Victor Chirilă, Radu Vrabie: Summitul de la Astana și oportunitate de relansare a negocierilor în formatul 5+2. Info-Prim-Neo. 11.11.2010.

151

Summitul OSCE de la Astana este o oportunitate importantă pentru relansarea negocierilor în problema transnistreană în formatul 5+2. La această reuniune, Republica Moldova are șansa de a face unele totalizări și de a enunța unele propuneri pentru o eventuală declarație cu privire la Republica Moldova, a declarat la cea de-a șasea ședință a Clubului de presă al Asociației pentru Politică Externă, directorul acesteia, Victor Chirilă, transmite Info-Prim Neo.

Ultima declarație cu privire la Republica Moldova în cadrul unui Summit OSCE a fost făcută în 2002, la reuniunea din Portugalia, iar de atunci statele membre ale OSCE nu au găsit un compromis asupra conținutului documentului. Victor Chirilă susține că obstacolul major în calea unei declarații de fiecare dată a fost sub subiectul retragerii trupelor rusești. „Noi credem că acest an a prilejuit mai multe progrese pozitive în contextul reglementării chestiunii transnistrene și aceste progrese trebuie să fie reflectate în Declarația cu privire la Republica Moldova la Summitul OSCE, a declarat directorul APE.

Victor Chirilă a menționat că există condiții prielnice pentru a avea o declarație care să conțină referințe la progrese și să enunțe principii cu privire la soluționarea problemei transnistrene, principii care se regăsesc în mai multe declarații care au fost făcute pe parcursul acestui an.

Directorul de programe APE, Radu Vrabie, a menționat că anul 2010 a avut o dinamică pozitivă în reglementarea transnistreană. Acesta, în mare parte, se datorează atitudinii și acțiunilor pe care le-a întreprins autoritățile de la Chișinău în vederea deblocării situației.

Potrivit expertului, progresele care au avut loc în acest an sunt întâlnirile regulate între reprezentanții politici din partea Chișinăului și Tiraspolului, întâlnirile neformale în formatul 5+2, întâlnirile Filat-Smirnov, semnarea acordului privind regimul de frontieră dintre România și Republica Moldova. Un alt progres sunt considerate hotărârile Guvernului care au facilitat activitatea agenților economici din regiunea transnistreană, apariția chestiunii transnistrene pe agenda internațională și dialogul deschis cu partenerii de negocieri.

Radu Vrabie a menționat că aceste progrese trebuie reflectate în Declarația Summitului OSCE cu privire la Republica Moldova. Documentul trebuie să prevadă reluarea necondiționată și fără întârziere a negocierilor oficiale în formatul 5+2 cu respectarea principiilor fundamentale, derularea transparentă a acestora, angajarea constructivă a tuturor părților implicate în procesul de negocieri. De asemenea, potrivit directorului de programe APE, declarația trebuie să se refere și la transformarea misiunii de pacificare ruse într-o misiune de observatori civili sub mandat internațional.

Un alt lucru pe care trebuie să-l prevadă este disponibilitatea de principiu a statelor mediatori, Rusia și Ucraina, de a participa la transformarea misiunii de pacificare ruse și retragerea integrală de pe teritoriul Republicii Moldova a munițiilor rusești, 20 de mii de tone, precum și a contingentului militar rus care asigură paza munițiilor, în conformitate cu angajamentele luate de Federația Rusă la Summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999.

Radu Vrabie a menționat că, posibil, unele aceste puncte vor fi disputate de Federația Rusă, în special retragerea armatei și a munițiilor. „Dar, totuși, cred că sunt premise bune pentru a obține o declarație favorabilă Republicii Moldova și în acest context sperăm că, dacă nu vor abandona aceste inițiative a Guvernului Republicii Moldova, avem șanse de succes și în anul viitor, a menționat directorul de programe din cadrul APE.

Summitul OSCE de la Astana va avea loc la 1-2 decembrie, unde sunt așteptați șefi de state, guverne și miniștri de externe din 56 de țări.

Clubul de presă APE este organizat cu asistența Fundației Germane Friedrich Ebert Stiftung.