Victor Chirilă: Alianța pentru Integrare Europeană între a fi și a nu fi. Info-Prim Neo. 02.07.2010.

134

La 28 iunie 2010, datorită decretului emis de Președintele interimar Mihai Ghimpu, cetățenii Republicii Moldova au avut posibilitatea să comemoreze oficial, pentru prima oară, ocuparea Basarabiei de către trupele sovietice la 28 iunie 1940. Comemorarea acestui tragic eveniment din istoria noastră ar fi trebuit să genereze un moment de unitate natională, cu regret, însă, el a reaprins sciziunile/discordiile politice și istorice, care macină, de mai bine de 20 de ani, energia societățiiși, a clasei noastre politice.

Iarăși, a nu știu câta oară, în ajun de alegeri, bravii noștri politicieni ne aruncă pe baricade ireconcialibile pentru a-și satisface propriile ambiții și frustrări. În atare circumstanțe, durabilitatea decretului semnat de Mihai Ghimpu fără consultarea partenerilor de coaliție este incertă. Soarta sa va fi pecetluită de eventuala decizie a Curții Constituționale cu privire la legitimitatea emiterii, iar punctul pe i va fi pus de alegerile prezidențialeși parlamentare din toamna acestui an.

În schimb, la 28 iunie 2011, avem șanse reale să mai comemorăm un eveniment trist din istoria noastră recentă și anume sfârșitul obștesc al AIE. Mulți dintre noi consideră că AIE este întemeiată pe asumarea de către cele patru componente a unui set comun de obiective de politică internă și extrenă. Acest lucru este doar parțial adevărat, deoarece, obiectivele comune sunt doar partea vizibilă a înțelegerii pe care se bazează orice alianță politică și, în mare parte, sunt formulate pentru asiguarea unei largi legitimități publice. Osatura și vigoarea alianțelor politice este, însă, determinată de partea tacită a înțelegerilor politice, reprezentată de acorduri de principiu asupra unor chestiuni delicate și contradictorii ce pot arunca în aer orice alianță.

AIE se înscrie perfect în acest tipaj de alianțe, deoarece este întemeiată pe un șir întreg de consense principiale tacite pe marginea unor subiecte divergente cum ar fi împărțirea puterii, neutralitatea, relațiile cu Rusia, România, NATO, limba și istoria. Respectarea sau, cel puțin, menajarea acestor consense ține de eficiența mecanismului de comunicare și coordonare a pozițiilor din cadrul alianței. Cu parere de rău, acest mecanism a falimentat lamentabil în cazul AIE, iar decretul lui Mihai Ghimpu nu a făcut decât să scoată în evidență acest colaps instituțional.

În lipsa unui mecanism funcțional de consultări și coordonare, AIE riscă să se pomenească pe o pantă foarte periculoasă. Faptul că Marian Lupu a refuzat să susțină propunerea PCRM de a-l demite pe Mihai Ghimpu din funcțiile deținute nu înseamnă nicidecum că liderul Partidului Democrat a făcut acest lucru de dragul unității și supravețuirii AIE. El s-a abținut de această dată, fiind preocupat, în primul rând, de propria supravețuire politică. O eventuală (mez)alianță cu un PCRM nereformat, arogant, recalcitrant, însetat de putere și orbit de dorința revanșei și răzbunarii, ar fi un pas prea riscant pentru cariera politica a lui Marian Lupu. O astfel de aventură l-ar aduce din nou la cheremul lui Vladimir Voronin, care, astfel, ar reuși să-și consolideze imaginea de lider incontestabil și infailibil al stângii din Republica Moldova.

Totodată, trebuie să recunoaștem, că după emiterea decretului privind comemorarea ocupației sovietice, Marian Lupu se află într-o situație de neinvidiat. Pe de o parte, el nu dorește să fie considerat groparul AIE, iar pe de altă parte, dânsul trebuie să facă față de unul singur, fără sprijinul AIE, atacurilor tot mai greu de respins din partea PCRM și altor mici partide de stânga. Pe deasupra, Partidul Democrat riscă să-și răcească relațiile cu partenerii de la Moscova, dacă va ezita să formuleze poziții convingătoare, în spiritul unui parteneriat strategic cu Rusia.

De aceea, putem presupune că în perioada imediat următoare Marian Lupu și Partidul Democrat vor fi constrânși să ia tot mai des atitudini separate/diferite de AIE. Lucru acesta este perfect valabil și pentru celelalte partide, deoarece decretul cu pricina a deschis cutia pandorei a acțiunilor pe cont propriu. Dacă cei patru lideri vor ezita să întreprindă măsuri concrete pentru a închide această cutie, în lunile următoare am putea asista la un adevărat tobogan de acțiuni și mesaje deconcertate și contradictorii din partea celor patru componente ale AIE. O astfel de evoluție a evenimentelor ar avea ca efect antagonizarea maximă a actualilor aliați și, în cele din urmă, disoluția AIE.

Desigur AIE nu este o icoană sacră, iar dispariția sa de pe scena politică este, în cele din urmă, inevitabilă. Grav ar fi dacă apusul său ar duce la învrajbirea iremediabilă a actorilor care o compun în prezent. La sfârșitul secolului trecut, am avut o astfel de situație, iar consecințele ei le simțim și în prezent. Pot liderii AIE să prevină o escaladare a controverselor din cadrul coaliției? Cu certitudine, da. Însă, pentru a le reuși acest lucru, dânșii ar trebui să-și tempereze, în primul rând, ambițiile proprii, să învețe să respecte partenerii, să ia în calcul susceptibilitățile lor și să gândească, să gândească mai larg decât limitele dictate de interesele de partid și ciclurile electorale. Cu regret, politicienii noștri încă nu au învățat să construiască lucruri ce ar dura mai mult decât funcțiiile efemere pe care le dețin la un moment dat. Mereu se calcă pe aceeași grebală proverbială, fară a însuși lecția de rigoare.

Recent, în cadrul unei emisiuni TV, liderii AIE s-au arătat deschi și față de idea semnării unui posibil acord de neagresiune între partidele lor pentru a proteja/salva Alianța. Ideea nu este rea, însă, atâta timp cât exista AIE, ea va suna bizar, pentru că o alianță de guvernare presupune automat mecanisme instituționale interne care să-i asigure unitatea și existența. Prin urmare, AIE va beneficia mult mai mult, dacă liderii ei vor apela la rațiune și vor găsi voința politică necesară pentru a reactualiza și revigora înțelegerile de principiu pe care a fost întemeiată Alianța pentru Integrare Europeană. Vor fi ei în stare să facă acest efort? Vom vedea în curând.

Victor Chirilă, director executiv, Asociația pentru Politică Externă
pentru Info-Prim Neo