– Cum a fost anul 2009 pentru R. Moldova în relațiile sale cu partenerii occidentali, vecinii și Federația Rusă?
– Concluzia generală este că a fost un an dificil. În primul rând, pentru că evenimentele interne, în particular campania electorală, a afectat negativ evoluția politicii noastre externe în special în prima jumătate a anului 2009. Din cauza instabilității politice relațiile R. Moldova cu UE au fost practic pe punctul de a fi înghețate. De exemplu, negocierile asupra Acordului de asociere cu UE au fost amânate în permanență de către oficialii europeni, până la clarificarea situației. Or, această clarificare a venit abia în urma alegerilor anticipate din 29 iulie, atunci când partidele democratice au câștigat puterea și au format o alianță de guvernământ. Numai după aceste evenimente UE și-a revăzut atitudinea față de țara noastră, nu fără temei, pentru că alegerile din iulie au adus la putere o nouă generație de politicieni, care au drept obiectiv și ambiție să apropie R. Moldova cât mai mult posibil de UE.
În relațiile cu vecinii, de asemenea, putem vorbi de două etape diferite. Prima, cea de până la 29 iulie, a fost una încordată. Relațiile R. Moldova cu România și Ucraina au trecut, practic, prin cele mai dificile perioade din istoria țării noastre. Foarte multe probleme bilaterale au fost suspendate, iar acumularea lor a afectat calitatea relațiilor cu aceste două state extrem de importante pentru noi atât din punct de vedere economic, cât și politic.
După alegerile din 29 iulie, avem o guvernare care înțelege miza reală de a avea relații bune cu aceste state. În relația cu România, a fost eliminat acel regim de vize discriminatoriu pentru cetățenii români, s-a preluat dialogul politic la diferite nivele, a fost semnat Acordul privind micul trafic la frontieră, s-au realizat, deci, mai multe promisiuni, făcute în campania electorală de către partidele democratice aflate azi la guvernare.
În relația cu Ucraina, s-a produs o activizare a dialogului politic atât al nivel de șefi de state, prim-miniștri și mai ales la nivel de ministere de externe. S-au deschis noi oportunități în privința finalizării demarcării frontierei R. Moldova cu Ucraina, în special pe traseul transnistrean. Există chiar și o disponibilitate a UE, prin misiunea sa EUBAM, de a participa la acest proces.
În relația cu Federația Rusă, se observă o anumită încălzire, există anumite începuturi de dialog politic coerent între Chișinău și Moscova. Cred că discuțiile pe care le-a avut prim-ministrul R. Moldova Vlad Filat cu premierul rus, Vladimir Putin, în toamna anului trecut, oferă anumite premise pentru a construi un dialog stabil, sincer și previzibil între Chișinău și Moscova. Totuși, consider că încă sunt probleme de soluționat, nu va fi atât de simplu să construim o relație de încredere și respect reciproc cu Moscova. Există o mulțime de subiecte interne care pot deraia dialogul nostru cu Moscova. Aici mă refer la subiectul neutralității, conflictul transnistrian, parteneriatul cu NATO, aprofundarea relațiilor cu România, privită cu suspiciune de politicienii ruși, sau la activismul unor lideri politici moldoveni prin crearea unui „agiotaj” politic în jurul unor probleme false cum ar fi prigonirea mass-media de limbă rusă, diminuarea statutului limbii ruse sau încălcarea drepturile minorităților vorbitoare de limbă rusă etc.. Am văzut că Rusia este extrem de sensibilă în momentul în care astfel probleme sunt aduse la urechile ei de falși prieteni de la Chișinău.
– În anul 2009 experții spuneau că R. Moldova nu ar trebui să „piardă trenul” și să „profite” de președinția suedeză, pentru că Spania, țara care a preluat președinția UE de la 1 ianuarie 2010 este mai puțin interesată de spațiul estic, în care se află și R. Moldova. Cum vedeți relațiile R. Moldova cu noua președinție a UE în 2010?
– Trenul suedez nu a fost pierdut și acest lucru se datorează schimbărilor din 29 iulie. R. Moldova a obținut de la președinția suedeză a UE promisiunea de a demara negocierile asupra Acordului de asociere, a obținut acordul Bruxellesului de a începe pe parcursul anului 2010 un dialog asupra liberalizării regimului de vize și de a începe negocierile asupra viitorului acord privind crearea unei zone libere de comerț liber aprofundat și comprehensiv cu UE. Pe deasupra, Chișinăul a obținut de la Comisia Europeană și promisiunea unui ajutor financiar substanțial în valoare de peste 100 milioane euro pentru a depăși criza economică, dar nu înainte ca Moldova să semneze un acord de finanțare cu FMI.
Între timp, Guvernul a luat o decizie corectă de a deschide o ambasadă la Madrid (capitala Spaniei, n. r.). Cred că este o decizie oportună, probabil, ea ar fi trebuit să fie luată încă de către guvernul precedent, mult mai înainte. Sperăm că echipa care va merge la Madrid va face față problemelor logistice legate de deschiderea ambasadei, dar și sarcinilor diplomatice care vor fi puse în față și anume de a asigura un dialog stabil și eficient cu Madridul.
– Care sunt așteptările pentru anul 2010 în relațiile cu alți parteneri?
– În a doua jumătate a anului trecut au fost create premise, pentru ca, în acest an, să obținem anumite schimbări calitative în relațiile cu majoritatea partenerilor noștri. Dar acest lucru nu înseamnă că premisele vor fi materializate în mod obligator. Depinde și de situația internă.
Evoluția negocierilor și calitatea dialogului cu UE și SUA va depinde mult de reformele pe care autoritățile moldovene s-au angajat să le îndeplinească.
Plecarea premierului moldovean Vlad Filat la Washington în luna curentă are și alt scop, decât cel de a semna acordul pentru a obține finanțare în cadrul programului „Provocările Mileniului”. Scopul primordial al vizitei sale la Washington este de a trimite un semnal autorităților americane că R. Moldova dorește un alt tip de relații cu SUA, bazate pe un parteneriat strategic.
Nu va fi ușor de realizat acest deziderat din mai multe considerente. În primul rând, R. Moldova nu are o valoare strategică pentru SUA, este o țară mică, săracă în resurse naturale vitale pentru orice economie (petrol și gaz) și nici nu este amplasată într-o zonă geografică importantă pentru SUA. Aceasta nu înseamnă, însă, că SUA sunt total dezinteresate de evoluțiile și procesele politice ce au loc în R. Moldova. Dimpotrivă, SUA sunt interesate ca în țara noastră și în regiunea din care face parte ea să fie promovate valorile democratice, să fie stabilitate politică și economică, de aceea SUA vor susține Guvernul de la Chișinău în realizarea obiectivelor care coincid cu cele ale guvernului american.
Nu trebuie să ne așteptăm că parteneriatul strategic va apărea imediat după vizita lui Vlad Filat la Washington. Acesta va deveni posibil doar dacă va avea la bază o viziune comună care să reprezinte o sinergie a intereselor noastre naționale cu cele pe care SUA le urmărește în regiunea noastră. Această viziune a fost clar exprimată de către vicepreședintele american Joe Biden, în timpul vizitei sale la București în 2009 când a spus că SUA va susține R. Moldova în realizarea reformelor care o vor apropia de lumea euroatlantică. Un mesaj mai clar și mai sugestiv nici nu se putea.
În relația cu Federația Rusă există mai multe probleme subiective care ar putea să aibă un impact negativ. Depinde foarte mult de dialogul pe care îl vor continua autoritățile de la Chișinău cu cele de la Moscova și de calitatea informării autorităților ruse asupra realităților și evenimentelor din R. Moldova. Totodată, nu trebuie să neglijăm nici agenda Federației Ruse în țara noastră, care nu întotdeauna ne este clară. În condițiile în care alegerile anticipate în R. Moldova vor fi evidente, probabil, Rusia va fi tentată să susțină anumite forțe în detrimentul altora. Or, acest joc ar putea răsturna echilibrul politic fragil de la Chișinău. În relația cu Rusia nu este nimic sigur, deocamdată. Sunt anumiți factori care pot asigura fie un dialog coerent, fie să-l destabilizeze.
Cred că anul 2010 va fi unul de bun augur în cooperarea noastră cu România. Atâta timp cât va exista Alianța pentru Integrarea Europeană și vor fi evitate problemele în interiorul ei, cred că vom avea o evoluție stabilă în relațiile noastre cu Bucureștiul. Astfel, cred că vor putea fi rezolvate cele două probleme, dificile, mă refer la semnarea unui acord de parteneriat european cu România, care să reflecte adevărată esență a relațiilor noastre istorice, etnice, politice, economice și culturale, și de asemenea, să fie soluționată problema acordului privind regimul de frontieră, care trebuie să fi un acord pur tehnic și nu unul cu valențe politice.
În relațiile cu Ucraina cred că lucrurile vor fi deveni mai clare după alegerile prezidențiale din această lună din Ucraina. Indiferent cine va câștiga, cred că integrarea europeană va rămâne pentru Ucraina o prioritate. Autoritățile de la Kiev își doresc să semneze cât mai curând posibil un Acord de asociere și să liberalizeze regimul de vize cu UE, iar această conjunctură prielnică trebuie să fie valorificată de Chișinău pentru a găsi soluții de compromis pentru problemele legate de demarcarea frontierei moldo-ucrainene pe traseul transnistrean, implicând tot mai mult UE. Bineînțeles, asistența UE va fi fructificată pe deplin doar dacă autoritățile de la Chișinău și de la Kiev vor reuși să dea dovadă în continuare de voință politică necesară pentru a soluționa împreună problemele care s-au acumulat în relațiile bilaterale.
