„Criza ne înădușă! Este o problemă foarte serioasă și ne afectează la toate capitolele indicilor economici” (Președintele Voronin, 29.04.09, NIT TV) „La cererea Bulgariei, Rusia va reexamina problema acordării unui credit în valoare de câteva miliarde de euro pentru construirea centralei de la Belene” (Vladimir Putin, RIA Novosti, 28.04.09)
Se așterne liniștea peste Moldova. Cel puțin asta sugerează declarațiile europene venite pe diverse canale. Cuvântul de ordine al reprezentaților de vârf ai Bruxellesului este „stabilitate” (în traducere, „liniște în periferie”). Ce înseamnă în mod concret asta, nu e foarte clar. Și nici unde poate duce mult jinduita „stabilitate”. Pentru că cel mai stabil regim din acest spațiu rămâne, totuși, cel transnistrean…
O stabilitate politică aparentă
Să presupunem, de dragul demonstrației, că așteptările adepților „consensului” și ai „stabilității” se vor îndeplini și va fi cum cer aceștia. Opoziția intră în Parlament, președintele va fi ales, guvernul va intra în funcție și va face gestiunea crizei economice. Va garanta această evoluție iluziile scenariului de „stabilitate” politică susținut astăzi de actori interni sau externi? Evident, nu. În primul rând, prezența lui Vladimir Voronin „în tot și-n toate” în criza post-electorală. Semnalul e limpede: singurul actor politic decisiv în republică rămâne președintele (proba a fost făcută și de recenta emisiune de la postul TV oficios al comuniștilor, NIT). Aplombul arătat aceste zile nu indică în niciun caz că acesta se va mulțumi, cum declarase, cu o funcție de „simplu deputat”.
Al doilea argument. Ținând seama de ponderea actualului președinte în economia reală a Puterii, oricum s-ar constitui viitoarea echipă conducătoare – președinte-premier-spicher – va fi imposibil un consens eficace. Dacă PCRM merge pe varianta Marian Lupu președinte – bună pentru Occident -, este de așteptat ca rolul de premier să fie preluat de o mână forte, cea care va conduce cu adevărat republica. Iar numele lui Vladimir Voronin revine vertiginos, indiferent cât de neverosimil pare „modelul Putin” în formulă moldovenească. Dacă se optează pentru Vladimir Țurcanu la președinție, semnalul politic de apropiere de Răsărit devine și mai plauzibil, iar Voronin se poate mulțumi cu ceva mai puțin decât premier. Oricare altă formulă de putere, fără prezența unor „grei” din PCRM la manete, nu va avea puterea, doar o va exercita. Niciuna dintre formule nu poate însă aduce consens real și conlucrare cu Opoziția.
În al treilea rând, Opoziția va rămâne cu 40 de mandate (minus potențialul Iuda – dacă o fi doar unul! – de care e nevoie pentru a impune președintele). Cam câte avea și PCRM înainte de anul 2000. Suficient ca vocea Opoziției să fie auzită în parlament, dacă mesajul va fi coerent și unitar. Dar nu numai în Parlamentul RM. Intervenția europenilor în criza de la Chișinău, atâta câtă a fost, a făcut ca, în sfârșit, instituțiile europene să descopere și o Opoziție la Chișinău pe care, cantonate pe regimul Voronin, au neglijat-o nepermis până la alegeri. Asta înseamnă că, de aici înainte, vocea Opoziției va trebui ascultată mai intens și mai competent, inclusiv la Bruxelles. E un avantaj deloc de neglijat. În al patrulea rând, Opoziția are un avantaj politic enorm și pe care comuniștii nu îl aveau sau nu îl foloseau înainte de 2000: strada și piața publică! S-a antrenat în campania electorală pentru asta, iar contextul postelectoral va genera nemulțumiri sociale masive. Polarizarea socială este mai puternică decât oricând, iar spiritul protestatar deșteptat. Blocată de televiziunile oficiale și oficioase ale Puterii, Opoziția va coborî în stradă, tot mai des, pentru a-și face auzită vocea. Căci protestatarii vor fi pe străzi. Îi va „invita”… criza economică.
Stabilitate economică – misiune imposibilă?
Cifrele economice, fie și numai cele publice, arată o situație critică în RM. Sfârșitul alegerilor a făcut să dispară basmul encomiastic și ridicol despre Moldova-cea-neatinsă-de-criza-economică-globală. Realitățile sunt crude. FMI prevede o descreștere în anul 2009 a economiei cu 5% față de 2008 și prognozează o datorie externă de peste 50% din PIB. Exporturile s-au redus cu 20%, remitențele – cu peste 30%, iar importurile au scăzut cu aproape 30%. Economia RM se bazează masiv pe taxarea consumului, deci consecința va fi reducerea încasărilor bugetare. Evident, despre investiții se vorbește tot mai puțin, chiar dacă guvernarea comunistă va încerca, disperată, să privatizeze ce a mai rămas de privatizat. Problema este: cine va cumpăra? Soluția FMI e cunoscută: reducere drastică a cheltuielilor bugetare și majorarea veniturile, inclusiv prin creșterea unor taxe și impozite. Se vorbește nu numai de blocarea salariilor, ci chiar de scăderea lor (10% din salariile bugetarilor). Efectele sociale vor fi majore, în condițiile în care debușeul existent la sfârșitul anilor 90 după prăbușirea rublei, respectiv plecarea la muncă în Occident nu mai există. Din două motive: vizele și diminuarea locurilor de muncă în Vest, dar și în Est. Cine și cum va reuși să producă „stabilitate” în aceste condiții? Și cu ce preț?
Soluții à la russe sau victoria „stabilității” împotriva RM
Contextul global este astăzi nelimpezit, iar cel regional ambiguu. RM rămâne un spațiu de frontieră a cărui apartenență, deocamdată, nu pare decisă. Dar ezitările înaintării frontierei euroatlantice sunt „compensate” copios de activismul Rusei în regiune. Trei elemente trebuie introduse în ecuație: Barack Obama nu dă semne că va fi concesiv cu rușii în măsura în care aceștia ar fi dorit să fie – cel puțin așa percepe Kremlinul ambiguitățile de până acum (vezi și episodul Turkmenistan); alegerile din anul acesta din Germania (care vor putea schimba relația Bruxelles – Moscova în cazul unei garnituri noi la Berlin); imprevizibilitatea Ucrainei (unde miza pe „independentul” Arseni Iateniuk în viitoarele alegeri este din ce în ce mai semnificativă). În aceste condiții, Rusia trebuie să rămână activă pe teren, iar miza geopolitică a RM crește.
În situația unei crize economice dure în republică, a menținerii echipei Voronin la putere și a unor eventuale înțelegeri preelectorale între Chișinău și Moscova, Rusia poate deveni actorul care stabilizează economia micului vecin european. RM a primit anul trecut, prin proiecte în cadrul Planului de Acțiuni, circa 50 de mln. de euro. Destul de puțin, dacă vom compara cu cei 40 mln. USD acordați urgent de Rusia, în ianuarie acestui an, Transnistriei. În pofida crizei interne, Rusia găsește resurse pentru a regla conturi geopolitice. Astfel, cei circa 400-500 mln. de euro necesare RM pentru o echilibrare economică pe termen scurt ar putea veni urgent de la Moscova. Ce va cere în schimb? Nimic din ceea ce UE cere în mod obișnuit – democratizare, reforme, modernizare. Un singur lucru: stabilitate à la russe. În aceste condiții, spectrul unei stabilizări geopolitice de tip Transnistria la frontiera euroatlantică este mai prezent ca oricând.
