Anatol Țăranu: 2010 – Prima treaptă de ascensiune a Moldovei ca stat european. Radio Europa Liberă. 04.01.2010.

126

Anatol Țăranu: Eu cred că anul 2010 ar putea cu adevărat să devină o primă treaptă de ascensiune a Republicii Moldova spre calitatea de stat european. Pentru asta trebuie să aibă loc alegeri anticipate în condiții cât mai democratice în care trebuie să funcționeze, categoric în mod democratic, spațiul mediatic. Unica șansă pentru noi este ca populația să facă o alegere conștientă, în spiritul democrației. Sunt ferm convins că dacă acest lucru se va întâmpla, majoritatea cetățenilor vor alege partide democratice și vor da un vot de blam Partidului Comuniștilor, care au adus țara într-o criză, când ultimul deceniu a fost un deceniul frânării tuturor proceselor de dezvoltare. Din acest punct de vedere, anul 2010 are toate șansele să devină un început de asscensiune, dar numai cu condiția că segmentul democratic al clasei politice din Republica Moldova trebuie să se manifeste plenar și să depună tot efortul ca acest lucru să se întâmple.

Vasile Botnaru: Uniunea Europeană în avans a creditat noua putere cu anumite favoruri și chiar resurse. Credeți că în 2010 se va întâmpla un progres important sau Brusselul va rămâne în așteptare?

Anatol Țăranu: Eu cred că dacă clasa politică din Republica Moldova va demonstra acele calități de care am vorbit mai sus, Europa și Occidentul va fi încă mai deschis pentru a ajuta Republica Moldova. Această deschidere a Occidentului vorbește despre faptul că transformările din Republica Moldova sunt percepute ca transformări care împing țara spre integrare europeană și spre valorile occidentale. Din acest punct de vedere dacă această dinamică a direcției se va menține, indiscutabil că Occidentul va fi și mai generos față de Republica Moldova și față de guvernarea din țara noastră și invers, dacă noi iarăși vom face un pas înapoi și vom permite ca la guvernare să vină forțe retrograde, eu cred că ajutroarele care vin din Occident vor încetini.

Vasile Botnaru: În 2010 urmează să ia turații reforma Constituțională. Ce pronosticuri aveți pentru această încercare de a schimba Constituția sau măcar o parte din articole, ce efect ar putea avea?

Anatol Țăranu: Schimbarea unor articole din Constituție este un lucru necesar, altminteri am putea să intrăm iarăși într-un blocaj constituțional. Problema este că elaborarea unui text, al unei Constituții noi nu poate fi făcut în termeni foarte restrânși. Riscăm să facem o Constituție rău gândită și pe alocuri nu prea bine asamblată. Noi avem nevoie de o Constituție care ar putea să funcționeze zeci de ani și care ar scoate mai multe probleme din actuala Constituție, inclusiv și de ordin ideologic. Eu nu văd cum acum, de exemplu, pe parcursul a câtorva luni am putea schimba articolul referitor la denumirea limbii, la identitatea noastră națională? Pentru acest lucru este nevoie să existe mai mulți ani o guvernare democratică, în societate să existe o dezbatere democratică. În câteva luni acest lucru este imposibil, de aceea eu nu cred că o Constituție nouă, acum, într-o formulă foarte rapidă este o soluție benefică pentru țara noastră. Putem să amendăm actuala Constituție în punctele ei cele mai nevralgice ca să deblocăm alegerea Președintelui, dar nu mai mult. O Consituție nouă trebuie să fie bine pregătită.