1 Victor Chirilă, Director de Programe APE: Ce așteaptă Europa de la noua administrație americană? Cum ar putea arăta viitoarea cooperare între SUA și UE, pentru că în trecut, cel puțin în timpul primului mandat al lui Bush, parteneriatul transatlantic nu a funcționat prea bine. Au existat nemulțumiri mari în UE. Se așteaptă îmbunătățiri în acest sens, odată cu venirea lui Obama? Și care ar putea fi impactul pentru RM?
Nicu Popescu, Expert la Consiliul European pentru Relații Externe de la Londra: Fără îndoială că se așteaptă o îmbunătățire. Barack Obama este extrem de popular în Europa, este de fapt candidatul Europei la alegerile din Statele Unite, dacă putem utiliza această formulă. Ne aducem aminte că Obama a fost aclamat în timpul vizitei sale la Berlin și cred că, în acest sens, faptul că anume el a fost ales președinte al Statelor Unite creează un nou context pentru relațiile transatlantice, în condițiile în care disensiunile dintre administrația Bush și majoritatea statelor europene, cauzate de războiul din Irak în 2003, au marcat foarte mult aceste relații. Și iată că acest bagaj al unor disensiuni și chiar tensiuni foarte serioase dintre Europa și Statele Unite este într-un fel aruncat la coșul de gunoi. Un al doilea element ce are potențialul de a facilita relațiile transatlantice ține de faptul că administrația președintelui Bush a fost extrem de discreditată, inclusiv în Europa, de abuzurile din Guantanamo Bay și Abu Ghraib – și în acest context, o ruptură drastică de abuzurile din timpul administrației Bush va facilita noul dialog transatlantic. În același timp, trebuie să ne dăm seama că o bună parte dintre problemele structurale din relația transatlantică nu vor pleca nicăieri. Una din ele ar fi faptul că majoritatea aliaților europeni ai SUA nu sunt suficient de implicați în soluționarea problemelor din Irak și Afganistan. Barack Obama a promis că se va concentra mai mult pe câștigarea războiului din Afganistan și că, eventual, va retrage trupele din Irak. Și în acest instinct al său el este mult mai aproape de majoritatea liderilor europeni. În același timp, trebuie să înțelegem că majoritatea statelor europene sunt destul de reticente față de ideea de a trimite mai multe trupe în Irak sau în Afganistan. Și faptul că Obama devine președintele SUA nu înseamnă că Germania, de exemplu, este gata să-și mărească prezența în Afganistan ori să ajute America mai mult în stabilizarea situației din Irak. Deci, venirea lui Barack Obama la președinție creează un nou context, o nouă atmosferă, mai mult confort psihologic pentru relația transatlantică. Potențial, aduce Statele Unite și Europa mai aproape una de alta în rezolvarea unor probleme ca Iranul sau ca Afganistanul, dar nu soluționează automat existența unor anumite divergențe sau diferențe în abordarea de către UE a relațiilor cu Rusia sau disponibilitatea statelor membre ale UE de a se implica în Afganistan.
Lina Grâu, Coordonator de Program APE: În ce măsură criza economică ar putea să aibă un impact asupra relațiile Statelor Unite cu Rusia, după aceste alegeri? De ce natură ar putea fi acest impact?
Nicu Popescu: Deocamdată nu știm cât de serioasă și cât de lungă va fi criza. Și cred că la această etapă nu putem presupune cum vor ieși Rusia și Statele Unite din această criză. Cert este că, la această etapă, Rusia este într-o anumită măsură șocată de faptul că piața financiară rusă s-a aflat în liberă cădere. De fapt, piața financiară rusă a avut cea mai pronunțată cădere din lume, inclusiv cu piețele financiare din Statele Unite, China sau Brazilia. Într-un fel sau altul, elitele din Federația Rusă se află într-o stare de reconsiderare a poziției lor. Rusia, cel puțin pe termen scurt, se mișcă spre o poziție ceva mai puțin ambițioasă și ceva mai puțin zgomotoasă în relațiile internaționale, pentru că încearcă să înțeleagă care vor fi consecințele pe termen lung ale crizei și care va fi impactul asupra Rusiei. Deci, dacă doriți, astăzi Rusia intră într-o nouă fază de incertitudine și, după șapte ani de ascensiune clară, ea se află într-o stare de pauză sau chiar în una de recul. Cel puțin, pe termen scurt.
Lina Grâu: Mai mulți politicieni de la Chișinău au declarat, după victoria lui Obama, că speră că aceasta înseamnă o mai mare susținere a Statelor Unite pentru RM, atât în dialogul cu Rusia pe segmentul transnistrean, cât și pentru democratizarea societății moldovenești. Alții au spus că această democratizare trebuie să vină din interior și atunci și partenerii occidentali vor fi mai dispuși să ne ofere sprijinul. Dvs. cum vedeți lucrurile?
Nicu Popescu: Nu există niciun dubiu – calitatea relațiilor dintre RM și SUA sau dintre RM și UE va depinde, înainte de toate, de calitatea reformelor din RM. Nivelul sprijinului oferit Moldovei va depinde în mare parte de procesele de democratizare, de calitatea alegerilor de anul viitor și, din această perspectivă, nu cred că președintele Obama se gândește ori s-a gândit vreodată anume la RM. Pentru că în cazul unui stat precum RM politica este decisă în mare parte de oficialii din Departamentul de Stat, care nu se schimbă. Și cred că politica SUA față de RM va avea un nivel destul de înalt de continuitate. Totodată, nu știm care va fi noul ton al relațiilor dintre SUA și Rusia, și acest lucru ar avea un impact indirect asupra RM. Dar, dacă doriți, două tendințe structurale vor determina noua tonalitate a relațiilor ruso-americane. Multe lucruri vor depinde de acea echipă de politică externă pe care și-o va alege Barack Obama și, în același timp, foarte multe vor depinde de impactul crizei financiare asupra Rusiei.
Lina Grâu: Dacă e să vorbim de Cooperarea Economică la Marea Neagră sau de alte structuri regionale la care RM este parte, în ce măsură calitatea de membru în organizații de acest fel este de natură să impulsioneze integrarea noastră europeană? Sau, dimpotrivă, ne ancorează în continuare în spațiul euroasiatic?
Nicu Popescu: Cred că adevărata cale spre integrarea europeană este mai curând necesitatea de a utiliza astfel de organizații pentru a promova reformele și de a rezolva problemele de care se ciocnește RM. În acest sens, cooperarea regională, inclusiv cu statele de la Marea Neagră, este un pas înainte spre integrarea europeană. Însă trebuie să ne dăm seama că participarea într-o organizație sau alta, indiferent de încărcătura simbolică a acestora, nu soluționează în sine problema apropierii de UE, pentru că acest tip de organizații trebuie să servească, de fapt, drept instrumente de reformare și europenizare a țării. Or, în această perspectivă, organizația pentru cooperare la Marea Neagră presupune anumite instrumente care pot facilita aceste reforme, inclusiv prin cooperarea cu statele din regiune, însă acest lucru nu se face automat.
Victor Chirilă: Aici, fără îndoială, nu putem să nu menționăm implicarea UE prin Sinergia la Marea Neagră. Evident că, deocamdată, această implicare se bazează pe structurile existente deja în regiune și, la etapa inițială fiind, nu vedem care e valoarea adăugată a implicării UE. Tocmai de aceea, probabil, RM privește reticent această cooperare și dorește o mai mare cooperare în domeniul Parteneriatului Estic, care este în fază de proiect și de dezbateri la Bruxelles. Cum vedeți dvs. lucrurile din perspectiva unui Parteneriat Estic cu UE, care la Chișinău se dorește a fi o nouă platformă sau un nou instrument ce ne-ar apropia mai mult și chiar ne-ar plasa pe traiectoria integrării noastre graduale în UE?
Nicu Popescu: Parteneriatul Estic și procesele de cooperare la Marea Neagră sunt în mare parte complementare. Parteneriatul Estic este un proiect mult mai politic, mult mai vizibil pentru UE, care va aprofunda și mai mult relațiile dintre RM și UE. Totodată, rețelele de cooperare în regiunea Mării Negre, inclusiv inițiativa europeană privind Sinergia Mării Negre, vizează niște obiective mult mai puțin politice, mult mai tehnice, legate de niște proiecte foarte concrete de cooperare în domeniul transportului sau al protecției mediului. Din această perspectivă, cred că RM trebuie să se concentreze pe extragerea a cât mai multe beneficii concrete, tehnocrate chiar în cadrul regiunii Mării Negre, știind în același timp că obiectivele politice de apropiere de UE vor fi promovate mult mai bine de Parteneriatul Estic. Dar, după cum spuneam, nu există o competiție între dimensiunea Mării Negre și Parteneriatul Estic. Mai degrabă, aceste inițiative sunt complementare. Or, în dimensiunea Mării Negre, RM poate beneficia de mai multe proiecte concrete de cooperare cu România, Bulgaria, Ucraina, Turcia, plus asistența UE.
Victor Chirilă: La 13 octombrie, miniștrii de Externe din UE au adoptat acele concluzii referitoare la RM, care spun că UE este pregătită să înceapă negocierile pentru elaborarea noului acord cu RM. Se spune că UE este gata să facă acest lucru în contextul Politicii Europene de Vecinătate, dar nu se spune nimic despre gradul de pregătire al RM pentru începerea negocierilor. Cum poate fi interpretată această omisiune?
Nicu Popescu: Mesajul este destul de explicit în Concluziile Consiliului de Miniștri al UE, pentru că în acele concluzii este menționat clar faptul că UE așteaptă de la RM să respecte toate standardele și normele democratice în cadrul campaniei electorale, care deja a început și că de calitatea acestor alegeri va depinde, în mare măsură, atât viteza, cât și profunzimea dezvoltării relațiilor dintre RM și UE.
Lina Grâu: În ce măsură credeți că sub aspectul pregătirii echipelor de negociatori, are Republica Moldova oamenii necesari pentru a negocia un viitor acord cu UE, este diplomația moldoveană la un nivel suficient de pregătire pentru a face față unor cerințe crescânde din partea UE?
Nicu Popescu: Cred că niciun stat din Europa Centrală și de Est nu are suficienți specialiști pregătiți, care cunosc foarte bine UE și care pot negocia foarte bine cu UE. În același timp, cred că adevărata problemă pentru RM nu ține de faptul că Ministerul de Externe sau secretariatul comisiei pentru integrare europeană nu ar fi suficient de pregătite, ci mai curând ține de faptul că majoritatea ministerelor sectoriale, de la Ministerul Agriculturii, până la cel de Interne, nu au specialiști ce ar fi gata să promoveze reformele cerute sau coordonate cu UE. Deci, principala problemă nu ține de faptul că nu există suficienți negociatori buni cu UE, ci mai degrabă de faptul că majoritatea structurilor de stat nu sunt pregătite să promoveze acele reforme care sunt absolut necesare pentru apropierea Moldovei de Europa.
