Cea de-a 45-a Conferință de Securitate de la Munchen, desfășurată săptămâna trecută, a dezvăluit mai multe aspecte importante legate de sfera relațiilor internaționale, evidențiind noi posibilități pentru sistemul politic mondial…
NOILE PRINCIPII ALE POLITICII EXTERNE AMERICANE. Platforma oficială în baza căreia urmează să se desfășoare actuala politică externă a SUA rămâne deocamdată necunoscută, cu excepția principiilor de bază din care va reieși Washingtonul, construind relația sa cu ceilalți exponenți ai relațiilor internaționale. Conferința de la Munchen a devenit locul unde pentru prima dată reprezentantul oficial american a prezentat lumii modelul afacerilor externe și internaționale vizat de noua administrație a SUA. Pilonii acestei concepții constau în dialogul și cooperarea pe care va miza Casa Albă, atunci când va relaționa cu statele lumii. Afirmația lui Joe Biden – „America are nevoie de comunitatea internațională, la fel cum și comunitatea internațională are nevoie de America” – exprimă perfect opțiunea SUA în favoarea unui sistem internațional bazat pe principii de paritate. Cu un apel similar înaltul oficial american s-a adresat către Rusia, opinând totodată dezacordul SUA cu privire la recunoașterea independenței Abhaziei și Osetiei de Sud prin dezmembrarea lor cu forța din componența Georgiei (cu care, în debutul lui 2009, a fost semnat, la fel ca și cu Ucraina, un acord de parteneriat strategic). Din discursul vicepreședintelui american mai este clar că SUA doresc să detensioneze relațiile cu Rusia, promițând cooperarea în problema scutului antirachetă din Europa Centrală și coordonarea activităților în cadrul NATO. Totuși, Biden nu a făcut referire la demersurile ruse privind formarea unui nou sistem de securitate pentru spațiul euro-euroatlantic.
De asemenea, Joe Biden a subliniat dezaprobarea Washingtonului față de încercările Rusiei de a-și revendica dreptul „legitim” de a influența vecinătatea sa apropiată. Partea americană a lansat câteva remarci critice privitor la faptul că anumite state (Rusia) doresc să dicteze și să influențeze deciziile altor actori (Georgia și Ucraina), care pentru aspirațiile lor euroatlantice au fost supuși unor acțiuni represive din partea Moscovei, cu scopul de a determina abandonarea de către fostele republici sovietice a vectorului lor pro-occidental. Chiar dacă SUA alături de ceilalți actori europeni au nevoie de Rusia în dosarele legate de Afganistan, Iran, neproliferarea și limitarea armamentului militar etc., Washingtonul nu este dispus să-și minimizeze influența asupra partenerilor săi din Europa de Est (Tbilisi și Kiev). Astfel, pe lângă dialog și cooperare pe marginea unor subiecte de securitate regională și internațională, Casa Albă promite Kremlinului o prezență americană continuă în vecinătatea sa, nu doar prin instrumente de „soft power” și „low policy” focusate pe promovarea și apărarea valorilor democratice, dar și prin cele de „high policy”, exprimate prin susținerea mișcărilor pro-occidentale din statele post-sovietice, cu minimizarea influenței ruse.
EUROPA. ÎN CONTINUARE POLARIZATĂ. Nici conflictul militar din Georgia și nici criza gazelor nu au contribuit la consolidarea reală a poziției europenilor vizavi de Rusia. În cadrul Conferinței de la Munchen, Franța s-a remarcat prin faptul că a susținut fără nicio rezervă proiectul rus de constituire a unui spațiu de securitate de la „Vancuver până la Vladivostok”. Președintele francez Nicolas Sarkozy a evidențiat necesitatea reapropierii Rusiei de UE, invocând faptul că „după criza gazelor și războiul din Georgia trebuie să fie restabilită încrederea dintre cei doi parteneri”. De asemenea, liderul francez s-a arătat convins că Moscova nu reprezintă o amenințare militară pentru NATO și UE. Germania s-a arătat neutră față de Rusia, concentrându-se pe principiul „securității colective” care, în opinia cancelarului Angela Merkel, trebuie să fie reflectată în noua strategie de securitate a NATO. Una dintre ideile centrale evocate de oficialul german relevă importanța pe care o deține NATO. „Indulgența” liderului german față de Rusia poate fi explicată prin faptul că în viitorul apropiat în Germania vor avea loc alegeri, dar și prin aceea că, deocamdată, relațiile economice ruso-germane domină factorii de decizie de la Berlin.
Spre deosebire de primele două, Polonia și Cehia au criticat în mod tranșant Rusia pentru poziția ocupată în timpul crizei gazului. De asemenea, viceprim-ministrul ceh, Alexandr Vondra, și prim-ministrul polon, Donald Tusk, au reiterat necesitatea staționării elementelor scutului antirachetă american pe teritoriul țărilor lor, drept element de apărare pentru Europa, precum și ca măsură preventivă. Atitudinea celor două foste țări socialiste se deosebește radical de cea a Vechii Europe care, în pofida amplificării agresivității ruse, refuză în continuare să abordeze la modul serios emanciparea periculoasă a Moscovei. Argumentul ce poate justifica poziția Cehiei (actuala președintă a UE) și a Poloniei rezidă nu doar în trecutul socialist comun și frica față de eventualitatea ocupației de către colosul din Est, ci și în faptul că, cu cât mai mult sunt afectate statele din Noua Europă de acțiunile Rusiei (criza gazului și avertismentele privind transformarea Cehiei și Poloniei în ținte ale rachetelor ruse, în cazul desfășurării elementelor scutului antirachetă pe teritoriul lor), cu atât mai mult se intensifică discrepanțele între ele și actorii „Europei celor 15”… NATO și UE, la nivel de secretar general de organizație și comisar european – respectiv, Jaap de Hoop Scheffer și Javier Solana -, au susținut poziția ceho-polonă, constatând cu regret că, în pofida activității în comun în domeniul securității europene, nivelul de neîncredere față de Rusia continuă să prevaleze. Așa cum, se pare, eterogenitatea UE va depinde de acțiunile Rusiei și SUA, precum și de gradul de convergență dintre acestea, cu cât mai conflictuale vor fi relațiile dintre cele două deja „foste superputeri”, cu atât mai incoerentă va fi Uniunea Europeană din punctul de vedere al politicii sale externe.
ÎN LOC DE CONCLUZIE. Conferința de la Munchen a accentuat existența unui teren fertil pentru noi confruntări dintre Occident și Rusia. După obstrucționarea extinderii NATO spre Est prin refuzul acordării MAP-urilor Georgiei și Ucrainei, Rusia forțează Occidentul să renunțe la scutul antirachetă american, amenințându-l cu instalarea complexelor de rachete „Iskander” în regiunea Kaliningrad. De asemenea, la Munchen s-a adeverit faptul că ideea scutului american capătă tot mai mult teren în rândul politicienilor (cândva mai rezervați) din Polonia și Cehia, drept consecință a succesului iranian în lansarea propriului satelit în cosmos, dar și a comportamentului Rusiei în raport cu statele din vecinătatea sa. Aceasta coincide cu semnarea de către Rusia și Belarus a unui acord privind constituirea unui sistem de apărare antirachetă comun, care prevede axa Rusia/Kalingrad-Belarus, convingerea Kârgâzstanului de a închide baza militară din Manas pentru militarii americani, precum și înființarea, de către statele Organizației Tratatului Securității Colective, a unei forțe de reacție rapidă, capabilă să intervină în cazul lezării intereselor vreuneia dintre părți. Din aceste considerente, relația dintre SUA și Rusia va continua să modeleze relațiile internaționale, influențând în mod direct sau latent nu doar UE, dar și celelalte centre emergente ale comunității internaționale (China, India, Brazilia etc.) și participând volens nolens la construirea unei lumi multipolare mai mult sau mai puțin divergente.
Denis Cenușă, expert în Relații Internaționale, http://cenusadi.wordpress.com
