Victor Chirilă: Perspective ale unor corecții în politica externă americană. Radio Europa Liberă. 03.11.2010.

117

Ce efecte ar putea avea victoria republicanilor asupra politicii americane față de țările din fosta Uniune Sovietică ? Este întrebarea pe care Radu Benea a adresat-o lui Victor Chirila, director executiv al Asociației pentru Politica Externă.

Politica Statelor Unite față de Republica Moldova a fost constantă de la declararea independenței Moldovei până în prezent și nu va suferi schimbări radicale nici pe viitor, crede directorul executiv al Asociației pentru politică externă, Victor Chirilă.

Victor Chirilă: „Asistența tehnică cu siguranță va continua și va fi condiționată poate în acest caz mai pronunțat de reformele pe care țara noastră le va îndeplini în următorii ani. Cu siguranță ne putem aștepta ca SUA să fie mai atente la modul în care sunt respectate valorile și principiile democratice în Republica Moldova, mai ales dacă la guvernarea țării ar veni un partid care nu tocmai respectă aceste principii”.

În opinia lui Victor Chirilă, sub presiunea republicanilor în Congres, Statele Unite ar putea să acorde mai multă atenție planurilor de creare a unei umbrele anti-rachetă în Europa care să apere SUA și aliații săi din NATO de eventuale pericole ce ar putea veni din partea unor state ca Iranul.

Victor Chirilă: „Cu siguranță că vor fi mult mai determinați să promoveze aceste planuri chiar și în relația cu Federația Rusă și atunci, volens nolens, am putea avea unele tensiuni între Rusia, pe de o parte, și SUA. În ceea ce ține de regiunea noastră, am putea presupune că atenția pentru probleme cum ar fi problematica transnistreană să crească. Pentru că este evident că din nou ajungem la relația SUA-Rusia în regiune și atunci cu siguranță că subiectul acesta va apărea pe agenda ruso-americană”.

Dar nu atât regiunea, cât mai ales relațiile bilaterale cu Federația Rusă ar putea suferi cele mai mai schimbări, este de părere Victor Chirilă.

Victor Chirilă: „Știm de exemplu că republicanii sunt reticenți, și-au exprimat de nenumărate ori rezerve față de acordul START semnat de Medvedev și domnul Obama. De asemenea, dânșii nu îmbrățișează întru totul această resetare a relațiilor cu Federația Rusă. Mulți dintre republicani, în mod special cei de dreapta, conservatori să-i spunem, consideră că aceasta este o cedare din partea SUA. Am putea să observăm o mai mare atenție pentru Georgia, de exemplu. Știm că în ultimii doi ani atenția administrației Obama pentru Georgia s-a redus în intensitate. Cred că republicanii vor corecta această tendință, pentru că dânșii pot influența de exemplu politica externă față de anumite state în special când se aprobă bugetele de asistență financiară, de exemplu, sau bugetul în general. Dânșii au, vor avea fără îndoială instrumente bune pentru a detemina adminsitrația Obama să-și schimbe anumite poziții de politică externă, inclusiv când vorbim despre Georgia”.

Directorul Asociației de politică externă Victor Chirilă afirmă că sub influența republicanilor în Congres s-ar putea produce și o schimbare de tonalitate în relațiile cu Irakul și Afganistanul. Ar fi așteptat ca președintelui Obama să-i fie mai dificil să-și realizeze planurile de retragere graduală a trupelor militare din cele două state. Republicanii le consideră o ameințare la adresa securității, la fel ca și pe timpul administrației Bush care a demarat politica de angajare militară a Statelor Unite în Irak și Afganistan. De aceea, republicanii ar putea să determine administrația Obama să intensifice lupta împotriva talibanilor în Afganistan sau să-și mențină o prezență respectabilă în afacerile interne ale Irakului.