Interviu cu Victor Osipov: In ajunul reluării la Viena a negocierilor 5+2 pentru reglementarea conflictului transnistrean. Radio Europa Liberă. 06.07.2010.

120

Victor Osipov: „nu am discutat despre supărări. Noi am discutat despre agendă și despre situația în procesul de reglementare transnistreană.”

Intors de la consultări diplomatice la Moscova, vicepremierul Victor Osipov a acordat un interviu Europei Libere despre perspectivele reluării unor negocieri consistente în chestiunea transnistreană și speranțele ca Federația Rusă să adopte o poziție constructivă. Valentina Ursu a început prin a-l întreba despre necesitatea relansării negocierilor:

Victor Osipov: „Necesitatea de a relansa negocierile pentru rezovarea problemei transnistrene este incontestabilă, dar, în același timp, sarcina se prezintă a fi una dificilă. Și însuși faptul, că asemenea negocieri la nivel oficial nu se poartă din primăvara anului 2006 este un argument în acest sens. Nu singurul argument al dificultății. Și situația de moment, sau situația actuală conține o serie întreagă de factori, care fac din această sarcină una deloc ușoară. Am reușit să atragem atenția comunității internaționale asupra faptului, că procesul stagnează și trebuie să fie reluat. Am obținut inclusiv luări de poziție la cel mai înalt nivel.”

Europa Liberă: O ultimă ar fi declarația Secretarului de stat al Statelor Unite și ministrului ucrainean de Externe, care au convenit ca țările lor să-și dubleze eforturile pentru găsirea unei soluții negociate a conflictului transnistrean la convorbirile formatului 5+2.

Victor Osipov: „Eu cred și sunt convins, că aceste luări de atitudine, aceste implicări mai active sunt un rezultat, pe de o parte, al activității intense a diplomației moldovenești, a structurii Guvernului, care se ocupă cu reintegrarea, pentru că am purtat negocieri bilaterale în capitalele țărilor, organizațiilor și cancelariilor, care sunt implicate, inclusiv, cele pe care le-ați pomenit. Sigur, au fost și documentele anterioare: Merkel-Medvedev, Medevedev-Ianukovici, mai multe implicări, însă…”

Europa Liberă: Domnule Osipov, nu știm care e poziția Moscovei.

Victor Osipov: „Moscova își spune punctul de vedere prin diplomații săi și vizita mea acolo a fost într-un moment, în care relația Chișinăului cu Moscova s-a complicat un pic. Și era necesar, cred, că înaintea de reuniunea 5+2 de la Viena, care va avea loc pe 7-8 iulie, să facem un schimb de păreri, să luăm temperatura la Moscova, cum s-ar spune.”

Europa Liberă: Sunt supărați demnitarii ruși pe Decretul semnat de domnul Ghimpu?

Victor Osipov: „Se întrevede din documentele emise de la Moscova de diferite instanțe. Însă eu aș vrea să spun, că acum e altceva și eu cred că totuși aspectul emoțional al reacției, pe care Moscova a avut-o, în special prin intermediul Dumei de stat, nu este cel mai important. Nu cred că va produce și efecte practice de aceeași anvergură. Este și o percepție a mea personală, dacă vreți. Și, evident, o speranță.

Întrucât de relațiile Republicii Moldova cu Federația Rusă depind foarte multe sectoare, și economice, dar iată și în diplomație, și în cazul nostru și în rezolvarea problemei transnistrene. Noi nu am discutat despre supărări. Noi am discutat despre agendă și despre situația în procesul de reglementare transnistreană. Însă prezentările care s-au făcut arată că această situație este văzută ca una dificilă și nu se promit, deocamdată, progrese, care ar fi surprinzătoare în ceea ce privește procesul de negocieri.

Dar trebuie, totuși, să menționez că împreună cu negociatorul din partea Federației Ruse am discutat agenda următoarei reuniuni 5+2, care este una mai consistentă decât agendele noastre de la începutul anului. De asemenea, un rezultat al procesului. Deci, cred că abordarea, inclusiv din partea Federației Ruse, va fi constructivă și noi vom putea să începem să discutăm aspecte politice importante, legate de viitoarea reglementare, sau de o posibilă soluție.”

Europa Liberă: Domnule vicepremier, în paralel, discutați și despre aceste cazuri Vardanean, Cazac?

Victor Osipov: „De fiecare dată punem această problemă. Nu pot, însă, comunica astăzi, că am fi obținut un angajament mai eficient din afară pentru a soluționa această problemă, generată de autoritățile transnistrene. Poziția reprezentanților Federației Ruse în acest moment este, că problema trebuie să fie rezolvată în interior.”

Europa Liberă: Cel puțin partenerii Dumneavoastră ruși recunosc că este o încălcare a dreptului omului?

Victor Osipov: „Ei nu doresc să se implice și practic ne-au anunțat acest lucru, să se implice de o manieră mai activă nici chiar în comentarea acestei situații. Probabil, pentru a nu crea impresia, că ar avea o influență mai mare asupra situației.”

Europa Liberă: Bine, și totuși dacă aceste dosare ajung să fie puse pe rol la CEDO, atunci este invitată și partea rusă în aceste dosare. Avem cazul Ilie Ilașcu, avem alt caz mai recent acuma.

Victor Osipov: „Cazul [Boris] Mozer, recent a produs anumite efecte. Mozer a fost eliberat în mod condiționat. Sunt și alte cazuri anterioare, sunt cazuri care așteaptă să le vină rândul, sunt puse pe rol la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Deci, nu trebuie să credem, că responsabilii sus-puși de la Moscova nu-și dau seama de această perspectivă. Concluzia este simplă: înseamnă că ei sau își asumă consecințele, acceptă, admit aceste consecințe, sau în mod principial, într-adevăr evită să se implice deschis în gestionarea unor situații de criză în regiunea transnistreană.”