George Friedman (Stratfor): Moldova e un loc cu o importanță în devenire.
George Friedman, fondatorul grupului de analiză Stratfor, a întreprins recent o călătorie în Turcia, Moldova, România, Ucraina și Polonia. Observațiile și concluziile acestui turneu au fost adunate în seria „O călătorie geopolitică ”, a cărei a patra parte se ocupă de Moldova. Vă oferim în continuare primul capitol al acestei părți.
Moldova este o țară care are nevoie de o explicație, de două explicații de fapt. În primul rînd, e întrebarea ce fel de țară e Moldova? În al doilea rînd, e întrebarea: de ce ar trebui să-i pese cuiva de asta? În mod ciudat, m-am dus în Moldova crezînd că știu răspunsul la a doua întrebare, nu și la prima. Am venit de acolo fără știu răpunsul nici la prima nici la a doua. Să începem cu a doua întrebare: de ce contează Moldova?
Al doilea articol al acestei serii, „Ținuturi de Graniță”, descria reapariția puterii regionale rusești după căderea Uniunii Sovietice din 1991. Securitatea națională a Rusiei depinde de două țări care și-au declarat independența după cădere sovietelor. Belarus e un tampon între Rusia și Platoul nord-european. Ucraina e un tampon între Rusia și Munții Carpați. Din punct de vedere rusesc, dominarea acestor țări este mai puțin importantă decît nedominarea lor de către Europa și Statele Unite. Rușii au obținut asta, și poate ceva în plus.
Ucraina este ancora sudvestica a Rusiei și călcîiului ei al lui Ahile. E greu pentru Rusia să fie în siguranță fără Ucraina, din motive economice și strategice. Rusia e greu de apărat dacă Ucraina a controlată de o putere ostilă. Ce e Ucraina pentru Rusia, e Moldova pentru Ucraina. E o pungă de teritoriu care face Ucraina greu de apărat, și dacă Ucraina nu poate fi apărată, nici Rusia nu poate fi apărată. Sau cel puțin asta credeam la începutul vizitei mele.
Poziția Strategică a MoldoveiAveam un puternic argument istoric pentru asta. Gîndirea mea o urma pe aceea a lui Stalin. În 1939, sovieticii au semnat un pact de neagresiune cu Germania Nazistă. O parte a înțelegerii împărțea în secret Polonia între Germania și Uniunea Sovietică. O altă parte a tratatului ceda în secret Basarabia sovieticilor, deși Basarabia făcea parte din România. Sovieticii au ocupat Basarabia în 1940, redenumind-o Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și modificîndu-i puțin granițele. Basarabia poate fi deci considerată predecesoarea Moldovei.
Sovieticii puteau să le ceară germanilor multe, dar le-au cerut asta, plus estul Poloniei. Motivul era strategic:
1.Frontiera de est a Basarabiei, și deci a României, era la mai puțin de 80 de kilometri de portul Odesa, principala ieșire a Uniunii Sovietice la Marea Neagră și la Marea Mediterană.
2.România era ancorată la est de rîul Nistru. Oricînd ar fi dorit sovieticii să atace la vest, Nistrul era o formidabilă linie de apărare.
3.Luînd Basarabia, sovieticii au eliminat o parte a acelei pungi de teritoriu de unde putea fi amenințat Kievul.
4.Sovieticii și-au împins granița de vest pînă la rîul Prut
5.Sovietici puteau interveni pe Dunăre din Basarabia. Închizi Dunărea, și comerțul european și în cazul de față comerțul german și are de suferit.
Stalin dorea să sporească securitatea Ucrainei și să mărească vulnerabilitatea României în bazinul dunărean. Pe cît de obscură era pentru restul lumii, Basarabia devenea o piesă-cheie pe masa de șah dintre Hitler și Stalin, la fel cum fusese pentru imperiul rus și cel otoman înainte. Locuri neinteresante pentru restul lumii pot avea o importanță mare pentru marile puteri.
Cum se știe, lui Stalin nu i-a ieșit socoteala, pentru că Hitler i-a atacat pe sovietici și le-a luat repede pămînturile cedate. Dar ce a pierdut în 1941, Stalin a recîștigat în 1944. Nu avea nici cea mai mică intenție să dea înapoi Basarabia României. A mutat o parte de teritoriu moldovenesc în Ucraina, și a transferat o parte de teritoriu ucrainean de la est de Nistru în Moldova. Din moment ce totul era sub control rusesc, a fost vorba de simple mutări administrative fără semnificații strategice la vremea respectivă.
După căderea Uniunii Sovietice, acest teritoriu a devenit Republica Moldova. Partea de la est de Nistru s-a revoltat, cu ajutor rusesc, iar Moldova a pierdut controlul asupra ceea ce se numea Transnistria. Moldova a păstrat controlul asupra zonei dintre rîurile Prut și Nistru, vreme de 18 ani o regiune oarecum nesemnificativă. Într-adevăr, din punct de vedere global, pînă în 2010 Moldova nu a fost altceva decît un punct pe hartă. Alegerile ucrainene din 2010 au adus la putere ceea ce pare a fi un guvern pro-rus, repudiind Revoluția Portocalie. Așa cum spuneam în „Ținuturi de Graniță”, asta a fost un pas important în resurecția puterii strategice rusești. În consecință, Moldova a început să miște de la a fi o bucată de pămînt între două rîuri la a fi un bun strategic pentru ruși și pentru orice entitate occidentală care ar vrea să controleze sau să amenințe Ucraina, și deci Rusia.
Dați-mi voie să accentuez ideea că doar „a început să evolueze”, încă nu e un bun strategic. Procesul e în derulare. Importanța lui depinde de trei lucruri:
â— puterea Rusiei
â— puterea Rusiei asupra Ucrainei
â— o replică din partea unei entități occidentale
Toate acestea sînt părți mișcătoare; nici unul nu stă în loc. Moldova e de aceea un loc cu o importanță în devenire, cum se spune. Dar oricît de încet ar fi procesul, această destul de obscură țară și-a pierdut nesemnificativitatea, așa cum se întîmplă de cîte ori marile puteri se confruntă în acest colț de lume.
Din această cauză am vrut să vizitez Moldova: părea că se transformă în teren strategic, și vroiam sî înțeleg cum.
Moldova, desigur, nu e doar o așchie strategică. E un loc unde trăesc oameni, prinși între moștenirea lor românească și trecutul lor sovietic. E greșit ca Moldova să fie considerată doar o parte a României care a fost luată de sovietici, care după eliberarea de sub dominația sovietică s-ar realipi pur și simplu României. La 70 de ani de la desprindere, Moldova a devenit mai mult decît o provincie românească, e departe de a fi o provincie rusească, și ceva mai puțin decît o națiune. Aici este punctul în care geopolitica și realitatea socială încep să se bată cap în cap.
Sovieticii au brutalizat Moldova. Am avut o conversație cu un jurnalist moldovean, care mi-a povestit cum el și familia lui au fost deportați în 1948 la Tomsk, în Siberia. A spus-o pe un ton normal; e moștenirea comună a moldovenilor. Lui Stalin îi era teamă că moldovenii vor să se reîntoarcă la România, și deși România era un satelit sovietic, Stalin nu voia să riște nimic. Soluția lui, repetată de multe ori în multe alte părți în Uniunea Sovietică, a fost deportarea localnicilor, aducerea rușilor, o mică foamete și teroarea menită să distrugă spiritul moldovenesc.
În Moldova mi-am dat seama de diferența dintre Europa de Est și fostele republici sovietice. În țările Europei de est epoca sovietică e privită ca un coșmar, iar rușii nu se bucură de nici un fel de încredere și oamenilor le e frică de ei pînă în ziua de azi. În Moldova, există o nostalgie sinceră față de perioada sovietică, ca în alte părți ale fostei Uniuni Sovietice. În fapt, în Moldova regimul comunist nu a luat sfîrșit în 1992. Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, urmașul Partidului Comunist, scos în afara legii, a fost la putere din 2001 pînă în 2009. PCRM nu e, ideologic vorbind, comunist; nu are nici o ideologie. Ce a avut însă de oferit a fost menținerea relațiilor cu Rusia, și un simțămînt de continuitate către o țară care prefera familiarul.
Basrabia a fost o privincie românească, iar basarabenii vorbesc în general limba română. În Moldova de azi nu se vorbește numai românește. Ca în majoritatea fostelor republici sovietice, rusa e răspîndită, și nu numai în rîndul rușilor care trăiesc aici. Mare parte din populația moldovenească preferă rusa. Moldovenii în vîrstă au învațat-o la școală și o folosesc în viața de fiecare zi. Moldovenii tineri vorbesc și ei, iar inscripțiile publice sînt în românește și în rusă. În plus, mi s-a spus (eu nu vorbesc românește) că româna vorbită în Moldova nu e chiar ca aceea care se vorbește în România de azi. Nu a evoulat la fel, și are o patină arhaică. Poți lesne să distingi între un român și un moldovean care vorbesc românește.
Există tensiuni reale în legătură cu asta. Una din angajatele noastre care locuiește în România ne-a însoțit în Moldova. Ne-a povestit că a intrat într-o prăvălie unde se vindea ciocolată (se pare o prăvălie faimoasă pentru ciocolatele pe care le vinde). Cînd a vorbit, româna ei era clar diferită de varietatea moldovenească, și evident de rusă. Nu a fost servită, un timp nu i s-a dat atenție, apoi a fost mutată de la o coadă la alta. Ne-a explicat că moldovenii simt că românii se uita de sus la ei, așa că nu-i prea suportă. Sigur, asta e o simplă anecdotă, dar alții au vorbit de o tensiune pe trei nivele între români, moldoveni vorbitori de română și vorbitori de rusă.
Divergențele se fac simțite în paralel cu liniile politice. Unii doresc unirea cu Romînia, dar nu sînt grupul dominant. Adevărata luptă se duce între cei care îi sprijină pe comuniști și cei care doresc o Moldovă independnetă orientată spre Uniunea Europeană și NATO. În termeni mai largi, puterea comuniștilor stă în electoratul rural, sărac și mai în vîrstă. Partea pro-occidentală are handicapul de a fi împărțită în mai multe partide care variază mult în ce privește personalitățile și mai puțin în chestiuni de ideologie. Asta înseamnă că guvernul creat după ce protestatarii i-au trimis la plimbare pe comuniști în 2009 are la bază o coaliție fragmentată, fragilizată de interesele complexe, personalitățile și ambițiile fiecărui partid în parte. E posibil ca comuniștii să nu obțină o majoritate, dar ei n-au nevoie de atîția parteneri de coaliție cum au partidele pro-occidentale.
La 28 noiembrie vor avea loc alegeri. În Moldova sînt afișe cu diverși candidați, se organizează mitinguri electorale. ONG-urile occidentale sînt prezente, unele finanțate, ni se spune, de American National Endowment for Democracy, altele sprijinte de NATO, Rusii au învățat gambitul ONG-urilor de la Occident observînd diversele revoluții colorate. ONG-urile sprijinite de ruși sînt și ele prezente, cum am aflat de la un jurnalist, și îi îmbie pe tineri cu vin și brînză, ceea ce pare să aibă efect.
Chestiunea principală din spatele politicii e pur simplu: ce e Moldova? Există un consens cu privire la ce nu e: nu va fi o provincie a României. Moldova a fost însă o provincie a României și o Republică Sovietică Socialistă. Ce este ea acum? Nu există un consens în a răspunde la această întrebare. Există națiuni care nu au un stat, cum sînt kurzii. Moldova e un stat căruia îi lipsește o națiune. A construi o națiune în Moldova nu ține atît de instituții cît de crearea unui consens național asupra unei națiuni.
La fel ca în România, facțiunile pro-occidentale au o soluție clară la această problemă: intrarea în NATO și Uniunea Europană. Dacă vor obține asta, vor avea o definiție mai sigură a unei națiuni și a unei țări europene și și protecție în fața rușilor și a altora care vor dori eventual să-i amenințe. România vede în calitatea de membră a acestor organizații o modalitate de depăși trecutul. Moldovenii văd o modalitate de a-și defini țara. Dar în timp ce a fi european este un obiectiv general în România, în Moldova acest obiectiv este disputat aprins, deși ce anume doresc comuniștii în practică, în afară de putere, e destul de neclar.
Și asta e problema esențială în Moldova. Ideea facțiunilor pro-occidentale este de a se alătura Uniunii Europene și NATO, și a pune astfel o ștampilă pe definiția unei țări. Asta a nu ia în considerare puternicul partid comunist cu legăturile sale rusești, nici marea parte a țării care se identifică cu Rusia mai mult decît cu Occidentul. Unele din partidele pro-occidnetale, sensibile la această problemă, sau apelat la ruși, fie vizitînd Moscova, fie indirect. Angajați opțiunii occidentale, ei încearcă să vină în întîmpinarea sentimentului pro-rusesc. Dar nu-i deloc ușor să faci ceea ce ți se pare că e logic să faci, și principalele divergențe rămîn. Din acest punct de vedere, țara e în blocaj. Oricine va cîștiga alegerile va guverna o țară puternic divizată și cu idei foarte diferite despre cum ar trebui să arate și cine ar trebui să conducă.
Lucrurile devin și mai dificile cînd te uiți la condiția economică a Moldovei. S-a spus că e una din cele mai sărace a Europei, dacă nu cea mai săracă. Cam 12 procente din Produsul Intern Brut vin din remitențele de la imigranții care muncesc în țările occidentale, unii dintre ei ilegal. E o scădere de la 19 la sută, dar nu din cauza creșterii economice, ci pentru că recesiunea globală a redus remitențele. România a început un program de acordare de pașapoarte românești moldovenilor. Asta le permite moldovenilor să călătorească și să muncească oriunde în Uniunea Euroepană. Făceau deja asta în mod ilegal. Acum imigrația și remitențele au devenit oficiale. Sînt unii în Moldova care spun că e o încercare a României de a submina Moldova, prin încurajarea emigrației. Dar avînd în vedere remitențele, e probabil un colac de salvare.
Diverși oameni din Moldova și din România mi-au spus că principalul export al Moldovei sînt femeile, care sînt ademenite sau se alătură de bună voie (depinde de persoana pe care o întrebi) la diaspora moldovenească, pentru a lucra ca prostituate. Unii spun (și nu pot să verific asta) că moldovencele ar constitui cel mai mare număr de prostituate care muncesc în bordelurile legale ale Europei. E o discuție alimentată de puține statistici valide și de multe opinii. Cu toate acestea, cînd vorbești cu oamenii, informația nu pare a fi negată. Ăsta e un semn al unei țări disperate.
Vă propun o întîmplare dintr-o sîmbătă seara petrecută pe străzile Chișinăului. Trotuarele pline cu adolescenți sau tineri abia trecuți de 20 de ani. Mi s-a spus că nu există cluburi unde tinerii să petreacă, așa că ei se adună pe străzi. Nimic extraordinar pînă aici: imi aduc aminte de Queens Boulevard, pe vremea liceului meu. Ciudat era însă că se adunau în grupuri de la 5 pînă 15, și în centrul fiecărui grup erau grupuri mai mici de fete, de la una la 3, toate îmbrăcate mult mai elegant decît băieții. Ciudățenia era că băieții erau mai mulți decît fetele. N-am reușit să aflu dacă restul fetelor erau acasă cu părinții lor, sau dacă numărul fetelor tinere e în general mai mic decît al băieților. Soția mea mi-a spus că fetele nu purtau haine ieftine, după părerea ei doar cizmele costau cîteva sute de dolari.
Nu prea știu ce să înțeleg din asta, dar să adăugăm că pe strada principală erau filialele mai multor bănci, la fel pe strada principală a unui orășel pe care l-am vizitat la nord de capitală. Construirea și întreținerea filialelor locale ale băncilor costă. E nevoie de clienți ca ele să funcționeze și, cînd ai șapte bănci concurente într-un orășel, asta înseamnă că acolo sînt bani.
Avem deci un paradox. Sînt unii care spun că Moldova este extrem de săracă, dar acolo sînt o mulțime de bănci și femei tinere îmbrăcate bine și scump. Băieții tineri par să-mi împărtășească gusturile în ce privește îmbrăcămintea, care ar putea veni din sărăcie sau indiferență, deci nu se potrivesc analizei. Cred însă că nu mă înșel prea mult cînd spun că statisticile oficiale ale Moldovei și realitatea economică nu se sincronizează.
Sînt trei posibile explicații. Prima e că remitențele inundă țara, de la femei sau de la emigranți, iar băncile sînt acolo pentru a gestiona banii care vin înăuntru. A doua e că există o masivă economie subterană care ocolește regulamentele, plata impozitelor și analiza statistică. A treia explicație și capitala și cîteva orașe sînt îmbelșugate, în timp ce zonele rurale sînt extraordinar de sărace (am văzut cîteva blocuri de construcție sovietică ce ar putea confirma asta). Am impresia că toate cele trei explicații sînt corecte, și asta explică clivajul politic al țării.
Republica Moldova are o profundă criză de identitate, un sistem politic profund divizat și o economie care nu are, cum se spune, transparență. De aceea e dificil să te gîndești la ea geostrategic.
Din punct de vedere moldovenesc, cel puțin în rîndul facțiunilor pro-occidentale, problemele strategice ale Moldovei încep și se termină cu Transnistria. Ele vor înapoi malul estic al rîului. Regiunea ar avea beneficii reale pentru Moldova, așa cum ar avea inima sa industrială, cel puțin în termeni relativi. La fel ca alte teritorii disputate din fosta Uniune Sovietică, disputa, mai mult decît valoarea strategică, e importantă. E miezul, sau cel puțin încercarea de a găsi unul. E de asemenea un un motiv pentru atacurile grupurilor pro-occidentale la adresa grupurilor pro-ruse, din moment ce rușii păzesc regiunea separatistă.
Germanii, care se apropie de ruși, par a încerca să ușureze negocierile referitoare la Transnistria. Iar rușii ar putea să le facă pe plac germanilor. Dar mă îndoiesc că, dacă o fac, vor pierde controlul asupra malului de est al Nistrului. Din punct de vedere rusesc, forțe ostile la est de Nistru ar putea amenința Odeasa, și rușii nu văd nici un motiv pentru care să părăsească rîul Nistru, indiferent cît de benignă pare a fi acum situația. Au învățat din istorie că situațiile benigne pot deveni maligne cu o viteză remarcabilă.
E o ciudățenie aici, desigur. Vorbesc despre trupele rusești de pe Nistru, dar ăsta e un teritoriu înconjurat de Ucraina nu de Rusia. Rușii sprijină Transnistria, ucrainenii nu. Dar din 1992 încoace Ucraina nu le-a cerut niciodată rușilor să nu se mai bage într-o chestiune care în esență e una moldo-ucraineană. Asta probabil pentru că ucrainenii nu doresc ca alte teritorii luate Moldovei și date Ucrainei să fie puse în balanță ca material de negociere. Cred însă că motivul este unul mai simplu: după prăbușirea Uniunii Sovietice rușii sînt mai preocupați de lucruri cum ar fi poziția defensivă a unui rîu, în timp ce ucrainenii văd lucrurile mai detașat.
Pe o hartă, Moldova este o un teren valoros. E o regiune care în mîinile Alianței Nord Atlantice sau ale oricărei puteri occidentale ar aduce avantaje împotriva puterii rusești, și ar putea întări dorința Ucrainei de a rezista Rusiei. Aducerea de trupe NATO în apropierea Odesei, un port ucrainean de care rușii depind, i-ar determina pe aceștia să fie precauți. Problema este că rușii înțeleg cu claritate asta și fac tot ce pot să creeze un stat pro-rusesc în Moldova, sau cel puțin un stat suficient de instabil ca să nu poată fi folosit de nimeni împotriva rușilor.
Moldova e prinsă între rădăcinile ei românești și trecutul ei sovietic. Nu a dezvoltat o identitate națională independentă de acești doi poli. Moldova e un ținut de frontieră înlăuntrul unui ținut de frontieră. E un loc al influențelor străine din toate părțile. Dar e un loc fără un centru clar. Pe de-o parte e nostalgia pentru vremurile bune de pe timpul Uniunii Sovietice și ceea ce arată cît de prost stau lucrurile acum pentru mulți moldoveni. Pe de altă parte e speranța că Uniunea Europeană și NATO vor crea și apăra o națiune care nu există.
Dacă geopolitica ar fi un joc teoretic, atunci mișcarea logică ar fi integrarea imediată a Moldovei în NATO și Uniunea Europeană. Mai sînt națiuni la fel de stranii în aceste două organizații. Dar geopolitica ne învață că fundamentul strategiei naționale este existența națiunii. Ar putea fi de la sine înțeles, dar e ceva ce trebuie spus. Am venit în Moldova căutînd în ținutul de frontieră o națiune care ar putea contracara resurecția rusească. Am crezut că am găsit o națiune pe hartă. Dar s-a dovedit pînă la urmă că deși aici trăiesc oameni ei nu sînt o națiune. Ceea ce părea promițător pe hartă e foarte diferit în realitate.
Asta nu înseamnă că Moldova nu va dezvolta un sens al națiunii și o identitate. Dar asta ia mult timp și rareori apare în mod pașnic. În același timp, forțe puternice din toate părțile ar putea face dificilă, dacă nu chiar imposibilă, crearea unei națiuni moldovene. Ar putea fi și cazul unui stat care să creeze el o națiune, dacă ar face parte din Uniunea Europeană și din NATO, dar Uniunea Europeană are de-a face cu Irlanda, și NATO nu are niciun chef să se confrunte cu Rusia. Asta ar depinde de moldoveni. Nu mi-e clar cît timp le va da istoria să ajungă la un consens.
Cu siguranță nu sînt eu cel care să-i sfătuiască pe moldoveni ce să facă, din moment ce nu le împărtășesc soarta. Dar avînd în vedere că oricum nu mă va asculta nimeni, am să fac această observație. Moldova a făcut parte cîndva din România. A făcut cîndva parte din Uniunea Sovietică. Moldova are sens ca parte a ceva. Uniunea Sovietică s-a dus. Europa are prea multe probleme deja ca să mai vrea una în plus. România e încă acolo. Nu e o soluție perfectă, si cu siguranță nu una care să placă multora dintre moldoveni, dar e o soluție, oricît de imperfectă.
