Președintele Vladimir Voronin merge astăzi într-o vizită oficială la Moscova. Serviciul de presa al presedintiei anunță că potrivit programului vizitei, Vladimir Voronin va avea intrevederi bilaterale cu președintele rus, Dmitri Medvedev și cu premierul, Vladimir Putin, cu care va pune în discuție relațiile dintre Moldova si Rusia. Deși nu se știe cu exactitate, se presupune ca va fi abordat subiectul alegerilor anticipate din Moldova precum si conflictul transnistrean. Tot azi, Vladimir Voronin va depune flori la Monumentul Ostasului Necunoscut din Moscova, cu prilejul marcarii a 68 de ani de la inceputul celui de-al II-lea Razboi Mondial, iar în seara zilei va reveni în Moldova.
Într-o declarație făcută în ajun, pentru presa rusă, președintele Vladimir Voronin si-a reluat acuzatiile la adresa Romaniei, Uniunii Europene si a opozitiei. Liderul comunistilor a declarat că Uniunea Europeana ar fi ridicat o cortina de fier pe Prut, iar Romania corupe moldovenii cu pasapoarte romanesti. Voronin a mai spus ca protestele de dupa 7 aprilie au fost „o revolutie a tradatorilor”, iar Moldova urma sa-si piarda independenta, din cauza opozitiei. Totodata, Voronin nu a uitat sa sublinieze faptul ca-si doreste un parteneriat strans cu Federatia Rusa.
Despre vizita președintelui la Moscova, discutăm cu Eugen Revenco, expert la Asociația de Politică Externă de la Chișinău.
Elena Cioina: D-le Revenco, este intr-adevar necesar ca de fiecare data cand merge la Moscova Vladimir Voronin sa ofere un interviu presei rusesti in care sa arunce sageti otravite la adresa Romaniei? Este o atitudine de sef de stat, sau de lider politic aflat in campanie electorala, cum credeti?
Eugen Revenco: Plecarea la Moscova si lansarea unor mesaje urmareste probabil, in primul rand, de a pregati terenul, fundalul, pentru discutii cu partenerii rusi. A le vorbi in limba pe care o cunosc si cu limbajul care le este pe inteles, atat de categoric adesea formulat. Altceva este daca e intradevar necesar ca aceste mesaje atat de buruienos infectate cu invinuiri la adresa vecinilor sau a altor parteneri internationali. Asemenea mesaje sunt inutile in oricare gen de comunicare si nu numaidecat in Federatia Rusa. Nu ne ramane decat sa regretam acest stil si sa ne bucuram ca nu va ramane multa vreme, probabil.
Valeriu Cater: D-le Revenco, putem sa presupunem ca Vladimir Voronin pleaca la Moscova in cautarea unei sustineri electorale. Dar cat de mult a avut de castigat de pe urma sustinerii pe care a avut-o in campania trecuta?
Eugen Revenco: In campania trecuta intr-adevar a beneficiat de un transfer de imagine masiv, prin posurile de televiziune in primul rand din Federatia Rusa, care sunt mai populare decat cele moldovenesti. Regretam! Si, in acest sens, ajutorul, sustinerea și de altfel, in partea Federatiei Ruse n-a fost un effort mare, n-a facut un pret mare și dar pentru liderul de la Chisinau a constituit un aport esential. Nu putem sa-l evaluam in procente, dar putem spune ca multi dintre cetatenii Moldovei, fie ei vorbitori de romana, fie alolingvi și dar tot cetateni ai Moldovei sunt și privesc aceste televiziuni si imaginile de superprieten al Federatiei Ruse ca un vasal devotat, din pacate, cu siguranta i-au adus un beneficiu de imagine cel putin.
Elena Cioina: D-le Revenco, acum Guvernul de la Chisinau cauta nu doar sustinere electorala la Moscova, ci si financiara. Ce ar putea pretinde Moscova in schimbul banilor pe care ii va cere Chisinaul pentru, sa zicem, depasirea crizei?
Eugen Revenco: Prim-ministrul Greceanii a facut deja public ca in cazul acestei vizite se va discuta despre un credit pentru drumuri, infrastructura, posibilitati de liberalizare a comertului cu vinuri si alte produse din Moldova. Noi stim ca in ultima iarna, in decembrie, a fost un tender organizat de Banca Mondiala, tot pentru infrastructura, care insa a fost anulat din cauzaautoritatilor de la Chisinau și cercuri informate din randul diplomatilor vorbesc ca anume presedintele Voronin a fost cel interesat și autoritatile au trucat acel tender si Moldovei I s-a refuzat creditutul. Acum Federatia Rusa nu va pune conditii prea stricte, cum sa fie folosit acest credit, va lasa asta la discretia autoritatilor moldovenesti probabil fovarizarea devotamentului in continuare.
Valeriu Cater: Dar ce inseamna acest tribut de devotament despre care vorbiti? Cat de devotata trebuie sa fie Repubica Moldova incat sa multumeasca autoritatile ruse?
Eugen Revenco: Mie mi se pare ca Republica Moldova adesea face exces de zel, limitandu-si interesele in dialogul cu Federatia Rusa, si se plaseaza ea insasi intr-o pozitie defavorabila, pe cand in relatia cu Federatia Rusa este nevoie de mai multa demnitate si de corectitudine, probabil in afaceri. Situatia in care suntem acum a fost pregatita de mai bine de un an de zile. Ne amintim ca inca in vara anului trecut se vorbea de investitii in infrastructura cu conditia ca iata acus-acus rezolvam conflictul transnistrean. Il rezolvam si iata vin banii din Federatia Rusa. Aceste spirite au fost alimentate de presedintele Voronin, dar vedem ca pana la alegeri n-a reusit sa aduca nici solutionarea, si nici sustinerea investitionalade care era nevoie. N-a reusit nici macar sa restabileasca in masura in care era anterior comertul cu vinuri si produse alimentare.
Elena Cioina: D-le Revenco, dar in general exista vreo sansa ca intr-o zi Moldova sa aiba o relatie de egalitate cu Rusia? Si in ce conditii s-ar putea produce acest lucru?
Eugen Revenco: Mie mi se pare ca Republica Moldova are o viziune deformata a Federatiei Ruse si nu prezinta interesele sale nationale simplu si clar. Nu a obtinut, inca, calitatea de partener credibil. Daca ne uitam anterior cum presedintele Voronin a negociat, vom vedea ca multi dintre cei care i-au fost prieteni acum ii sunt dusmani. Chiar si in acelasi interviu presedintele Iuscenko si Saakashvili sunt adusi ca exemple ale unor revolutii nereusite, dusmanoase, in timp ce in 2005 erau cei mai buni prieteni ai lui, la pregatirea pentru alegerile parlamentare.
In al doilea rand, daca ne amintim, cat de mult presedintele Voronin s-a grabit sa negocieze niste documente si cu acelasi Smirnov, dupa care a renuntat. Cu Federatia Rusa in 2003 a adus-o pana la punctul culminant, ca pana la urma sa renunte. Apoi cu Uniunea Europeana … Acum pe 18 martie, plecand la Moscova unde a promis ca nu merge, dar a mers, a promis ca nu semneaza, dar a semnat. In acest fel, se transforma intr-un partener care nu este credibil. Intr-un partener care poate spune, dar nu o duce pana la capat. Ceea ce este important este ca Republica Moldova sa devina un partener credibil, mesajele pe care le transmite sa fie mesaje sustinute din interiorul societatii si aceste mesaje, cu care merge in afara conducerea tarii, sa fie implementate.
Valeriu Cater: Adica abordand relatia cu Rusia cu demnitate, vei obtine in schimb o atitudine similara? Asta vreti sa spuneti?
Eugen Revenco: Este evident. Dar dupa atata impact de imagine negativa, va fi nevoie de o perioada destul de lunga pentru a restabili credibilitatea in Republica Moldova.