Razboiul gazelor ce a izbucnit intre Rusia si Ucraina a facut multe victime economice in Europa in general, si in Europa de Sud-est, in particular. Se pare ca in viitorii cativa ani, conflictele pe marginea livrarii si tranzitului de gaze vor fi constante in relatiile dintre Rusia si Ucraina. In cele ce urmeaza incercam sa evidentiem anumite aspecte care trebuie sa ajute tara noastra sa se protejeze in situatii exceptionale similare pe viitor.
Datele problemei
Chestiunea asigurarii securitatii energetice a avansat in topul agendei politicilor publice odata cu sporirea vertiginoasa a preturilor pentru carburanti, dar si revizuirea relatiilor companiei ruse Gazprom cu fostele republici sovietice. Coincidenta sau nu, aceste schimbari cel mai dur au fost simtite de tarile cu orientare pro-occidentala. Sfarsitul anului 2005 și inceputul anului 2006 este momentul primului conflict intre Rusia si Ucraina, si tocmai atunci Republica Moldova a semnat contractul de lunga durata cu Gazprom care prevede trecerea graduala la preturile europene in furnizarea gazului rusesc in Republica Moldova.
Sistarea livrarii gazului in 2009 a dat peste cap argumentul multor economisti si politicieni europeni ca asa ceva pur si simplu nu se poate intampla. Intr-adevar, tinand cont de faptul ca in jur de 80% de gaze rusesti care consuma Uniunea Europeana sunt tranzitate prin teritoriul ucrainean, presupunerea ca Rusia sau Ucraina s-ar incumeta sa sisteze livrarile sau tranzitul ar parea rationale pentru niste experti care provin din tari unde contractele sunt respectate. Dar mizele pe respectarea contractelor par a fi „naive” in realitatea post-sovietica.
Din nefericire, autoritatile moldovenesti se pare ca au contat tocmai pe aceste rationamente, pentru ca nici prin activitati practice si nici in documente strategice nu au oferit solutii pentru asemenea situatii exceptionale. Strategia Energetica si Conceptia Securitatii Nationale puncteaza transant problema: lipsa diversificarii furnizorilor de gaze naturale, dar nu identifica sistarea livrarilor ca un risc real si nici nu ofera solutii realizabile in timp util. Or, aceasta este o problema foarte serioasa: spre deosebire de petrol gazul natural este mult mai greu de transportat: prin conducte de gaz (ceea ce presupune investitii importante si relatii contractuale de lunga durata pentru ca investitiile in infrastructura ar putea fi recuperate) sau prin constructia uzinelor de lichefiere a gazelor (care iarasi sunt foarte scumpe). Pe deasupra, intreruperea livrarii gazelor inseamna ca odata cu reluarea livrarii intreaga infrastructura trebuie verificata din motive de securitate. Aceasta inseamna ca din punctul de vedere a livrarii gazelor Republica Moldova trebuie sa faca fata unui „blestem geografic” și gazul natural care provine dintr-o singura sursa este tranzitat printr-o singura tara, lucrul care este greu de schimbat in viitorul apropiat.
In cautarea colacului de salvare
Conflictele din 2006 si 2009 demonstreaza ca asemenea „felicitari de Revelion” consumatorii europeni (inclusiv moldoveni) pot primi si pe viitor. De aceea este normal sa incercam sa identificam posibile solutii. Cum am demonstrat anterior situatia cu infrastructura pentru livrarea gazelor naturale este greu de schimbat intr-o perspectiva de scurta durata, ceea ce inseamna ca nu este posibil de pregatit pentru situatii exceptionale de sistare a livrarii gazelor. Mai jos incercam sa oferim solutii in functie de gradul de dificultate de implementare, de la cele mai usoare spre cele mai grele.
a. Viitoarele contracte cu Gazprom-ul Moldova trebuie sa le negocieze astfel incat acestea sa expire la mijloc si nu la sfarsit de an.
In mod normal, aceasta va da Moldovei un mic ragaz si o face mai putin vulnerabila in situatia in care Gazprom-ul ar putea face presiuni de majorare a preturilor sau in cazul cand conducerea Rusiei ar dori sa utilizeze gazul ca instrument de presiune / influenta politica asupra Moldovei.
b. Conservarea energiei
Pana in prezent in Moldova conservarea energiei a fost o chestiune pur retorica si pe care nici guvernul, nici producatorii, nici consumatorii nu au tratat-o la modul serios. Se estimeaza ca numai la transportarea energiei termice pierderile sunt de circa 10-15%, iar alte 5-10% se pierd cand ajung in case. „Razboiul gazelor” trebuie sa schimbe filozofia utilizarii energiei in Moldova. c. Miza mai mare pe energia electrica
Moldova trebuie sa considere la modul cel mai serios diversificarea balantei energetice, mizand mai mult pe energia electrica, inclusiv din resurse regenerabile, in vederea reducerii vulnerabilitatilor fata de tarile de furnizare si tranzit a gazului natural. Oare nu a venit timpul de a reconsidera oferta Romaniei facuta Republicii Moldova vizavi de participarea la finalizarea constructiei centralei atomo-electrice de la Cernavoda?
d. Rezerve de pacura, carbune, etc. pregatite din timp
Este o reteta cel mai usor si necesar de implementat. Practic toate obiectivele energetice importante din Republica Moldova pot functiona utilizand aceste resurse „traditionale” si relativ ieftine. Insa aceste resurse sunt foarte daunatoare mediului ambiant si nu sunt mai putin eficiente din punct de vedere energetic. Dar fiind utilizate pentru o scurta perioada de „soc energetic” nu ar reprezenta o problema.
e. Explorarea resurselor proprii de gaze
Actualmente extractiile de gaze (s. Victorovca, r-l Cantemir)acopera doar 0,1% din consumul intern de gaze al Moldovei. La moment nu exista prospectiuni exacte, estimarile expertilor variaza de la unele conservatoare (adica mai mult nu este) la cele foarte optimiste (precum ca la adancimi mari ar fi rezerve uriase). In cazul in care se adeveresc prognozele optimiste vom reduce si dependenta energetica, dar si vom avea o „perna” interna pentru situatii exceptionale.
f. Constructia propriilor rezervoare de gaz
O solutie relativ scumpa, dar folosita de mai multe state in asemenea situatii, inclusiv de Ucraina. De obicei aceste rezervoare contin cantitati de gaze necesare pentru cel putin de 30 de zile lucratoare. Romania, de pilda, la inceputul lunii ianuarie avea rezerve suficiente pentru 60-80 de zile fara importuri de gaze rusesti ceea ce este incomparabil mai mult decat cele 48 de ore pe care le-au avut nordul si centrul Republicii Moldova in ziua de 7 ianuarie 2009. Totodata, criza gazului demonstreaza ca in Strategia Nationala de Dezvoltare securitatea energetica trebuie in mod imediat avansata in lista celor mai importante prioritati care sa fie reflectata si in bugetul public. Probabil ca ar fi necesar chiar de renuntat la careva din obiectivele anuntate pentru 2009 de reconstructie a retelei de drumuri nationale si de alocat resursele pentru constructia unor gas-holdere pentru pastrarea gazului in stare naturala sau lichefiata (LNG).
g. Asigurarea legaturii cu sistemul de gaze din Romania in directia vest-est
Romania are acces la gaze naturale mult mai diversificat, depinzand de gaze rusesti in proportie de 31%. Aceasta dependenta poate fi redusa daca se realizeaza proiectul Nabucco, iar dependenta de tranzitul prin teritoriul Ucrainei poate fi in continuare redusa daca Romania va participa la proiectul rusesc „Southstream”. Conectarea Moldovei poate avea sens din punct economic in timpuri de „pace”, dar si mai mult in situatii exceptionale.
In loc de concluzii
Evenimentele recente au demonstrate inca odata vulnerabilitatile enorme ale Republicii Moldova in fata riscurilor energetice. Din pacate, in anii precedenti foarte putin a fost facut nu doar pentru asigurarea securitatii furnizarii de gaze naturale, dar si pentru managementul unor situatii critice. Blocarea livrarii gazelor (daca continua) poate rezulta in costuri enorme, ce mult depasesc resursele care ar putea fi investite pentru managementul acestor riscuri. Poate macar recenta criza va face ca si considerentele de securitate energetica sa fie luate la modul serios in Republica Moldova?
