Medvedev optimist la Deauville în privința reglementării transnistrene. Radio Europa Liberă. 19.10.2010.

113

La conferința de presă de la Deauville, ținută împreună cu cancelarul german Angela Merkel și cu președintele francez Nicolas Sarkozy, președintele rus Dmitri Medvedev s-a arătat destul de optimist în privința reglementării conflictului transnistrean. Medvedev a spus că sunt șanse de a ajunge la rezultate bune, dar numai dacă părțile implicate adoptă poziții constructive.

Liderul rus a spus că a avut ocazia să-i adune la Moscova atât pe liderii moldoveni, cât și pe cei de la Tiraspol, și-a rămas cu impresia că ambele părți pot fi îndreptate spre atitudini constructive. Medvedev a mai spus că în prezent în Moldova puterea este într-o stare de „incertitudine”, din cauza apropiatelor alegeri, și că odată cu instalarea unei noi puteri la Chișinău vor fi șanse bune pentru reluarea negocierilor.

Dmitri Medvedev a declarat la Deauville că succesul reglementării conflictului transnistrean „nu depinde numai de Rusia, ci și de Moldova, a cărei poziție este cea mai importantă, de Transnistria, de România și de Uniunea Europeană” și a adăugat că toate părțile menționate trebuie „să se implice”.

La Deauville, liderii Franței, Germaniei și Rusiei au discutat, la loc de frunte pe agenda comună, și ideea participării Moscovei la scutul antirachetă NATO. Agențiile de presă scriu că președintele Medvedev a primit sugestia occidentală cu „precauție”.

Președintele Medvedev a spus că Moscova evaluează propunerea occidentală, dar crede că mai întâi NATO trebuie să clarifice ce înțelege prin participare rusă la ridicarea scutului și în general cum vede chestiunea apărării antiaeriene în Europa. Pe de altă parte, liderul rus a confirmat că va participa în noiembrie, la Lisabona, la summitul NATO unde ar urma să fie discutată și chestiunea apărării antirachetă.

Potrivit declarațiilor de astăzi din Franța, la un alt summit, Rusia-EU, din decembrie, ar urma să fie acordată o altă problemă bilaterală de mare importanță mai ales pentru ruși, anume abolirea vizelor europene. Astăzi la Deauville, atât cancelarul Merkel, cât și președintele Sarkozy au spus că vizele trebuie abolite, dar s-au ferit să dea vreun termen și au insistat că este vorba de un proces mai lung.

Președintele Sarkozy a spus că în viziunea lui peste 10 sau 15 ani ar trebui să existe un spațiu economic comun euro-rus, în care să existe libertate de circulație fără vize, și concepte de securitate comune”.

Iar președintele Medvedev care a acuzat în trecut Bruxelles-ul că tărăgănează abolirea vizelor, a părut astăzi mulțumit de faptul că toată lumea vrea renunțarea la vize pentru compatrioții săi, adăugând că știe că schimbarea nu se poate face peste noapte.