Interviu cu Radu Vrabie: Ziua Memoriei. Radio Europa Liberă. 02.03.2010.

280

Radu Vrabie: „Cred că avem nevoie de sărbători care să unească malurile, mai ales în contextul acestor măsuri de încredere care sunt demarate de autoritățile de la Chișinău”.

La 18 ani distanță de la declanșarea războiului de pe Nistru, Parlamentul declară data de 2 martie drept Zi a Memoriei. Despre comemorarea eroilor și victimelor acestui război, și concordia socială discutăm cu analistul politic Radu Vrabie, coordonatorul programului Dialoguri transnistrene al Asociației pentru politică externă.

Europa Liberă: Dl Vrabie, era nevoie de proclamarea unei asemenea zile, atâta timp cât părerile în societatea moldoveană rămân împărțite în privința războiului de la Nistru, ca să nu mai spunem de semnificațiile absolut contrare ce i se atribuie până în prezent pe cele două maluri ale Nistrului?

Radu Vrabie: „Cred că răspunsul meu va fi împărțit în două părți; cu siguranță da, acești oameni aveau nevoie de o sărbătoare pentru că ei au fost militari, au participat în această operțiune și și-au făcut datoria în fața patriei și cred că acest lucru trebuie respectat, în pofida părerii care există despre acest conflict. Până la urmă dacă sunt comemorați veteranii celui de-al 2-lea război mondial, veteranii din Afganistan, cred că și acești oameni au nevoie de o asemenea sărbătoare.

Însă, și aici revin la partea a doua a răspunsului meu, din păcate în Republica Moldova, veteranii, simbolurile, războaiele, sunt utilizate în scopuri politice, ceea ce crează anumite tensiuni între oameni. Nu uitați că și 9 mai este o sărbătoare care trezește anumite nemulțumiri în societate și comemorarea războiului din Afganistan. Însă nu cred că cei care nu au luptat în acest război, pot să condamne sau să aibă anumite atitudini critice față de militari. Poate față de politicieni da, nu însă față de combatanți.”

Europa Liberă: Această zi, 2 martie, și la Tiraspol este privită în cu totul altfel. Poate să devină această o zi a concordiei, a împăcării nu numai malul drept al Nistrului, ceea ce din păcate încă nu s-a întâmplat în 18 ani de la declanșarea conflictului, dar pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Radu Vrabie: „Din păcate comemorările care au loc aici, pe malul drept al Nistrului sunt privite alb-negru, sub forma mai multor stereotipuri. Sărbătorile, comemorările în opinia mea ar trebui să fie unele care să nu despartă ci să unească oameni. Până la urmă, orice război, orice conflict este o tragedie pentru populația locală, mai ales în cazul războiului dintre Nistru, care din punct de vedere militar a fost unul dintre cele mai stranii, au fost frați pe ambele părți ale baricadei. Cred că avem nevoie de sărbători care să unească malurile, mai ales în contextul acestor măsuri de încredere care sunt demarate de autoritățile de la Chișinău.”

Europa Liberă: După 18 ani de la conflict, ce credeți că împiedică cel mai mult apropierea celor două maluri ale Nistrului?

Radu Vrabie: „Sunt foarte mulți factori dacă analizăm acești 18 ani. A fost și lipsa de dorință din partea administrației de la Tiraspol, a fost și o lipsă de consecvență a Chișinăului, și o conjunctură externă nefavorabilă și neînțelegeri între actorii implicați în formatul „5+2”. Sunt o mulțime de factori. Ceea ce cred că este important, și cred că Guvernul actual a înțeles acest lucru, este că rezolvarea conflictului transnistrean nu mai trebuie privită ca pe un eveniment ci ca pe un proces. Aceste grupuri de lucru care au fost formate, aceste măsuri de întărire a încrederii, ar fi un prim pas în demararea acestui proces”.