După 18 ani de independență, RM a ajuns la porțile UE nu doar „cea mai săracă țară din Europa”, dar și mai dezbinată ca oricând: împărțită geopolitic între Est și Vest; ciopârțită teritorial în malul stâng și drept al Nistrului; polarizată pe criterii etnice – în moldoveni în căutare de patrie în străinătate, români cu speranțele în România, ruși cu inima și gândul la Moscova, găgăuzi nostalgici după URSS, ucraineni mai aproape de Kiev decât de Chișinău, bulgari mai aproape de Sofia…
RM de azi este fragmentată social în prea bogați și puțini și prea săraci și mulți; antagonizată politic în democrați și comuniști; dezbinată în tineri ce își văd viitorul în UE și bătrâni/pensionari ce își vor trecutul sovietic înapoi; împărțită în „patrioți” și „nepatrioți”. Cu o astfel de coeziune politică și socială fragilă, RM de azi e mai aproape de terminologia de „stat falimentar”, decât de „țară de succes”.
Alegerile din 5 aprilie și evenimentele ce au urmat au accentuat și mai mult aceste dezbinări din societatea noastră, iar escaladarea lor de mai departe constituie o amenințare reală pentru existența RM ca stat suveran și independent. De fapt, putem spune că RM s află în prezent la o răscruce existențială în evoluția sa, de aceea, calea pe care o vor alege politicienii noștri vă marca profund soarta ei și a noastră. Posibilele soluții pentru a depăși impasul în care ne aflam vor depinde, cu certitudine, de vectorul extern de care se va conduce Chișinăul de acum înainte. Axarea pe aprofundarea integrării în spațiul CSI va însemna abandonarea integrării europene și dezvoltarea după unul sau mai multe modele existente în acest spațiu: Belorusia lui Lukashenko, democrația suverana din Rusia, autoritarismul iluminat din Azerbaidjan etc. Dacă, însă, Chișinăul alege cu adevărat calea integrării europene parcursă de statele din Europa Centrală, realizarea unei concilieri politice asupra viitorului RM cu participarea UE este inevitabilă și esențială.
Săptămâna trecută, dl Kalman Mizsei, Reprezentantul Special al UE pentru RM, a chemat principalele partide politice la dialog și conciliere. Apelul la împăcare făcut de oficialul european denotă că UE nu este dezinteresată de destinul RM, căci, în fond, la mijloc stă și imaginea și credibilitatea UE ca actor politic regional și internațional. De altfel, nu greșesc cu nimic cei care afirmă că evenimentele post-electorale din RM constituie un test serios pentru politica estică a UE și pot, chiar, periclita succesul Parteneriatului Estic ce urmează să fie lansat la 7 mai 2009.
Totuși, concilierea politică, deși este crucială, nu ar trebui să fie atinsă cu orice preț. În opinia, dlui Kalman Mizsei, liderii partidelor trebuie să creeze parlamentul în baza rezultatelor alegerilor din 5 aprilie și să creeze condiții de lucru pentru principalele instituții de stat. Or, în condițiile în care există îndoieli reale vizavi de corectitudinea ultimului scrutin parlamentar, împăcarea formulată de dl Mizsei va avea toate șansele să fie considerată de mulți cetățeni ai RM, care au votat pentru schimbare, ca reprezentând o trădare a aspirațiilor lor de către partidele pentru care au votat: PL, PLDM și AMN. De aceea, concilierea politică trebuie să aducă transformările democratice pentru care a votat la 5 aprilie electoratul celor trei partide democratice, altminteri acestea ar putea repeta soarta PD, PSL și PPCD.
Pentru a evita ca eventuala conciliere politică să fie etichetată ca o nouă cârdășie realizată de partide în detrimentul voinței exprimată a cetățenilor, este important ca UE să participe la negocieri nu doar ca mediator/intermediar, dar mai ales ca negociator activ, semnatar și garant al posibilei viitoare înțelegeri. De asemenea, eventuala înțelegere/împăcare ar trebui să clarifice toate momentele contradictorii care, în caz contrar, ar putea să o dinamiteze în viitor. De exemplu, ea ar urma să prevadă elucidarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor cu participarea UE, altminteri asumarea guvernării în baza rezultatelor din 5 aprilie va fi percepută de mulți cetățeni ca fiind un act de uzurpare a puterii. Violențele postelectorale, însoțite de încălcarea flagrantă a drepturilor omului, au deraiat funcționarea democratică a instituțiilor din domeniul justiției și asigurării ordinii publice și securității RM. Prin urmare, pentru a evita astfel de sincope în viitor, se impune investigarea internațională a cauzelor care au condus la acest colaps instituțional. Mai mult decât atât, evenimentele din și după 7 aprilie au scos la iveală inexistența unei instituții statale ce ar reprezenta și uni pe toți cetățenii RM, indiferent de etnie, stare socială sau opțiuni politice. Desigur, acest rol îi revine președintelui RM, care trebuie să fie deasupra intereselor înguste de partid și să fie o personalitate unificatoare. De aceea, este imperios ca instituția prezidențială să fie reașezată în conformitate cu prevederile constituționale și așteptările tuturor cetățenilor.
Și în final, concilierea trebuie să ancoreze ferm RM pe calea integrării europene. În acest sens, UE îi revine un rol primordial.
Asistența financiară pe care Bruxellesul o acordă țării noastre este importantă, dar nu și fundamentală. Percepția generală a noastră, a cetățenilor de rând, este că banii oferiți de UE guvernului ajung cu greu sau deloc la noi. Nu întâmplător, asistența financiara acordată RM de către Bruxelles nu este un factor ce i-ar convinge pe cetățenii RM să exercite mai multă presiune asupra guvernului lor pentru a accelera implementarea reformelor dictate de integrarea europeană. De aceea, eventuala împăcare între partide trebuie să reafirme integrarea europeană ca obiectiv strategic al RM, iar UE trebuie convinsă să vină cu un set de propuneri/oferte palpabile ce ar motiva, înainte de toate, populația țării. O propunere decisivă/convingătoare ar putea fi formularea unei perspective previzibile și graduale de liberalizare a regimului de vize al UE pentru cetățenii moldoveni, după exemplul statelor Balcanilor de Vest. Numai o astfel de conciliere, negociată și garantată cu participarea UE, poate legitima în ochii electoratului eventualele compromisuri făcute de partidele democratice.
