Nicu Popescu: Suveranitatea Moldovei și Comisia de la Veneția.20.03.2010.

154

Fără îndoială, Moldova este un stat suveran ce are dreptul să își aleagă propria cale de dezvoltare. Însă, în afara dimensiunii pur moldovenești a discuțiilor referitoare la suveranitate, există și un context politic și istoric mai larg, de care trebuie să fie conștient orice stat care dorește să adere la UE.

Uniunea Europeană și integrarea europeană înseamnă anume delegarea suveranității, renunțarea parțială la egoismul statului național și crearea unor mecanisme de intruziune în afacerile interne ale unui altuia. UE nu este altceva decât este un set de instrumente și pârghii prin care statele-membre se amestecă atât în treburile interne ale unui altuia, cât și în treburile interne ale candidaților la aderare. Vrei, nu vrei, dar aceasta este Uniunea Europeană. Iar integrarea europeană nu poate avea loc în condițiile absolutizării suveranității.

Integrarea europeană înseamnă că îți asculți partenerii – le permiți să se implice în afacerile tale interne și te implici și tu în ale lor (prin votul sau pozițiile exprimate la Bruxelles). Cum se manifestă această delegare a suveranității? Un exemplu elocvent este chiar spațiul Schengen. Or, esența noțiunii de „spațiu Schengen” este că Germania sau Austria au delegat dreptul lor suveran de a-și controla frontiera grănicerilor polonezi sau slovaci, care astăzi gestionează frontiera externă a UE.

Astfel, Germania a renunțat la un element extrem de important al suveranității (controlul frontierelor), delegându-l partenerilor săi europeni în schimbul altor beneficii (libera circulație a persoanelor și mărfurilor). Și România, aderând la UE, a renunțat la dreptul suveran de a decide unilateral care e politica sa de vize față de Moldova sau Nicaragua. Or, dacă nu ești gata să pui în discuție unele „elemente ale suveranității” cu partenerii europeni, nici nu te apuca să faci integrare europeană. Repet – nu este vorba de renunțarea la suveranitate, ci la delegarea acesteia.

Diferența dintre „delegarea” și „renunțarea” la suveranitate este următoarea: a renunța la suveranitate înseamnă să nu o mai ai. În UE, însă, suveranitatea nu e cedată, ci delegată și diluată. Acest lucru se manifestă prin faptul că un stat nu pierde dreptul de a decide anumite lucruri, ci îl decide de comun acord cu alte state-membre UE, prin procedura de vot și influența pe care o are la Bruxelles.

Deci, în interiorul UE, România sau Germania nu pierd dreptul de a decide care e politica lor de vize, ci renunță la dreptul de a o face unilateral. La fel, și în alte subiecte, statele UE nu renunță la dreptul de a „decide”, ci la dreptul de a „decide unilateral”. Acest lucru se întâmplă și în afara Europei – orice acord internațional care prevalează asupra legilor naționale este și el o modalitate de a limita suveranitatea oricărui stat. Și Moldova are semnate sute de astfel de acorduri.

Aderarea la UE și suveranitatea

Timp de peste un deceniu, statele din Europa Centrală care au aderat la UE au făcut un efort supraomenesc (de fapt „supra-statal”) de a implementa acquis-ul comunitar. Cu multe dificultăți, dar au făcut-o. Și astăzi sunt în UE – stabile, prospere și democratice. Dar, timp de peste un deceniu – cât au încercat să adere la UE – au tăcut chitic de „suveranitate”. De fapt, negocierile de aderare la UE nu sunt negocieri propriu-zise. „Negocierile de aderare” sunt un proces unilateral de implementare a acquis-ului comunitar.

Acesta e non-negociabil. Aderarea la UE este un proces profund anti-suveran în care Lituania sau Cehia au implementat (fără a putea schimba măcar o virgulă) peste circa 100.000 de pagini de legi pe care nu le-au adoptat ei, ci alte state-membre mai vechi ale UE. Timp de aproape două decenii, Lituania sau Cehia nu au vorbit de suveranitate. Pentru că, știau, numai aderarea la UE le va consolida statul, economia și democrația și, în ultimă instanță, suveranitatea. Anume în procesul de aderare la UE gradul de suveranitate scade, ca apoi să crească după momentul intrării în Uniune. Din momentul aderării, statele nu mai implementează acquis-ul fără a-l putea negocia, ci îl determină prin influența pe care o au la Bruxelles. Deci, orice proces de aderare la Europa Unită trece printr-o fază temporară de scădere a gradului de suveranitate.

În anii 90, Țărilor Baltice li s-a spus: „Implementați recomandările Consiliului Europei și ale OSCE privind statul de drept și protecția drepturilor minorităților și numai așa veți adera la UE. Nu vreți – nu le implementați, dar atunci nici la UE nu veți adera”. Aceasta se cheamă condiționalitate politică. Balticilor nu le-au plăcut multe dintre acele recomandări, dar le-au implementat. Astăzi nimeni nu mai critică acele recomandări. Și atunci când NATO exercita presiuni asupra României și Ungariei să semneze acel tratat de bază prin 1997, care era prezentat drept sfârșitul lumii, multora nu le-a plăcut. Nici în România, nici în Ungaria. Însă de atunci nu s-a mai auzit nimic de el. Iar România și Ungaria sunt în NATO.

Suveranitatea și reforma constituționala în Moldova

Această incursiune în istorie e necesară pentru a înțelege care este relația dintre reforma constituțională din RM, suveranitatea țării, UE și Comisia de la Veneția. Dacă cineva crede că poți merge spre UE evitând condiționalitatea politică și recomandările politice ale UE, care vin prin Comisia de la Veneția, greșește. „Excepții” din astea au încercat să-și negocieze cam toate statele care se aflau sau se mai află în proces de aderare (Balcanii). E o iluzie. Moldova poate încerca să convingă UE că are dreptate. Dar să ignore părerea acesteia (și a Comisiei de la Veneția) este o iluzie care nu e pur și simplu costisitoare. Este o iluzie care poate fi fatală pentru europenizarea Moldovei și, prin urmare, pentru suveranitatea acesteia.

Nu, europenii politicoși nu vor spune aproape nimic. Pur si simplu, acea deschidere de care beneficiază Republica Moldova astăzi se va transforma în închidere. Iar creditul de încredere – în overdraft. Atât. Fără discuții publice, dar cu ușile închise. Iar în momentul în care Republica Moldova se va lovi de ușile închise în Europa, atunci va veni adevărata lovitură pentru suveranitatea statului nostru.