflictului transnistrean, iar Președintele Dmitri Medvedev s-a implicat personal în a pregăti o întîlnire dintre omologul său moldovean, Vladimir Voronin și liderul transnistrean, Igor Smirnov.

Cum ar putea fi explicată lipsa din relatările oficiale a oricărei referințe la Transnistria în raport cu declarațiile făcute de diplomații ruși, îl vom întreba pe Eugen Revenco, Director de programe la Asociația pentru Politică Externă de la Chișinău.

Elena Cioina: Domnule Revenco, bună dimineața.

Eugen Revenco: Buna dimineața.

Elena Cioina: Domnule Revenco, cât de plauzibil vă pare ca premierul Putin în discuțiile pe care le-a purtat la Chișinău să nu fi abordat de loc problematica transnistreană?

Eugen Revenco: În primul rând,prim-ministrul Putin nu mai este președintele Putin, de aceea și cercul de întrebări care le abordează ar putea fi unul diferit, chestiuni cu caracter preponderent economic. Și de altfel, tematica transnistreană a fost totuși pe agendă. Chiar după întrevedrea cu Prim-ministrul Greceanîi, s-a anunțat că au avut discuții pe marginea chestiunii transnistrene. Dacă examinăm mai atent, o să observăm că și unele elemente din pachetul propus de Chișinău au fost abordate, bunăoară reluarea exporturilor către România a energie electrice de la centrala de la Cuciurgan, care este deținută de compania rusă RAO EES. Or, în pachetul propus de Chișinău, recunoașterea proprietății Federației Ruse, era una din condiții și acum vedem că Chișinăul s-a angajat deja să efectueze aceste transporturi, autorizînd exporturile.

Într-o altă ordine de idei nu putem să sperăm la prea multă rezolvare a problemelor cu Prim-ministrul Putin, acum, la Chișinău, deoarece, cum a spus și Ministrul de externe Lavrov, președintele Medvedev este angajat într-o discuție, de a-i pune la masa de tratative pe Voronin și Smirnov. Or, progrese mari în acest sens nu observăm.

Valeriu Cater: Domnule Revenco, dar de ce totuși orice referință la problema transnistreană, oricât ar fi ea de formală lipsește din relatările oficiale. Să însemne asta cumva că, să zicem, oferta Moscovei nu mai e pe placul Chișinăului și atunci evită să facă referință la un eventual eșec diplomatic?

Eugen Revenco: Se pare că Moscova înca nu a avut altă ofertă decât planul Kozak, din momentul de când l-a elaborat. În câteva rânduri, în aceasă vară și iată acum Vicepremierul Șuvalov a readus în discuții memorandomul Kozak, ca răspuns la propunerea de pachet care a fost cândva transmisă de Chișinău.

Valeriu Cater: Deci, declarațiile primvice-premierului rus, Igor Shuvalov, pot fi înțelese foarte clar, că Rusia insistă pe memorandomul Kosak și probabil nu vede o altă soluție a conflictului?

Eugen Revenco: Da, anume așa trebuie înțeles, mai ales că Federația Rusă este cea care a intenționat și a solicitat mărirea numărului contingentului de pacificatori în regiune. Asta nicidecum nu se înscrie în altă logică, decât cea a memorandumului Kozak.

Elena Cioina: În acest caz cum credeți că ar trebui să procedeze autoritățile moldovene?

Eugen Revenco: Autoritățile moldovene cred că trebuie să fie preocupate de păstrarea liniștei și păcii în regiune, în special în contextul alegerilor care se apropie acum în Republica Moldova, alegerile parlamentare. Or, în preajma alegerilor ar putea exista, sau cresc riscurile unor destabilizări, așa cum au fost se pare că și în iarna acestui an.

Valeriu Catir: Dar, credeți că mai e necesară o înîlnire dintre Voronin și Smirnov, pe care, potrivit presei ruse, s-ar fi angajat s-o medieze președintele Medvedev personal?

Eugen Revenco: Având în vedere că pe frontul acestor consultări nu sunt mari progrese, comunitatea internațională are nevoie de o dinamică pozitivă, ca să poată arata cel puțin la Reuniunea Ministerială a OSCE că iată este un progres. Ar fi și un progres pentru Federația Rusă, după războiul din Georgia, dar și pentru Republica Moldova ar putea, eventual, să micșoreze riscul unor escaladări sau tensionări a situațiilor în preajma alegerilor parlamentare. Deși, faptul că cei doi se vor întîlni, vor discuta despre chestiuni care nu țin de soluționarea conflictului, nu garantează că pacea va exista permanent. Avem o prezență militară în regiune care trebuie să-și facă lucrul…

Elena Cioina: Domnule Revenco, vă mulțumim.