Diplomații ruși recunosc că Kremlinul, convocând întrevederea dintre Voronin și Smirnov, asistați de Medvedev înainte de alegerile parlamentare, încurajează menținerea la putere a comuniștilor în Moldova, a relatat pentru Europa Liberă reporterul cotidianului moscovit Kommersant Vladimir Soloviov.
Soloviov a mai spus, într-o discuție fără microfon cu Valeriu Cațer de la Europa Liberă, cu trimitere la surse diplomatice rusești, că președintele moldovean și-a dat demult acordul în privința unei asemenea întâlniri. În cadrul acesteia Voronin și Smirnov, asistați de Medvedev, ar urma să semneze o declarație comună, al cărei conținut nu este, însă, cunoscut deoacamdată.
Ziaristul rus afirmă că la Moscova există teama că scrutinul ar putea fi câștigat de adepții reorientării spre România a Republicii Moldova și atunci Kremlinul a ales să „nu-i încurce”, cum s-a exprimat el, pe comuniști să rămână la putere, așa cum a încercat s-o facă în 2005. O dovadă în acest sens ar putea servi și faptul că președintele Voronin a obținut „cartea verde” și e în permanență prezent în mediile rusești.
Totodată, directorul executiv al Asociației pentru Politică Externă (APE), Andrei Popov, a declarat pentru agenția NewsIn că, atât conducerea de la Chișinău, cât și Federația Rusă ar fi interesate de o întâlnire în formatul 2+1, dar din motive și considerente diferite, chiar divergente. Potrivit lui Popov, din partea Chișinăului interesul este unul eminamente electoral de a demonstra că relațiile cu Moscova se îmbunătățesc și că se produc anumite progrese de formă pe dosarul transnistrean, sau cel puțin că la Chișinău se depun toate eforturile în acest sens.
Din perspectiva Moscovei, interesul pe departe nu este de a face o imagine frumoasă la televizor. Moscova vrea să obțină semnarea unui document intermediar între Chișinău și Tiraspol, un acord privind normalizarea relațiilor, înaintea întrevederii în format 2+1. Un alt scop al Kremlinului este să-și cimenteze abordarea că negocierile trebuie purtate în primul rând între Chișinău și Tiraspol ca părți egale.
Faptul că Tiraspolul vrea o întâlnire intermediară Voronin-Smirnov înainte de această trilaterală, din care Chișinăul nu mai are ce câștiga acum, complică mult calculele autorităților moldovene, spune Andrei Popov. "Personal, nu văd Federația Rusă oferind încă un cadou pe gratis președitelui Voronin și dacă această întâlnire în formatul 2+1 va avea loc, la ea se vor semna documente", a mai spus directorul executiv al Asociației pentru Politică Externă, Andrei Popov.